Despre cât de nocive sunt Facebook, Wikipedia, Google și în general Internetul

1 „Facebook este ceva cu poze de pisici și de gagici”. Desigur, pentru cine are prieteni dedicați acestor pasiuni. „Facebook e plin de prostii”. Noroc că în viața reală lucrul ăsta nu e valabil.

„Pe Facebook orice nechemat poate să-și dea cu părerea despre politica fiscală, relațiile internaționale sau orice altceva”. Corect. Doar că o face în nume personal și pe ceilalți îi afectează în consecință, adică deloc. În viața reală, asemenea alegații se fac de la înalte niveluri de decizie sau de influență, adică din partea unor oameni care hotătărăsc soarta tuturor.

„Pe Facebook sunt infiltrați agenți de influență ai partidelor și ai Serviciilor, care se străduiesc și chiar reușesc să schimbe opinia unora”. La asta râd cel mai tare! Că-n societatea non-virtuală nu se-ntâmplă asta, nu?

„Pe Facebook proliferează fake news-urile, știri de acum șapte ani apar ca noi, bântuie false apeluri umanitare, sunt omorâte vedete care trăiesc etc.” Așa este, din păcate. Desigur, ca și la televizor, ca și în presa scrisă, dar mai ales ca și în declarațiile noastre, ale tuturor, de tipul „Știu eu precis”, „Nu e așa, stai să-ți explic”, „Cunosc eu pe cineva care…”

Facebook este un instrument. Cum e, de pildă, ciocanul. Cu care poți să bați cuie ori să-ți dai cu el în cap. E alegerea fiecăruia. După cum e alegerea privitorilor să-l aplaude pe cel care construiește o cabană sau pe cel care-și crapă capul.

Dar, mai important decât atât și rezultând din cele de mai sus, Facebook nu există. Nu există un Facebook – decât exclusiv ca suport IT, ca mijloc de comunicare plus set de reguli, la care aderi sau nu, că doar nu te obligă coneva. În rest, fiecare navighează în Facebook-ul lui, alături de cei cu care are afinități. Și pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus „bule”. Cu sens peiorativ, desigur. Adică stai acolo, ca prostul, în bula ta, cu ăia cu care ești de la început de acord în toate și habar n-ai ce se întâmplă în restul rețelei și în restul lumii.

O imagine ridicol de falsă. În primul rând, ba da, știu ce se-ntâmplă în restul limii.

În al doilea rând, în bula din care fac eu parte au loc frenetice discuții în contradictoriu. Am o lungă listă de subiecte pe care am fost contrat, deseori vehement, chiar pe postările mele (de la parcări și Traian Băsescu la Donald Trump și încălzirea globală), de către oameni pe care-i consider în continuare că fac parte din lumea mea, din sfera mea de interese, pe care-i citesc cu atenție și îi respect. Cum e posibil așa ceva? Foarte simplu: o „bulă” se constituie, de pildă, din cei cărora le place să citească. Asta nu înseamnă însă că le place neapărat să citească aceleași cărți, aceiași autori, aceleași genuri etc. Drept care pot să se certe (civilizat) pe teme precum „E sau nu Coelho un autor comercial? Bate sau nu câmpii Dan Brown? Avem sau nu excepționali scriitori români în viață?” În schimb, e foarte probabil că nu le plac manelele și nu sunt pasionați de clubbing – care constituie alte „bule”.

Așa funcționează Facebook. Restul sunt detalii. Cu precizarea necesară că definirile și definițiile sunt fluide, iar bulele – denumire improprie – nu sunt disjuncte, ci se interesectează de multe ori. Evident că există oameni pasionați și de fotbal, și de literatură!

2 „Wikipedia este o pseudo-enciclopedie. Niciun om serios nu se informează de aici. E ridicol să încerci să-ți faci o cultură bazată pe Wikipedia” etc.

Am citit ample eseuri dedicate discreditării Wikipedia și cred că înțeleg frustrarea celor care – ca și mine – au răsfoit, zeci de ani, paginile enciclopediilor și ale dicționarelor tipărite, ale cărților în general: Cum să-ți rezolvi o nelămurire din două click-uri!? E imoral…

În realitate, însă, Wikipedia are reguli atât de stricte încât, așa cum am mai povestit din experiență personală, nu poți, de pildă, să creezi o pagină despre tine însuți, căci softul îți cere să indici… sursele informațiilor. Despre tine! Zici că te-ai născut în data de… și că ai scris cărțile… – dar ai putea foarte bine să inventezi, așa că sistemul te trage de mânecă: sursa! În cel mai fericit caz, îți publică o vreme pagina, dar plină de observații tip „Necesită citare”.

În al doilea rând, ce informații false ați descoperit în Wikipedia? Că n-am văzut niciun exemplu, ci doar considerații hermeneutice. Scrie acolo că Ștefan cel Mare n-a domnit între 1457 și 1504?

Aș accepta fără cârcoteli o judecată de tipul „E preferabil să nu te bazezi numai pe Wikipedia”. Așa, da. După cum nu m-aș baza, de pildă, numai pe DOOM (ăla tipărit, ca să n-avem discuții, ăla editat de Academie), care acceptă acum cuvântul „topogan”… Eu, nu. Iertare.

3. „Google este un haos, amestecând date corecte cu unele false, fără nicio distincție între informațiile relevante și cele lipsite de interes și fără vreo garanție că ai găsit tot ceea ce găseai”. Corect, corect și corect. Atâta doar că nici nu-și propune asta.

Imaginați-vă că intrați în noua Bibliotecă din Alexandria. Patru milioane de cărți. Și pe dv. vă interesează doar cele despre lapislazuli. Asta face Google și, în același timp, asta face orice program de căutare pe o anumită bază de date. El nu are cum să garanteze exactitatea sau relevanța informațiilor din cele 3 cărți despre lapislazuli ale Bibliotecii din Alexandria. Important este însă că-ți spune în câteva sutimi de secundă unde se află. De-aici încolo e o problemă dediscernământ. De cultură, experiență, profesionalism, chiar și de intuiție – oricum, e problema ta, nu a lui, a programului. El și-a făcut datoria, și anume într-un mod strălucit. Știți sertarele acelea lungi cu fișe despre cărți, dintr-o bibliotecă gestionată clasic? Ei, cum ar fi să cauți cărțile despre lapislazuli printre 4 milioane de fișe, necunoscându-le nici titlurile, nici editurile, nici autorii?

4. „Internetul e plin de prostii, de informații incoerente și contradictorii, de știri false, de pornografie, de frivolitate, de propagandă și publicitate (explicite sau mascate) etc.”

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro