De ce unele țări rămân sărace?

„Am lucrat cu imigranți care au venit în SUA și cu oameni care locuiesc în țările lor natale și lucrează pentru mine de la distanță. Ei sunt mult mai muncitori și mai pricepuți (chiar și în domenii tehnice) decât colegii mei americani. Străinii muncesc din greu, sunt recunoscători pentru că au de muncă și profită de orice ocazie pentru a avansa. Cu toate abilitățile și ambiția lor, se pare că țările lor de origine ar trebui să fie semnificativ mai bogate decât orașele din SUA, dar nu este cazul. Care este cauza sărăciei acestor țări ?”

Aceasta a fost întrebarea trimisă de un cititor al Fundației pentru Educație Economică, la care a răspuns economistul Peter Jacobsen.

O lungă istorie a răspunsurilor

În 1776, filozoful scoțian Adam Smith a publicat poate cea mai influentă lucrare din istoria economiei politice: „An Enquiry into the Nature and Causes of Wealth of Nations”.

Această carte, cunoscută sub titlul „Bogăția națiunilor”, încearcă să răspundă la întrebarea pe care și-o pune cititorul. De atunci încoace, țările bogate au devenit mult mai bogate, unele țări sărace au devenit mai bogate, dar există un număr ridicat de țări care rămân mult în urmă.

Economistul Bill Easterly a dat câteva răspunsuri în cartea sa „The Elusive Quest for Growth”

Ideea lui Easterly este simplă. De-a lungul secolului al XX-lea și până în secolul al XXI-lea, Statele Unite și alte țări au încercat să provoace creșterea economică în țările considerate sărace. Aceste încercări au eșuat.

Easterly discută trei posibile soluții despre care experții credeau că vor declanșa dezvoltarea: investițiile, controlul populației și educația. Ideea era că țările dezvoltate tind să aibă niveluri mai ridicate de investiții, rate mai scăzute ale natalității și oameni mai bine educați. De aici, experții au dedus că dacă aceste condiții sunt replicate în țările mai sărace, ele se vor dezvolta.

Această strategie însă a eșuat. Se pare că acești factori sunt mai mult o consecință a creșterii economice decât o cauză a ei.

1. Investițiile

În anii 1950, experții credeau că o piață financiară solidă ar putea face țările mai bogate. Această credință, în mod ironic, se baza pe succesul (fals) al Uniunii Sovietice. Volumul producției sovietice era mult mai mare decât al Statelor Unite iar timp de decenii economiștii au crezut că URSS vor depăși SUA. De ce?

Uniunea Sovietică se industrializa forțat. Prin realocarea resurselor private către investiții industriale gigant, economia a crescut cu viteze superioare altor țări, după care s-a prăbușit.

Aceast tip de abordare nu a confirmat- investițiile făcute în țările sărace nu le-au ajutat. Iar motivul eșecului este același motiv remarcat de Rothbard în analiza sa privind economia URSS. Producția este un mijloc pentru atingerea scopurilor de consum ale populației. Cei care se ocupau de planificarea producției au încercat să creeze producție de dragul producției, ceea ce duce la alocarea greșită a capitalului și a resurselor. Doar investițiile nu sunt suficiente – trebuie să faci investițiile potrivite.

2. Educația

Un următor plan al experților în dezvoltare a fost educația. Dacă creșterea producției prin intermediul capitalului fizic nu ar fi suficientă, poate că un factor uman mai educat ar asigura creșterea economică.

Dar rezultatele nu au confirmat acest lucru. Ba chiar dimpotrivă: studiile arată că, pe măsură ce explozia educației a avut loc în țările sărace, rata de creștere a veniturilor în aceste țări a scăzut, adică este exact opusul a ceea ce te-ai fi așteptat.

Un alt studiu a constatat că, pentru țările care cresc cu 1% mai rapid decât media, educația ar putea explica doar 0,06% din aceasta în termeni de creștere a capitalului uman.

3. Politici privind populația

Poate că cea mai proastă teorie care a fost testată în lumea în curs de dezvoltare a fost ideea neo-malthusiană că populațiile numeroase sunt cauza sărăciei.

În ciuda a ceea ce sugerează unii gânditori, oamenii nu sunt doar consumatori. Oamenii sunt și producători. Oamenii nu sunt un obstacol pentru dezvoltarea economică ci sunt chiar una dintre cauzele creșterii, așa cum a susținut regretatul economist Julian Simon.

Ratele scăzute ale natalității în țările bogate nu înseamnă că acesta ar fi secretul dezvoltării lor economice.

4. Alte variante de răspuns

Există și alte răspunsuri abordate tangențial de economiști. Unul ar fi geografia. Sigur că resursele, clima și caracteristicile unei țări au un anumit impact asupra viitorului economic al țării, dar există multe exemple care mă fac să mă îndoiesc că acesta ar putea fi principalul motor de creștere.

De exemplu, Statele Unite sunt bogate în resurse naturale, iar cetățenii sunt bogați. Hong Kong, pe de altă parte, are foarte puține avantaje în ceea ce privește resursele naturale, dar are și un nivel ridicat de bogăție. Pe de altă parte, există unele țări cu o abundență de resurse naturale care sunt sărace și există unele țări care au foarte puține resurse naturale care sunt sărace.

Deci, se pare că geografia nu este o explicație plauzibilă atunci când vine vorba de bogăția unei țări.

Cel mai bun răspuns posibil

Deci, dacă toate aceste răspunsuri sunt greșite, care este răspunsul corect? Să ne întoarcem la Adam Smith: De ce țările devin bogate?

„Altceva este necesar pentru a duce un stat la cel mai înalt grad de avans economic și bunăstare: taxe lejere și o bună administrare a justiției; toate celelalte vin din cursul natural al lucrurilor.”

Smith susține că cauza finală a creșterii economice a unei țări sunt instituțiile sale. Cu alte cuvinte, regulile care guvernează activitatea economică stau la baza creșterii economice.