Despre timpurile cand supermarketurile dominau Romania
„[…] Practicile comerciale neloiale reprezintă o problemă gravă.[…]” „[…] Producătorii muncesc uneori în pierdere ca urmare a negocierilor nefavorabile cu alți actori din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente.” „[..] Este imposibil să se oprească producția agricolă odată ce procesul agricol a fost declanșat și având în vedere natura perisabilă a produselor astfel obținute, producătorii agricoli sunt deosebit de vulnerabili […].”[i] Ceea ce urmează este o analiză subiectivă și incompletă despre Legea nr. 321 din 15 octombrie 2009 (*actualizată*) privind comercializarea produselor alimentare. Dezbaterea privind cota de 51% produse alimentare provenite din lanțul scurt de aprovizionare, a generat mult fum și scrum. Poate o masă rotundă și ceva negocieri serioase ar fi adus și interesele consumatorului pe agenda beligeranților. Ca un detaliu de coloratură, un reproș generic, deși eticheta de “tomată românească” este peste tot afișată la piață, cu siguranță că ne-am certa mult și bine pentru a defini românitatea ei. Asistăm, în marja Legii 321 actualizate prin Legea 150, la zbuciumul local al deglobalizării sau la disperarea non-competitivității? Este retailul modern balaurul cu șapte capete? Este expresia răului? Este revelatorul care ne arată slăbiciunile sociale, politice, culturale? Ori este dinozaurul care a fost luat prin surprindere de marea catastrofă? Supermarketul este o cutie de rezonanță. Este pianistul (nu trageți în pianist!). Cu cine să ții și cu cine să nu ții? Este posibil să fii doar de o parte ? Haideți în să explorăm arborele cunoașterii acestei probleme atât de fierbinți: a fi sau a nu fi produs alimentar de-aici, local?
De-globalizare
Exagerând și dându-i proporții epice, Legea 321 are legătură cu Brexit, cu noul guvern conservator al Poloniei, cu modelul iliberal de guvernare din Ungaria, cu pretențiile supremaționiste ale Federației Ruse, cu excesul de putere al lui Recep Tayip Erdogan, cu zbaterile socialiste al Venezuelei sau cu revolta în genunchi a Greciei. Ori cu afirmarea lui Donald Trump. Tehnologia avansează în lumea contemporană, desființează locuri de muncă, le mută, de câteva decenii, în alte regiuni ale lumii. Sistemele sociale și politice europene precum și politicile lor publice, sunt cu un pas în urmă. Alienarea se manifestă pregnant. Pentru că trăim într-o ruptură dramatică care dizlocă locuri de muncă, subminează deja de mult timp statul bunăstării sociale și scoate lumea în stradă contra modelului capitalist. O parte din opinia publică își caută, vrea să își regăsească identitatea în cultura locală. Într-o cultură mai participativă și mai democratică. Este doar o parte a problemei. Parte dintr-un proces care se numește de-globalizare, reîntoarcerea la național, la local. Și astfel ajungem la conotația identitară, culturală și economică din dezbaterea privind accesul cu produse al furnizorilor locali în retailul modern din România.
Unfair Trading Practices
Bine-ați venit în clubul care se luptă cu globalizarea, cu efectele secundare ale libertății de mișcare a mărfurilor. Până să ajungem la nivelul local, să zăbovim un pic la nivel european. Pentru că nu am înțelege ce se întâmplă în țară la noi fără să completăm cu ceea ce se petrece la Comisie, la Parlamentul European. De destul de mulți ani. Să nu ne prefacem, problema dezechilibrului de forțe de-a lungul lanțului de aprovizionare este o problemă europeană, pe agenda europeană. Lupta dintre grupurile legitime de interese, în parlament, în comisii, prin presă și în magazine, este efectul unei crize care s-a născut din funcționarea lanțului de aprovizionare.
UTP. Dezechilibrul în raport de forțe dintre participanții la lanțul de aprovizionare, este numit la nivel european, Unfair Trading Practices. Sau practici comerciale neloiale. PCN.
Conform Avizului Comisiei PE pentru agricultură și dezvoltare rurală(*) (2.3.2016) destinat Comisiei PE pentru piața internă și protecția consumatorilor referitor la practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare,
“Începând cu 2009, Parlamentul European a adoptat cinci rezoluții referitoare la problemele din lanțul de distribuție din UE, trei dintre acestea abordând în mod special dezechilibrele și abuzurile din cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare; remarcă, de asemenea, că în aceeași perioadă, Comisia Europeană a elaborat trei comunicări și o carte verde și a comandat două rapoarte finale referitoare la subiecte similare; declară, așadar, că și mai multe analize privind situația lanțului de aprovizionare cu produse alimentare nu vor face decât să întârzie nevoia presantă de acțiune pentru a ajuta fermierii să combată practicile comerciale neloiale.”
Iată câteva din problemele de funcționare actuale ale lanțului de aprovizionare, sesizate ]n avizul menționat, probleme despre care s-a vorbit și în România:
– modificări unilaterale și retroactive ale contractelor;
– perceperea de către companii a unor taxe fixe pentru furnizori ca o condiție pentru a se regăsi pe o listă de furnizori („plătește pentru a rămâne”);
– întârzierea plăților cu până la 120 de zile, mult peste limita de 60 de zile („te plătesc mai târziu”);
– reduceri arbitrare pe care și le acordă firmele mari pentru plata anticipată sau la timp;
– reduceri retrospective pentru banii neîncasați datorați unui furnizor;
– comercianți cu amănuntul care forțează furnizorii să colaboreze cu anumiți producători terți de ambalaje, care le plătesc supermarketurilor o taxă pentru afacerea pe care o primesc.
UTP pun în pericol “[…] micii fermieri și fermele familiale, care au potențialul de a crea locuri de muncă și de a sprijini ocuparea forței de muncă în regiuni izolate, îndepărtate și montane.”
Să nu ne facem surzi și orbi și să pretindem că lanțul de aprovizionare furnizori-retail modern funcționează corect. Rezolvarea unei probleme înseamnă recunoașterea ei și apoi căutarea unei soluții de compromis. Negarea este demult exclusă de pe listă.
Produs românesc?
Cum îl definește Legea nr. 321 privind comercializarea produselor alimentare din 15 octombrie 2009, actualizată prin Legea 150 din iulie 2016?
“Produs obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România; produsul are la bază interesul acordat de producători comercianţilor în sensul asigurării siguranţei şi securităţii alimentare.”
Clasificarea “produs românesc” nu este echivalentă cu clasificarea “Produs în România”, pe care o găsiți deja pe diverse produse. Aceasta din urmă este o clasificare privată, voluntară, pentru care furnizorul, producătorul, retailerul nu oferă nicio garanție independentă și verificabilă, este doar o poziționare de marketing.
Ce soluții sunt posibile, pentru că nu poate orice furnizor să meargă la retailer să spună că are produs românesc că așa spune și declară?
Va trebui creată o Asociație a Furnizorilor de Produse Alimentare Românești, care să aibă un regulament de folosire a mărcii “produs românesc” și atribuția de a verifica și valida aplicarea etichetei “produs românesc”. De dorit este ca organizarea și finanțare a operațiunii, să nu fie pusă în sarcina administrației și a bugetului public. De altfel, furnizorii care îndeplinesc condiția legală ar fi putut să fie deja organizați într-o asociație, așa cum am descris-o mai sus. Această asociație va trebui să folosească pentru scopuri de marketing un logo înregistrat ca marcă colectivă, la OSIM.
Mai poate fi creat și un alt model de protejare a consumatorilor, împotriva fraudelor prin marketing prin crearea unui sistem de certificare. Ca la ISO 2001 sau ca la agricultura ecologică sau ca la schemele de calitate pentru indicații geografice. Furnizorii locali precum și viitoarele organisme de certificare, vor trebui să instrumentalizeze și să funcționalizeze un mecanism care să îl asigure pe consumator că atât poziționarea cât și atașarea unui logo, au un spate un mecanism de verificare și certificare. Cât despre logo, trebuie spus că se putea va merge spre o marcă colectivă, susținută de o asociație a producătorilor, furnizorilor de produse românești.
Să nu uităm că există produse sub mărcile private proprii. Este bine că astfel consumatorii au acces la diversitate și calitate, la un preț competitiv, dar retailul modern devine și comerciant și competitor cu furnizorii.
Lanțul alimentar scurt?
Tot în Legea 321 actualizată privind comerțul cu produse agroalimentare, se mai introduc două definiții. Lanțul alimentar scurt și ce tipuri de produse trebuie să provin 51% din acest lanț.
Cum este definit lanțul alimentar scurt? Este un
“[…] lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători, procesatori şi consumatori.”
Ce înseamnă limitat? Aici legiuitorul a lăsat pentru mai târziu definirea numărului limitat, pentru că vor urma norme de aplicare. Și va fi o bătaie de cap majoră, lupte fratricide. Un intermediar, doi intermediari, trei intermediari? De care fel și cum?
În acest timp MADR, prin Programul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, finanțat din Politica Agricolă Comună, a prelungit cu încă o lună, pâna la sfârșitul lui august, sesiunea de depunere de proiecte tocmai pentru crearea lanțurilor de aprovizionare, nu pentru că este vacanță, presupunem, ci pentru că nu se bate nimeni pe această agregare pe verticală a furnizorilor. Fondurile disponibile pentru Submăsura 16.4 „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol” sunt de 7.000.000 euro. Fondurile disponibile pentru Submăsura 16.4a „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol” sunt de 3.500.000 euro.
Consumatorii au răbdare? Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Ce produse?
Carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie. Acestea sunt produsele pe care comercianții cu cifra de afaceri până în 2.000.000 euro, ar trebui să le asigure în proporție de 51%, din lanțul scurt de aprovizonare, evident și prin alocarea unei suprafețe fizice de 51% pentru expunerea produselor.
Cred că este necesar ca toate părțile interesate să investească corespunzător în transparența privind proveniența produselor, a materiilor prime, astfel ca lanțul de aprovizionare să fie reflectat în poziționarea produsului. Denumirile de marketing, dacă au conotații de indicație geografică, să exprime trasabilitatea produsului față de originea sa.
Un corn al abundenței?
Depinde. Retailul modern s-a dezvoltat în România și a acaparat piața precum un “cancer” benign. Fiind vorba de o economie slabă, a devenit vârful de lance al globalizării. Un conveior, o bandă rulantă care absoarbe din alte piețe naționale, produse alimentare și bunuri de folosință îndelungată și le aruncă în piață, către consumatorii români.
Conform unui raport elaborat de Consiliul Concurenței, „Evoluția concurenței în sectoare cheie 2015” (pp. 76) avem de-a face cu:
“[…] -magazine de proximitate (suprafața mai mică de 400 mp) – care comercializează o gamă restrânsă de produse;
-supermarketuri (suprafața între 400 și 2500 mp)
-hypermarketuri (suprafața de peste 2500 mp)
-discounteri (în general, suprafețe echivalente cu cele ale supermarketurilor)
-cash and carry (suprafețe mari, de peste 5000 mp) […]”
Pe baza unui raport GfK, folosit în aceeași analiză, aflăm de la Consiliul Concurenței că în aproape șapte ani, în perioada 2008-trimestrul I al anului 2015, comerțul tradițional a scăzut de la 59% la 43%. Iar comerțul modern a luat amploare, segmentele care au crescut au fost hypermarketurile cu 10% (de la 18 la 28%), supermarketurile cu 2% ( de la 14 la 16%), discounterele cu 5% (de la 6 la 11%) iar magazinele de proximitate moderne au răbufnit în 2014 și 2015 cu 2%.
Cum vede asta Consiliul Concurenței?
“În cazul comerțului modern, structura pieței se apropie, din punct de vedere al caracteristicilor, de un oligopol de tip Bertrand. Acest tip specific de oligopol apare în cazul în care diferențierea este greu de realizat, sau produsele chiar sunt omogene.”
Consiliul Concurenței aplică prevederile cadrului de reglementare european privind piața internă și competiția. Are mânile curate.Dar tot Comisia PE pentru agricultură și dezvoltare rurală ne spune în documentul citat, că „[…] legislația antitrust este neadecvată pentru eliminarea PCN, întrucât cerințele tehnice pentru o „poziție dominantă” sunt rareori îndeplinite, deși comercianții cu amănuntul ar putea să dețină, în practică, o poziție dominantă într-o anumită situație de piață.”
Dar să revenim și la cifre. Spre surprinderea noastră, extragerea de rentă nu prea merge bine în partea aceasta de Europă. Aflăm cu interes dintr-un alt studiu de piață al GfK că sectorul retailului modern performează slab, sub 2.500 euro/m.p. de suprafață de retail, în toate statele europene centrale și răsăritene, Polonia, Ucraina, Ungaria, România, Bulgaria. Maximul de performanță este de 6.000 euro generați pe m.p. în țări precum Marea Britanie, Norvegia și Elveția.
INTERVIURILE HotNews.ro