Despre Wageledgrowth, politica economică a PSD, și direcțiile economice pe care le-ar putea adopta PNL

Tocmai a fost schimbat guvernul Dăncilă (teoretic de stânga) cu guvernul Orban (teoretic de dreapta), având ca nucleu membrii PPE (PNL, PMP, UDMR) și aliați de conjunctură. Având în vedere demonizarea mediatică a politicilor economice ale PSD, este de așteptat ca guvernarea liberală să vină cu o altă direcție economică, o alternativă la politicile PSD. Ce ar putea însemna asta?

O să încerc să punctez politica economică existentă și să identific posibile direcții viitoare ale economiei. Politicile economice sunt orientate în trei direcții: Alocare, Redistribuire și Macrostabilizare. Am să încerc să punctez modul de organizare a politicii publice pe aceste trei direcții.

Coordonatele discuției încep cu anul bugetar 2020. Anul 2019 este un an care va marca tranziție, degringolada și abuzurile aferente schimbării de putere; nu va avea nimeni timp să gândească ceva pe termen lung.

Wageledgrowth (WLG) și politica economică a PSD

WLG este o politică de stânga care se fundamentează pe teoriile care pun la baza creșterii economice consumul. (Demand Side). Prin stimularea creșterii salariilor se intenționează stimularea consumului, care, fiind venitul agenților economici din sectoarele productive duce la creșterea profitabilității acestora. Majorarea salariilor se realizează direct, prin majorarea salariilor bugetarilor, și indirect prin forțarea patronilor să majoreze salariile fie prin majorarea salariilor minime fie prin influențarea pieței muncii datorită majorării salariilor bugetarilor.

WLG este un derivat al politicilor Keynesiene de stimulare a consumului, o variațiune a politicilor CLG (Consumption Led Growth-Grecia) și ILG (Income Led Growth-Coreea de Sud).

Din punct de vedere al politicii de alocare, WLG este o politică orientată spre factorul muncă. Prin stimularea majorărilor salariale se urmărește cel puțin prezervarea dacă nu și acumularea de forță de muncă. Având în vedere contextul actual al României, cu o migrație netă negativă, o politică de alocare orientată spre forța de muncă este justificată.

Din punct de vedere al politicii de redistribuire, WLG presupune redistribuirea veniturilor spre populație, în defavoarea (în faza inițială) a capitalului.

Din punct de vedere al politicii de macrostabilizare, WLG nu este o politică de macrostabilizare în contextul actual. Având în vedere faza ascendentă a ciclului economic, stimularea consumului este mai degrabă o măsură pro-ciclică, accentuând creșterea economică cu riscul de a genera supraîncălzirea economiei. WLG poate fi o politică de macrostabilizare în faza de recesiune a economiei.

Punctul slab al WLG este legat de elasticitatea ofertei interne pentru consum. Producția internă are o elasticitate a ofertei mult mai mică decât producția externă. Prin urmare creșterea consumului va fi exploatată în primă fază de importatori. În contextul stabilității monetare, dacă nu este lăsat cursul valutar să compenseze prin depreciere deficitul de balanță comercială, și să descurajeze importurile, deficitul de balanță comercială generează o nevoie continuă de finanțare externă în valută la nivelul statului, dar și la nivel privat.

Au existat inconsecvențe în aplicarea WLG. Transferarea asigurărilor de sănătate și a asigurărilor sociale în totalitate în sarcina angajaților este o inconsecvență majoră, care de altfel ignoră o realitate economică semnificativă. Prin această măsură practic responsabilitatea stării de sănătate și a pensiei este complet scoasă din sarcina patronatului, ceea ce este incorect. Starea de sănătate a angajaților este un element al productivității muncii acestora. Practic această măsură este contrară WLG ca logică. Fondurile de pensie și asigurările de sănătate nu sunt invenția statului, ci invenții ale unor corporații conștiente de importanța fidelității și productivității angajaților (politica firmei Krupp cred că stă de fapt la baza modelului Bismark). Practic această măsură a fost foarte departe de identitatea de stânga a WLG.

WLG singur nu poate fi eficient. Pentru a fi eficient trebuie creat un mediu investițional și antreprenorial care să stimuleze investițiile private care să exploateze creșterea de consum. Au existat măsuri ca Legea Prevenției și Start Up Nation în acest sens, dar cu întârzieri și ezitări care au redus semnificativ eficacitatea lor. Ceea ce a lipsit mereu a fost o abordare sistematizată în sensul îmbunătățirii semnificative a mediului de afaceri (mă refer la o preocupare sistematică și continuă pentru Doing Business).

Chiar dacă se poate dezbate ca idee, ideologie, fundamente economice, oportunitate, etc, politica WLG este o politică logică și coerentă. Ar trebui ca locul politicii WLG să fie luat de o altă politică logică și coerentă cu o inspirație în doctrina conservatoare, eventual variațiunea liberal-conservatoare specifică unei grupări politice subscrise PPE.

La capitolul stângăcii în aplicarea WLG au fost și măsurile prin care statul încerca să silească sectorul bancar să preia efortul de finanțare a WLG (OUG 114 de ex). Un dialog transparent si un proces decizional corect ar fi fost recomandabile unei OUG. De altfel considerentele economice au fost doar pretextul prevederilor în acest sens nu justificarea lor reală.

Pe de altă parte WLG este la final de realizare. Legislația este adoptată și schimbarea ei este un proces lent și complex. Trebuie identificată o nouă linie strategucă.

WLG este compatibil cu dreapta?

WLG înseamnă intervenționism. Dreapta liberală respinge doctrinar intervenționismul, pentru că mecanismul economic fundamental al dreptei liberale este economia de piață. Dreapta conservatoare este și mai opusă ideologic WLG pentru că se reduce artificial ecartul între clasele sociale.

În mod evident nu ne putem aștepta de la un guvern de dreapta să-și asume o politică de genul WLG.

Ce înlocuiește WLG?

Din perspectivă conservator-liberală salariile mici nu sunt o problemă sau o temă de interes. Salariile sunt mici sau mari în funcție de jocul pieței.

Primul pas în înlocuirea WLG nu este nici politic nici spectaculos, și este complet inutil în campania electorală. Primul pas este analiza obiectivă a WLG. Analiza obiectivă trebuie curățată de idei preconcepute și sentimente. Ideal ar fi ca această analiză să fie efectuată undeva departe de public, între specialiști. Al doilea pas este formularea unei viziuni coerente economice configurată pe principiile doctrinare ale dreptei. Putem vorbi despre un Investment Led Growth, sau Privatisation Led Growth. Al treilea pas ar fi planificarea unei tranziții între politicile economice. Sau, putem considera economia o clădire veche, punem dinamită și așteptăm să crească alta.

Discursul dreptei este mai degrabă GLW adică Growth Led Wages. Adică, întâi crește productivitatea apoi salariile. Evident, cei care au generat majorarea de productivitate sunt patronii afacerilor și ei iau crema beneficiilor majorării de productivitate. Acest raționament este justificat în unele cazuri, nejustificat în altele. Problema majoră este asimetria de putere între capital și muncă, ceea ce face ca munca să fie întotdeauna defavorizată în negocierea cu capitalul. Această asimetrie este cu atât mai puternică cu cât capitalul este mai concentrat și mai conectat la putere. Asimetria de putere între muncă și capital este compensată de libertatea de circulație a forței de muncă.

Dacă România oferă un salar necompetitiv, un pachet de beneficii necompetitiv, un cost al vieții necompetitiv și un mediu stresant orice lucrător rațional va prefera să emigreze. Câtă vreme patriotismul este desuet, familia desuetă, relațiile sociale sunt guvernate de centrarea pe interesul personal, nici motivele sentimentale nu prea au tracțiune la forța de muncă și emigrația devine o alternativă extrem de atractivă. Salariile ”competitive”, elementul central al politicii de dezvoltare, nu pot exista dacă forța de muncă emigrează.

În acest moment România exportă în pierdere forță de muncă. În termeni de creștere economică. 4.000.000 de consumatori au părăsit piața de consum, și tot același număr a părăsit piața muncii. Au plecat plătitori de impozite, clienți ai băncilor, locatari ai construcțiilor, clienți ai frizeriilor și supermarketurilor, cultivatori, antreprenori, muncitori calificați, medici, etc. Cei 4 milioane sunt PIB Potențial și PIB real pierdut, în termeni strict economici, și o imensă dramă pentru familiile lor.

Deci, dacă vorbim despre politica de alocare (constituirea factorilor de producție) trebuie avuți în vedere cei trei factori de producție, munca, natura și capitalul. Munca și capitalul sunt remunerate, natura nu (aici sunt de altă părere decât teoria economică). Renta, venitul asimilat naturii este de fapt tot o remunerare a capitalului în cele din urmă.

Orice guvern va avea România va trebui să trateze hemoragia de resurse umane. Prima prioritate este să se stopeze emigrația. Pentru a realiza acest lucru trebuie majorate salariile angajaților. România salariilor mici este o realitate a trecutului, avantajul competitiv salarial pentru atragerea investițiilor nu va mai funcționa, mai mult, firmele bazate pe exploatarea salariilor mici vor fi din ce în ce mai presate de lipsa de personal, până fie vor găsi alte soluții fie vor fi forțate să se închidă. Nu e vorba de politici publice în acest sens ci o realitate și o consecință e apartenenței la piața unică și mai exact aplicarea în practică a libertății de circulație a forței de muncă. Ceea ce poate diferenția un guvern de dreapta de unul de stânga este modalitatea de a obține un model funcțional care să asigure un venit substanțial mai mare cetățenilor. Guvernul de stânga, întotdeauna trebuie să se adreseze pensionarilor și sindicatelor, prin urmare va majora salarii și pensii. Guvernul de dreapta trebuie să se adreseze unei clase mijlocii cu venituri proprii substanțiale, care trebuie creată. Cei din topul averilor vor beneficia indiferent de natura guvernării.

O întrebare la care trebuie să răspundă noul program economic este: Cum ne asigurăm că România va avea resursele umane necesare în viitor? Dacă PSD a răspuns cu WLG, cu mai mult sau mai puțin succes, care măsuri de dreapta ar putea răspunde la aceeași întrebare?

În teorie politicile economice sunt fie orientate spre impulsionarea cererii agregate fie pe impulsionarea ofertei agregate.

”Investment Based Growth” (IBG) poate fi o alternativă la WLG?

Să presupunem că dreapta consideră investițiile ca declanșator al dezvoltării (Supply Side). Consecința logică este ca statul să aloce resurse în investițiile guvernamentale și concomitent să sprijine investițiile private. O astfel de politică ar urmări să impulsioneze oferta agregată dar țintește în principiu favorizarea acumulării de capital productiv.

Investițiile guvernamentale, sunt de regulă privite ca unul dintre declanșatoarele dezvoltării economice. Un pic de nuanțare ar fi însă benefică. Nu toate investițiile publice sunt la fel de benefice, unele au mai mult impact, altele mai puțin, o parte din ele nu au deloc impact economic. Legal, ceea ce este contabilizat ca investiții ale statului sunt în linii mari cumpărături scumpe. Un televizor cu diagonala de 2 metri pentru biroul unui director este o investiție, dacă valoarea lui depășește valoarea de 2500 lei, la fel un smartphone de fițe sau un laptop de fițe. Nici unul din aceste obiecte nu se justifică sub raportul cost/beneficii, dar, pot fi interpretate legal ca investiții. Nu este corupție, dar este o utilizare neeficientă a alocărilor pentru investiții.

Un rol mereu prezent al investițiilor publice este în formarea și susținerea capitalului dependent politic. Prin alocarea de contracte de investiții se redistribuie veniturile de la contribuabili către o clasă privilegiată de contractanți. Dacă procedurile de achiziție și cele de recepție sunt doar ușor influențate este foarte ușor ca statul să devină ”cornul abundenței” pentru un număr de privilegiați.

Investițiile private sunt fără îndoială cea mai sănătoasă formă de creștere economică potențială. Spun creștere economică potențială pentru că doar fructificarea investițiilor prin consum (sau export) generează valoare adăugată sustenabilă.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro