De ce trăim anxietatea în vacanță? Un profesor de filosofie arată cum ne afectează „scrolligul infinit” și cum ne poate ajuta un concept de acum trei secole
„Oricâte aplicații avem, oricâte sfaturi am lua, timpul ne scapă printre degete”, spune Sorin Costreie, profesor la Facultatea de Filozofie, într-o discuție estivală cu scriitorul Eugen Istodor, pe tema vacanțelor.
Cum se face că în vara anului 2024 suntem atât de nemulțumiți, frustrați și obosiți? Pentru că dăm „infinit scrolling” și nu știm ce vrem. Ratăm astfel faptul că trăim „cea mai bună lume posibilă”, cum o numea încă din anii 1700 filozoful german Gottfried Wilhelm Leibniz.
Este concluzia profesorului de filosofie Sorin Costreie, cunoscător al operei lui Leibniz, care oferă, pentru cititorii HotNews o perspectivă asupra modului în care acest concept filosofic intră în conflict cu realitatea noastră de fiecare vacanță.
„Timpul ne scapă printre degete”
– E vacanță. Cât de liber e timpul liber?
– Sorin Costreie: Timpul e cât de liber ni-l facem noi. Marea problemă a noastră este să ne gestionăm timpul. Oricâte aplicații avem, oricâte sfaturi am lua, timpul ne scapă printre degete. Nu știm să-l folosim, nu știm să-l prețuim. Și recunosc că nici eu nu sunt un maestru.
De aceea, în vacanța asta, vreau să opresc timpul. Vreau să fac tot ce n-am putut să fac anul acesta. Să stau de vorbă cu Gottfried Wilhelm von Leibniz. Un om care a călătorit în orașe ideatice. Să fac repetitiv același lucru, de dimineață până seara. Da, e o formă, spun eu, să opresc timpul în loc. Nu ne plângem că fuge timpul? Nu ne plângem că-s vacanțele scurte, că n-avem timp de nimic, că n-avem timp să ne relaxăm? De ce să alerg după șezlong la Mamaia? Am un scaun în biblioteca mea și mă bucur de Leibniz. Unii merg la Marea Neagră, alții aleargă după chartere prin aeroporturi. Eu stau cu Leibniz. Călătoresc în timp.
Trăim „cea mai bună lume posibilă”
– Păi, Leibniz ar spune că trăim „cea mai bună lume posibilă”. De ce suntem nemulțumiți, dacă avem, trăim „cea mai bună lume posibilă”?
– Noi privim lucrurile din perspectiva noastră și asta ne limitează. Suntem prea aproape ca să avem perspectivă. Ar trebui să păstrăm ceva distanță de obiectul dorinței noastre. Sigur ne-ar fi mai bine dacă am avea o casă mai mare, un iaht, mai multe vacanțe în Maldive ș.a.m.d. Ori asta vrem noi cu orice preț, de aici nemulțumirea noastră. Dar Leibniz ne-a provocat cu secole în urmă, să gândim diferit. Hai, spune Leibniz, să vezi, omule, universul din perspectiva lui Dumnezeu. Adică, să vedem lucrurile de la o anumită distanță. O să vedem, sigur, că lucrurile stau altfel. E ca-ntr-o orchestră. Ai și sunet, și disonante.
Noi vrem doar armonie, suntem digitalizați și avem totul la nivelul degetului nostru, ne împlinim orice dorință la un click distanță. Ori, ce-ar fi să luăm distanță? Ai tot felul de lucruri în interiorul, de exemplu, al unei orchestre. Dacă schimb perspectiva, lucrurile se văd altfel.
Sau e ca-ntr-o pictură. Ca să dăm portretelor consistență, ne trebuie și negru. Negru este echivalentul răului. Deci ca această lume să fie cum este și anume „cea mai bună posibilă” e nevoie de rău, răul ne dă posibilitatea unui bine mai mare. Noi, nu numai vara, nu avem perspectivă, nu luăm distanță, vedem lucrurile doar în alb și negru, fără nuanțe. Normal că suntem nemulțumiți.
„Răul face parte din viața noastră și existența lui dă posibilitatea unui bine mai mare”
Leibniz spune că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, si ne dă mai multe argumente în acest sens, pentru că aici s-a născut fiul lui Dumnezeu creatorul lumii. Nu mai putem să avem o altă lume posibilă, cu același Isus. Dumnezeu nu putea să aleagă decât cea mai bună lume posibilă pentru fiul său.
Da, lumea asta e cu războaie, cu violuri, cu toate grozăviile lumii. Și Leibniz a fost ridiculizat. Cum să fie acest coșmar cea mai bună lume posibilă? Un argument tot al lui Leibniz vorbește despre răul făcut pentru un bine mai mare. Răul face parte din viața noastră și existența lui dă posibilitatea unui bine mai mare.
Existența răului, de asemenea, arată că putem facem alegeri, avem liber arbitru. Lumea noastră în care trăim este o lume guvernată de liber arbitru, în care avem posibilitatea să ne și înălțăm, dar să și coborâm. Deci, la dispoziția noastră este și iadul, și paradisul. Și atunci ce spune Leibniz este să ne întrebăm ce trebuie schimbat ca să vedem că trăim. „Cea mai bună lume posibilă” este cea care dă perspectiva, dă liberul arbitru.
„Clar ne este mai bine”
– Mi-am adus aminte de o serie de dovezi pragmatice. Prețurile la vacanțe sunt mai mici decât oricând. Poți să ajungi oricând, oriunde în vacanță. Față de timpul lui Leibniz sau lumea lui Ceaușescu. La electrocasnice sunt prețuri mici tocmai pentru că e consumism. Iată că trăim chiar „cea mai bună lume posibilă”, trebuie doar să deținem cea mai bună ofertă.
– Uitându-ne în istoria noastră personală, clar ne este mai bine. Adică vacanțele pe care le putem face acum nu le puteam face acum 20 de ani și nu mă gândesc acum 20 de ani sau 30 de ani.
Văd viața mea. Eram student, normal, aveam alte posibilități. Să nu uităm că acum nu mult timp, stăteam la coadă la viză, la vize de tranzit. Mi-aduc aminte mă duceam la ora 3 dimineața, la coadă, la viza de Austria. Ce mă doare pe mine este că nu cred că noi am învățat ceva major din lucrul ăsta.
Generațiile noi nu înțeleg că trăiesc o lume mai bună. Generațiile noi o iau de-a gata. Nu înțeleg procesul prin care s-a ajuns aici. Ori, asta iarăși vorbește despre perspectivă. Pentru a înțelege chiar și vacanța ta, pentru a fi mulțumit cu tine, cu ceea ce ai, e nevoie să înțelegi minim din felul în care s-a ajuns la „oferta” ta.
Scrollingul infinit
– Leibniz are infinitezimalul. Noi, tineri și bătrâni, avem vara o mare activitate: „infinit scrollingul”.
– E deja un sport ăsta. Surf pe net. Dar mintea noastră de om este ca un scafandru. Ar trebuie să ne ducă în adâncime, acolo se întâmplă lucrurile minunate. Noi rămânem cu acest „infinit scrolling” la suprafață. Oceanul „te fură” la suprafață. Ideea că dai la infinit să găsești ceva, ce este de găsit?
Să ne punem întrebarea: Ce căutăm noi în viața noastră? Înțeleg că aceea căutare e de plictiseală, de omorât timpul. E o mică fereastră din viața noastră. Adică să ne întrebăm dacă viața noastră are un punct. Foarte rar avem descoperiri pure. E imposibil să facem mereu descoperiri, să trăim într-o descoperire.
Noutatea, cu adevărat, este o chestie rară. Căutarea asta infinită, tensionată în căutarea a ceva nou nu este forma cea mai bună de a găsi „cea mai bună lume posibilă”. Mai ales vara.
Vacanța e un timp de întrerupere
– „La infinit” nu avem ce să găsim Vara.
– După părerea mea, în vacanță trebuie să faci ceea ce ai vrut să faci în timpul anului și nu ai putut. Adică dacă ai vrut să citești ceva, ca mine, foarte bine, citește. Dacă ai vrut să stai cu burta la soare 3 zile, stai cu burta la soare.
E un timp de întrerupere. Noi facem 365 de zile cam același lucru. Avem nevoie de aceste întreruperi în care să ne simțim altfel și implicit, după aceea să venim cu altă bucurie pentru a reintra în ritmul vieții.
– Timpul liber nu era inventat în secolul 17.
– Leibniz nu știa ce este aia vacanță, nici plajă, nici bronzare. Avea o perucă prăfuită și oamenii făceau mișto de el, adică stârnea râsul pentru că nu mai era la modă, era un pic desuet.
Nu mergea la mare și nici la munte. Nu făcea baie în mare. Nu avea telefon mobil să caute la infinit. Lucrurile pentru Leibniz stăteau altfel. Era ancorat într-un alt ritm. Într-un ritm, de ce nu, cu mai mult sens. Într-un ritm care i-a dat posibilitatea să descopere infinitezimalul.
– Ce mânca Leibniz? Ce mănânci tu vara asta, petrecând-o cu Leibniz?
– Nu știu de Leibniz. Dar eu cred că tot ce mișcă e bun de mâncare, dar am mâncat multe drăcii la viața mea, să știi. Raci, șerpi, șobolani, scorpioni. Rechin.
– Atâtea ai mâncat tu?
– Da. Și am rămas curios că în China nu am mâncat dintr-o țepușă cu un vierme gras. Era o țepușă cu un vierme din acela mare, gras, pe care îl găsești sub scoarța anumitor copaci. E singurul lucru exotic, să spun așa, pe care nu l-am putut mânca, dar acum regret. Data viitoare când o să mai am ocazia o să-l gust măcar.
Tot atunci în excursia aceea am mâncat scorpion și nu a fost ceva nemaipomenit. Dar la acest vierme gras m-am oprit. Am avut o ezitare. Am cugetat. M-am gândit că trebuie să mă opresc, estetic vorbind. Acum ce să fac, mănânc biscuiți Leibniz. Sper că ai mâncat și tu biscuiți Leibniz.
Cine este Leibniz
Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) a fost un filozof, matematician și logician german. El este cunoscut pentru contribuțiile sale la filosofia raționalistă și pentru dezvoltarea calculului infinitezimal, alături de Isaac Newton.
Cine este Sorin Costreie
Sorin Costreie este profesor universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Preocuparea sa actuală este societatea și gândirea critică, pentru care a dezvoltat o întreagă campanie de mediatică și de popularizare. A lansat de curând podcastul: Cum gândim contează.
Foto principală: Dreamstime.com
INTERVIURILE HotNews.ro