De mana cui moare CNSAS ? Restauratia a invins, traiasca Securitatea!

Amputat, discreditat, pus la stalpul infamiei, tras pe linie moarta si resuscitat pe jumatate, CNSAS con­ti­nua sa fie in mijlocul disputelor politice. Judecand dupa pro­cesele aflate pe rol – Dan Voiculescu, Rodica Sta­no­iu, diversi magistrati cu functii si inalti ierarhi, CNSAS tre­buie pedepsit pentru deranjul adus securistilor si tur­na­torilor si anihilat, ca masura de prevedere ca do­sa­ria­da nu se va mai repeta niciodata. Pe fond, este vorba de vic­toria restauratiei la care asistam, sustinuta acum chiar de societatea civila marca Ciuvica-Constantinescu.

Reactia la dosariada declansata in 2005, mica dar ex­traordinar de vioaie in media, a venit mai rapid de­cat se asteptau idealistii societatii civile. Inca de la in­­­­­­ceput – sa ne amintim de lista scurta a celor 29 de par­lamentari – a fost clar ca toate partidele aveau „scheleti” bine do­siti prin dosare si seifuri, motiv de complicate tro­curi politice.

Problemele cu adevarat mari pentru CNSAS au aparut, insa, din momentul in care presedintele Ba­ses­cu a dispus predarea arhivei SRI si SIE, iar Felix-Voi­cu­lescu a primit oficial adeverinta de colaborator. In plus, lupta politica pe tema condamnarii comunismului si a raportarii la deconspirare dintre Traian Basescu si PNL a agravat situatia. Ordonanta 16/2006 pastra toa­te racilele vechii legi, inclusiv sintagma „politie poli­ti­ca”, si parea, mai degraba, un instrument prin care PNL dorea sa recupereze elita intelectuala care para­si­se barca lui Calin Popescu Tariceanu.

Condamnarea comunismului in plenul parlamen­tu­lui a fost, insa, cea care a despartit definitiv apele. Cir­cu­­lui facut de PRM i s-a contrapus, in acel moment, doar tacerea PSD si PNL, multi dintre membrii aces­to­ra fiind surprinsi de camere mustacind satisfacuti. De alt­fel, campaniei imunde impotriva Raportului Tisma­nea­nu, dusa de ziarul Ziua, i s-au alaturat si atacurile sub centura venite inclusiv din partea guvernului si a re­prezentantilor acestuia.

CNSAS si-a semnat, insa, condamnarea prin de­ci­zia de colaborare cu Securitatea data lui Voiculescu-Felix. Cel care incerca sa convinga opinia publica de patrio­tis­­mul, necesitatea, intinderea si implacabilitatea turna­to­riei, emanand istorica apreciere ca „toti romanii care lucrau la stat au dat informatii Securitatii”, a reu­sit sa desfiinteze CNSAS. Reactia clasei politice, cu doar ca­teva exceptii, a aratat ca, pe fond, toata lumea do­rea sa scape de incomodul CNSAS. Doar vehementa societatii civile si faptul ca PNL a inteles, in ultimul mo­ment, ca lucrurile ajunsesera intr-un punct de cotitura, au dus la aparitia Ordonantei de Urgenta 24, care i-a mai dat institutiei o falsa gura de oxigen.

Ce a urmat, insa, nu mai lasa loc indoielii asupra vii­to­rului institutiei. Camera Deputatilor a modificat, in punc­tele esentiale, legea, din care a iesit un Colegiu bun doar sa lectureze documente si sa se taraie ani de zile prin tribunale cu turnatorii, in speranta desarta ca va obtine verdicte de colaborare. Comisia juridica a Se­natului ii urmeaza cu bravura exemplul.

In plus, o deosebire importanta fata de primul epi­sod Voiculescu. Reactia societatii civile este mult mai moale de data aceasta. Oboseala, dezgustul, resem­na­rea isi spun cuvantul. Protestului ONG-urilor care au reusit atunci sa reinvie CNSAS din cenusa lui Felix i se contrapune acum contraofensiva societatii civile mar­ca Ciuvica-Constantinescu-Tariceanu, adica ace­le ONG-uri fantoma, abonate la bani guvernamentali, care in vara cereau debarcarea lui Daniel Morar. Dom­nul Ciuvica, in misiune antibasesciana si, probabil, tri­bu­tar afacerilor pe care le deruleaza cu clanul Voi­cu­les­cu, tropaie neobosit prin studiourile Antenelor de­mon­­­strand inutilitatea CNSAS si stringenta desfiintarii lui.

Asta ca sa dau exemplul cel mai vizibil.

Nici macar progamul de guvernare al PD-L nu contine vreun cuvant despre CNSAS, lustratie sau re­co­mandarile finale ale Raportului Tismaneanu. Nu mai discutam de programele celorlalte partide. Con­sta­ta­rea e amara pentru putinii supravietuitori ai razboiului restauratiei: Securitatea si nomenclatura vor iesi, in final, invingatoare.

Fragment dintr-un text aparut in Revista 22.