Sari direct la conținut

De ce a crescut numărul infecțiilor cu streptococ beta-hemolitic A. Medicul pediatru Mihai Craiu: Ce trebuie să știm înainte de a escalada „faimoasa streptofobie națională”

HotNews.ro
Bebeluș, Foto: Vladimirs Prusakovs | Dreamstime.com
Bebeluș, Foto: Vladimirs Prusakovs | Dreamstime.com

Meidul pediatru Mihai Craiu spune că în ultimele săptămâni foarte mulți copii au fost diagnosticați cu infecție produsă de streptococul beta-hemolitic grup A (GAS), explicând că odată cu renunțarea la măsurile anti-COVID, în martie 2022, au revenit „bunele” obiceiuri și aproape nimeni nu a mai respectat setul de indicații de prevenție.

Mihai Craiu, medic pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București și fondatorul „Spitalului Virtual pentru Copii” vine cu mai multe explicații „înainte de a escalada faimoasa noastră streptofobie națională”.

El explică, pe pagina de Facebook „Spitalul Virtual pentru Copii” că pandemia a părut să ducă la dispariția din circulație a tuturor agenților patogeni a căror transmitere este facilitată de mâini murdare și nerespectarea etichetei tusei/strănutului. Spălatul mâinilor, dezinfectarea suprafețelor și purtatul măștilor au fost responsabile” pentru scăderea majoră a cazurilor de boli infecțioase la copil în 2020-2022.

  • „Odată cu renunțarea la măsurile oficiale de minimalizare a riscului de transmisie a virusului SARS-CoV-2, în martie 2022, au revenit „bunele” obiceiuri și aproape nimeni nu a mai respectat setul de indicații de prevenție. Căci, vorba aia, am scăpat de dictatura medicală…”, explică medicul pediatru.

Potrivit acestuia, infecția cu streptococul beta-hemolitic grup A este contagioasă si uneori poate evolua foarte grav – în istoria modernă a României există povestea tragică a prințesei (fiica regelui Carol I) care a murit la 4 ani de scarlatină.

Dar acum, scarlatina este tratabilă și nu există nici un motiv de panică deoarece nu a fost identificată nici o tulpină de GAS rezistentă la peniciline, spune Mihai Craiu:

  • „Putem folosi cu succes, la sfatul medicului, Penicilină V sau Amoxicilină. Iar la cei cu alergie la penicilină, dar fără istoric de anafilaxie, ar putea fi folosite cefalosporinele de generatie I. Practic nu exista tulpini rezistente.
  • Despre macrolide, numai de bine… Le putem utiliza cu succes dacă antibiograma dovedește că GAS nu este rezistent la acestea (eritromicină, azitromicină sau claritromicină).
  • Și trebuie să fim calmi. Panica nu ajută la nimic. Nici autodiagnosticul…
  • Spun asta pentru că faimoasa scarlatină este ușor de recunoscut – ea are erupție aspră la palpare, pe piele (mai ales pe corp și foarte rar pe față), ce se descuamează ulterior, febră mare și limbă zmeurie.
  • Întâi apar depozite albicioase. La dispariția progresivă a acestora limba rămâne zmeurie.
  • CONCLUZIE – infecțiile cu GAS (deci și scarlatina) sunt acum, primăvara, foarte frecvente.
  • (…)
  • Si se vindecă după un diagnostic precis și un tratament corect!”. (Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro