De ce nu au încredere românii în sistemul de vot prin corespondență pus la dispoziție de autorități

După cozile imense din mai 2019 de la alegerile europarlamentare și imposibilitatea pentru mulți cetățeni români de a nu putea vota, s-au obținut, din partea clasei politice, două avantaje electorale: unul este votul prin corespondență (care exista anterior-legea datează din 2015, dar probabil s-a reorganizat metodologic) și celălalt avantaj este votul pe parcursul a trei zile. Ambele măsuri au fost considerate de autoritățile din România drept soluții la aglomerarea din ziua destinată votării.

Votul prin corespondență al românilor care trăiesc în afara României este precedat de o înscriere pe website-ul https://www.votstrainatate.ro/VotCorespondenta, urmându-se anumite proceduri, inclusiv scanarea cardului sau a actului de identitate, dar și înregistrarea de date personale legate, de exemplu, de domiciliul din străinătate al persoanei interesate de această procedură electorală, cu scanarea documentului care stabilește locul rezidenței concrete. După această înregistrare urmează a se primi documentele electorale-buletinele de vot, informațiile necesare și plicul de retur, iar solicitantul are două opțiuni pentru trimiterea votului: prin poștă la Autoritatea electorală competentă sau la Misiunea diplomatică, costurile în primul caz sunt suportate de statul român, în cel de-al doilea caz, de către solicitant.

Această procedură este criticată de către români, pe forumuri sau pe rețelele de socializare, pentru faptul că datele personale se poate lua în considerare de către ANAF pentru impunerea impozitelor suplimentare. Această critică este dificil de pus în practică dacă luăm în considerare două obligații legale ale instituțiilor:

a)-un transfer al datelor personale către alte instituții, persoane juridice sau fizice este absolut interzis prin legea de protecție a datelor Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

b)-un al doilea motiv ar fi acela al unui principiu denumit interzicerea dublei impozitări. Dar atenție, această dublă impunere depinde de acordul fiscal dintre țara gazdă și țara de origine/țara a cărei cetățenie o dețin persoanele sau persoana în cauză. Deci ”interzicerea” este relativă. În general însă regula este că pentru un domiciliu mai lung de 6 luni într-o țară, rezidența fiscală se schimbă în favoarea statului unde locuiește efectiv cetățeanul. Dar sunt și alte excepții (cum ar fi legăturile personale ale cetățeanului rezident într-o țară membră cu altă țară).

Cu toate acestea, cine citește ”Informarea privind preluarea datelor cu caracter personal de către Autoritatea Electorală Permanentă”, nu poate rămâne atât de naiv în a considera că această instituție, care declară că realizează ”obligaţiile noastre ( ale AEP) legale faţă de statul român şi cetăţeni” nu va putea da, așa cum ea însăși afirmă, datele personale altor instituții, tocmai ca ”obligată fiind” față de ”statul român”.

Am analizat această ”Informare” și iată care sunt amănuntele pe care le consider nepotrivite pentru o autoritate electorală:

De la bun început se precizează că ”A.E.P. prelucrează datele pe care le furnizează cetăţenii cu bună credinţă, sau date provenite de la autorităţi şi instituţii publice (Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, de la Direcţia Generală de Paşapoarte şi de la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie etc.) sau din documente publice. Datele sunt prelucrate pentru scopuri legitime şi prin mijloace automate şi/sau manuale, după caz.” Acest ”etc” nu are ce căuta în enumerare, ea trebuie să fie completă, exhaustivă, pentru a folosi ca informare efectivă a cetățeanului.

La capitolul ”Scopul prelucrării datelor cu caracter personal” iată ce am găsit nepotrivit:

• ”gestionarea registrului mandatarilor financiari”;
• ”controlul finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale”;
• ”activităţi din sfera relaţiilor internaţionale şi organizării de evenimente”;
• ”auditare internă;”

Nu consider că acestea au legătură cu datele mele personale.

Iată, la capitolul despre ”Temeiul juridic al prelucrării de date cu caracter personal” este menționat într-adevăr și Codul fiscal.

”Legea nr. 227/2015 (Codul fiscal), cu modificările şi completările ulterioare.”

Teoretic am putea considera că în Codul fiscal există obligația statului de a remunera activitatea electorală a instituțiilor implicate în procesul de vot. Dar în acest caz era necesar a se menționa articolul efectiv din Codul fiscal la care se referă temeiul juridic a colectării acestor date. Pe de altă parte, nu văd ce legătură are obligativitatea statului de remunerare a instituției cu datele personale ale unui cetățean, țerță persoană în acest raport.

De asemenea, restul legilor precizate nu menționează articolele la care se referă concret legătura dintre legea respectivă și prelucrarea sau declararea datelor personale.

Cea mai mare surpriză însă o constituie capitolul ”Categorii de date cu caracter personal prelucrate de Autoritatea Electorală Permanentă” din care selectez:

-”starea civilă”

-” numărul asigurării sociale şi/sau al asigurării de sănătate, situaţie economică-financiară, date bancare, date privind bunurile deţinute”;

– ”profesia, meseria, ocupaţia, nivel studii, funcţia publică deţinută, date privind formarea profesională (diplome, certificate, adeverinţe)”;

– ”loc de muncă, denumirea angajatorului, situaţie militară”;

– ”date privind sancţiuni disciplinare, date privind sancţiuni contravenţionale, date privind interdicţii şi condamnări legate de infracţiuni”.

La ”Categorii de destinatari ai datelor” avem alte surprize:

”Datele cu caracter personal sunt prelucrate de A.E.P. în scopuri determinate, explicite şi legitime ce derivă din atribuţiile instituţionale. Aceste date sunt comunicate, după caz, către:

• persoanele vizate sau reprezentanţii legali ai acestora (angajaţi, foşti angajaţi, petenţi ş.a.);
• autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale;
• birouri şi oficii electorale;
• entităţi economice;
• autorităţi de management;
• servicii sociale şi de sănătate;
• societăţi bancare;
• organe de cercetare şi urmărire penală;
• instanţe judecătoreşti;
• executori judecătoreşti;
• societăţi împuternicite de AEP;
• asociaţii şi fundaţii, organizaţii ne guvernamentale;
• orice persoană care accesează pe orice cale informaţiile cu caracter public furnizate de A.E.P.”

Legat de ”Durata de stocare a datelor cu caracter personal” se menționează că:

”Prelucrarea ulterioară prin stocare/arhivare electronică sau în format printat a acestor date se realizează conform normelor legale şi în scopuri statistice, nefiind incompatibilă cu scopul iniţial pentru care au fost colectate, cu respectarea măsurilor tehnice de securitate împotriva prelucrării ilegale.”

Având în vedere toate acestea, consider că, pentru un raport corect între cetățean și stat este absolut necesară reconsiderarea de către această autoritate a celor menționate mai sus.

Cel de-al doilea avantaj obținut de votanții externi este votul desfășurat pe mai multe zile. Aceasta este o idee foarte utilă și va asigura cu adevărat fluența la vot. De asemenea va da posibilitatea oamenilor să-și exprime în mod civilizat dreptul lor de a-și alege președintele. Singura problemă este de logistică și ea ține doar de închirierea la timp a spațiilor necesare și a găsirii personalului care se vor ocupa în cele trei zile de procedurile care trebuie îndeplinite, condiții care sunt desigur provocări serioase pentru ambasadele din străinătate. Nădăjduim că vor reuși să se organizeze la timp.

Însă, dincolo de toate aceste probleme tehnice, problema reală a neînscrierii românilor pe website-ul amintit mai sus ori altfel spus, consecința numărului mic de înscrieri pentru a vota prin corespondență cred că are cel puțin două componente legate de structura și motivația emigrantului. În primul rând, votul prin corespondență implică ”corespondența”, adică Posta Română, ambasadele, AEP și, ca orice instituții administrate de actuala guvernare, ridică probleme legate de funcționalitate. Un mic exemplu legat de competența unui serviciu poștal în zilele noastre: atunci când în Germania se trimite o recomandată, codul primit pentru respectivul serviciu poate fi foarte ușor urmărit online și poți afla dacă plicul a fost trimis, respectiv primit de către destinatar. În România se face oare la fel? Pot avea certitudinea că votul meu a ajuns la destinatar sau s-a pierdut pe drum în traista poștașului?

Unul dintre motivele plecării românilor este tocmai această disfuncționalitate a instituțiilor. Poșta Română este una dintre instituțiile care funcționează deficitar, atât legat de primirea prin poștă a documentelor, cât și trimiterea votului către autoritatea electorală. Suplimentar este teama de furt a votului. Românii își pun așadar problema că este foarte posibil ca votul lor să nu ajungă la destinatar și anume la secția destinată votului prin corespondență. Dacă ar fi existat posibilitatea unei statistici a Biroului electoral al votului prin corespondență, de unde să putem consulta o statistică a votului, poate că ar fi și asta o măsură minimă de control. Dar de obicei se anunță doar numărul voturilor prin corespondență, ele se numără probabil la comun.

În consecință românul a rămas în continuare pragmatic.

Românii din țară trebuie să înțeleagă faptul că acest vot prin corespondență nu poate exista decât într-un stat unde este asigurată funcționarea instituțiilor, unde statul de drept există, unde nu face fiecare șef de instituție după cum îl taie capul sau după cum i se dictează de la centrul vreunui partid. Cei plecați și din acest motiv din România nu au încredere în această cale de vot, deși mulți recunoaștem că este o cale modernă, care ar putea fi funcțională și chiar foarte utilă, inclusiv pentru românii din țară, nu doar pentru cei din străinătate. Însă pentru faptul că nu se asigură o garanție de control a primirii votului de către destinatar și de luare în calcul a votului sau neomiterea lui, și de asemenea datorită neclarităților înscrise în politica de preluare și prelucrare a datelor cu caracter personal, votul prin corespondență încă trebuie îmbunătățit pentru a fi eficient și la îndemâna alegătorilor.

Da, desigur, există infracțiuni de care ar putea fi acuzați cei care manipulează voturile sau le falsifică, dar cine are timp să se apuce să caute fiecare solicitant, să ia amprentele de pe plic sau să facă alte cercetări oportune?!

Ar fi de preferat ca mass media din țară să nu facă din această cauză din nou un motiv de război între românii de acasă și cei din străinătate, acuzându-i pe aceștia din urmă că iată, li s-a pus la dispoziție tot felul de proceduri, dar ei vor să facă scandal și tot se vor duce buluc în ultima zi, în ultimele ore, să voteze. Excludeți vă rog, dacă sunteți oameni de bună credință, această ipoteză. Ea nu se potrivește deloc cu intențiile reale ale votanților români din străinătate, care sunt cu mult mai informați, mai determinați și mai realiști decât mulți spectatori la circul ieftin al ”manifestărilor” politice din țară.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro