De ce am cumpara un ceas mecanic?

Discutia despre precizia unui ceas are in mod incontestabil un singur castigator: mecanismul quartz. La fel si cea despre fidelitatea unei imagini digitale in raport cu subiectul. Dar asta nu inseamna ca picturile trebuie sa dispara cu totul, nu? Cu mici exceptii izolate, instrumentele de masura a timpului de la incheietura sunt de doua tipuri: mecanice si quartz. Le despart cateva sute de ani de existenta, distanta a doua continente masurate pe lung, dar si erori diferite la functionare. Iar cum laitmotivul perioadei pe care o traim este „secolul vitezei si al preciziei” intrebarea de ce sa mai cumparam ceasuri mecanice are nevoie de un raspuns foarte bun.

Succesul mecanismelor quartz nu e mai vechi de 42 de ani. Nu ar avea cum, avand in vedere ca Seiko, marca japoneza care exista cu succes si astazi, a reusit sa micsoreze primul „ticaitor” piezoelectric la dimensiuni purtabile abia in 1969. Bazandu-se pe un principiu fizic intalnit la majoritatea cristalelor naturale, piezoelectricitatea, inginerii japonezi reuseau sa reduca rata de eroare a ceasurilor de mana la doar un minut pe an. Pentru standardele mecanice ale ceasornicariei, realizarea asiatica era una de-a dreptul impresionanta si, din pacate pentru reprezentantii europeni ai bransei, elvetienii, un vis frumos.