Sari direct la conținut

De ce mâncăm mai mult când suntem în compania cuiva?

HotNews.ro
De ce mâncăm mai mult când suntem în compania cuiva?

Câteva decenii de cercetare arată că mâncăm mai mult în compania cuiva și că urmăm ce, cât și cum alții mănâncă, potrivitBBC.Dar cum mai exact ne influențează tovarășii modul și cantitățile pe care le consumăm și cum putem folosi aceste influențe pentru a reduce consumul de zahăr sau chiar pentru a pierde câteva kilograme?

O serie de studii de jurnal de psihologul John de Castro din anii 1980 ne-au atras atenția asupra influențelor sociale în ceea ce privește consumul. În 1994, de Castro a adunat jurnalele a peste 500 de persoane care își consemnează mesele și contextul social în care au mâncat – în compania cuiva sau singuri. Astfel, s-a dovedit că oamenii mănâncă mai mult în cadrul grupurilor decât când sunt singuri.

Experimentele altor oameni de știință au arătat că oamenii consumă cu 40% mai multă înghețată și 10% mai multe macaroane și carne de vită când sunt însoțiți. De Castro a numit acest fenomen „facilitare socială”.

Observarea atentă a comportamentului oamenilor într-o serie de restaurante a arătat că grupurile mai mari se bucură de mese mai lungi. Iar când timpul pentru a lua masa este fix ori limitat, grupurile mari nu mai mănâncă mai mult decât cele mai mici.

Într-un experiment din 2006, oamenii de știință au adunat 132 de persoane și le-au dat 12 sau 36 de minute să mănânce. Participanții au mâncat singuri, în perechi sau în grupuri de câte patru. În fiecare caz, participanții au mâncat cantități similare, indiferent de mărimea grupului.

Acest experiment de laborator a furnizat una dintre cele mai puternice dovezi că timpul de masă mai lung este un factor esențial în determinarea cantității de mâncare consumată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro