De ce nu mai ies românii în stradă să protesteze. O cercetare în premieră a Statisticii are o concluzie dezarmantă

Ultimele proteste serioase de care îmi amintesc au fost în august 2018, când zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere demisia Guvernului.

De atunci încoace au mai fost proteste pe ici pe colo, iar cele organizate prin intermediul social media s-au dovedit a fi un eșec. De la mii de susținători virtuali, în stradă au ieșit câteva zeci.

Deși calitatea vieții a scăzut, oamenilor nu le mai arde de proteste. Institutul Național de Statistică a efectuat în premieră o cercetare asupra acestui fapt, iar concluziile sunt destul de triste. „În ultimele 12 luni, ponderea persoanelor care au participat la acțiuni de cetățenie activă a fost de 3,1%”, arată Statistica.

Statistica leagă „cetățenia activă” de proteste, inclusiv semnarea unei petiții, participarea la demonstrații, scrierea unei scrisori către mass-media etc.

Indiferent de activitățile de cetățenie activă, motivul principal invocat menționat de persoanele care nu au participat la vreuna dintre acestea este că nu au fost interesați, arată cercetarea Statisticii.

De asemenea, o parte consistentă (circa 20%) a celor chestionați au invocat lipsa timpului.

Pe regiuni ale României, la activitățile de cetățenie activă s-au înregistrat ponderi de participare mai mari în regiunile de dezvoltare Vest (6,2%), Nord-Est (4,5%) și Centru (4,2%).

În alte țări, decizii politice au generat proteste mult mai dure din partea populației

În Franța, reforma vârstei de pensionare a generat proteste masive, soldate cu incidente violente între autorități și manifestanți.

În România, deși e foarte probabil să asistăm la schimbări similare, pe lângă incertele reforme fiscale la care Guvernul s-a angajat (dar fără a le preciza în mod riguros), vom vedea creșteri ale taxelor, schimbări de natură a complica existența antreprenorilor (și așa precară pentru cei corecți, cu taxele plătite la zi)

Cu toate aceste neajunsuri, lumea își vede de ale ei în continuare. Mediul de afaceri devine vocal doar prin intermediul unor comunicate de presă extrem de „cuminți”, antreprenorii mici spun că degeaba ar protesta întrucât nimic nu s-ar schimba…Anestezia socială pare generalizată.

HotNews a discutat cu un sociolog pentru a explica de ce se întâmplă acest fenomen. Claudiu Tufiș, doctor în științe politice (Pennsylvania State University, 2007), specialist în cultură politică, participare politică, mișcări sociale ne-a explicat care ar putea fi motivele acestui apetit scăzut la acțiuni de cetățeni civică

„Probabil că procentul calculat de INS s-ar situa în realitate undeva între 3%-5%, crede profesorul. ”Să nu uităm două lucruri, atrage el atenția: datele INS sunt culese într-o perioadă în care oamenii încă se re-obișnuiau cu activitățile în public după anii de pandemie și de restricții. Iar a doua chestiune, noi avem tendința de a vedea lucrurile din jurul nostru mai degrabă decât pe cele de la distanță. Bucureștiul, Clujul și încă alte 2-3 orașe universitare nu sunt deloc reprezentative pentru restul României, în condițiile în care jumătate din români locuiesc în mediul rural și doar cam 13% locuiesc în principalele orașe universitare, unde se simte ceva mai multă activitate civică”, explică Claudiu Tufiș.

România este o țară cu o pătură foarte mică de oameni avuți care să-și permită activismul civic

E drept, liantul social a mai fost fracturat și de către autorități, prin politicile fiscale nefericite, prin care au creat clase antagonice: facilități fiscale acordate discriminatoriu (vezi IT-iști, constructori, agricultori), schimbări fiscale în domeniul plății CAS și CASS.

Această contribuție la pensii este una care ține de solidaritatea inter-generațională, spune Gabriel Biriș. „Adică noi plătim astăzi în ideea că mâine cineva o să plătească pentru a ne putea primi și noi pensia. La CASS este vorba o solidaritate actuală, prezentă. Iar solidaritatea este liantul care face din orice populație o națiune”, precizează Gabriel Biriș.

Lipsa apetitului pentru a protesta atunci când drepturile tale sunt încălcate este pusă de sociologul Claudiu Tufiș și pe seama lipsei banilor.

„Dacă vă uitați în tabelele din raportul INS care conțin distribuția în funcție de vârstă, educație, avere, etc. veți vedea că procentul de activism civic este mai mare printre tineri, printre cei care au resursele necesare pentru a consuma o parte din ele pe lucruri exotice, precum activismul civic. Aceste resurse sunt atât materiale (venituri, avere), cât și simbolice (educație, în principal)”, explică cercetătorul român

Este o problemă de educație civică (sau mai degrabă de lipsă a ei)?

El mai apreciază că România este, din păcate, o țară cu o pătură foarte mică de oameni suficienți de avuți încât să își permită activismul civic și este și o țară cu un procent foarte mic de persoane cu studii superioare. „Toate acestea merg în direcția ideii că procentul nu este mic ci este cel care este pentru o țară precum România – mai săracă decât restul, mai puțin educată decât restul, mai individualistă decât multe altele”, mai spune Claudiu Tufiș.

Întrebat dacă e și o problemă de educație civică (sau mai degrabă de lipsă a ei), sociologul spune că deși aceste cursuri există în școli, „în clasele V-VIII de mai puțin de zece ani de zile, timp insuficient pentru a produce efecte. Și spun acest lucru din trei motive: (1) educația civică se face de prea puțin timp, iar chestiunile legate de cetățenie se fac într-un singur an, în clasa a VII-a, (2) un an de educație civică orientat pe tema cetățeniei nu poate înlătura efectele a șapte ani de religie (până la momentul clasei a VII-a).

Religia nu promovează cetățenia activă iar elevul de clasa a VII-a trebuie să discute despre cetățenia activă după șapte ani în care la orele de religie a fost învățat obediența față de autorități. Nu mai menționez că din clasa a VIII-a nu se mai discută despre cetățenie, dar orele de religie continuă până în clasa a XII-a. Și nu în ultimul rând, al treilea motiv este că, deși a fost modificat modul în care se predă educația civică, în multe locuri cei care le predau nu sunt persoane cu studii de științe politice sau de sociologie ci sunt fie profesori de istorie (nici ei nu sunt cei mai deschiși la minte din grupul profesorilor), fie de cine știe ce alți profesori care își completează astfel norma. Nu toți sunt pregătiți pentru a discuta convingător temele ce trebuie discutate le educație civică”, mai spune Claudiu Tufiș.

Lucrarea INS poate fi citită aici.