Sari direct la conținut

Datoria statului s-a majorat la 42,2% din PIB, în iulie. Curând, Florin Cîțu va trebui să prezinte un raport

HotNews.ro
Datoria statului s-a majorat la 42,2% din PIB, în iulie. Curând, Florin Cîțu va trebui să prezinte un raport

Datoria administrației publice a crescut în iulie la 42,2% din PIB, după ce cu o lună în urmă era la 40,2%, conform datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Ca valoare a crescut cu circa 13,6 miliarde lei în iulie, adică într-o singură lună. Pentru că va ajunge curând la primul prag al Legii responsabilității fiscal-bugetare, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, va trebui să facă un raport privind justificarea creşterii datoriei şi să prezinte propuneri pentru menţinerea acestui indicator la un nivel sustenabil.

La justificare cel mai probabil va fi menționat COVID-19, dar rămâne de văzut dacă va face propuneri (și ce propuneri) pentru menținerea indicatorului la un nivel sustenabil.

*De precizat că a fost luată în calcul metodologia UE, adică PIB-ul pe ultimele 4 trimestre. Cu alte cuvinte, a fost inclusă și scăderea de 10,5% din trimestrul II. Practic, PIB-ul pe ultimele 4 trimestre însumează 1.052 miliarde lei.

Datoria ca procent din PIB

Sursa datelor: MFP

Având în vedere că deficitul bugetar prognozat de autorități este 8,6% din PIB, pentru 2020, în curând Ministerul Finanțelor va anunța că a fost depășit primul prag, adică cel de 45% din PIB.

Deficit înseamnă împrumut și se vede pe datoria publică.

Evoluția datoriei în ultimii ani (ca valoare)

Sursa datelor: MFP

Cea mai mare parte a datoriei este pe termen mediu și lung: 429,4 miliarde lei.

Dacă împărțim pe administrație centrală și locală vedem:

• Administrație centrală: 429,6 miliarde lei

• Administrație locală: 14,78 miliarde lei

Partea bună, așa cum a observat Consiliul Fiscal, este că în 2020 a fost asigurată o mare parte a necesarului de finanțare pentru acest an (adică din cei 138,5 miliarde lei care include datorii ajunse la scadență plus deficit bugetar).

De ce?

La acest rezultat au contribuit:

• menținerea ratingului suveran de către principalele agenții de rating

• măsurile de politică monetară ale BNR și ale celor mai importante bănci centrale la nivel global

• acțiunile întreprinse de Comisia Europeană (programul SURE prin care România beneficiază de finanțare în cuantum de 4 mld. de euro în condiții avantajoase în contul măsurilor de sprijin al pieței muncii adoptate de România după izbucnirea pandemiei de COVID-19.

Conform instituției, mult mai problematică ar putea fi acoperirea necesarului de finanțare pe termen mediu.

„Este greu de crezut că piețele financiare vor tolera pentru o perioada îndelungată niveluri înalte ale deficitului bugetar, chiar dacă regulile fiscale în UE vor rămâne suspendate și în 2021. Capacitatea de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice care ajunge la scadență reprezintă o constrângere foarte „dură” asupra politicii fiscal-bugetare”, spune Consiliul Fiscal.

Finanțarea în moneda locală comparativ cu alte țări

Sursa: Consiliul Fiscal

Randamentele medii pentru obligațiuni cu maturitatea de 5 ani emise în monedă locală arată că România se împrumută mai scump, comparativ cu alte țări din zonă.

Anul acesta, Ministerul Finanțelor a fost ajutat mult de Banca Națională a României (BNR) care a cumpărat titluri de stat de pe piața secundară (5,2 miliarde lei din aprilie până în august).

Dincolo de raportul pe care va trebui să-l prezinte ministrul Finanțelor, pentru a ne face o idee despre cum va fi din punct de vedere economic și bugetar anul viitor, trebuie să vedem cine va câștiga alegerile parlamentare și cu ce proiect de buget va veni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro