Sari direct la conținut

Diferentele dintre planul financiar al SUA si cel al UE

Dan Popa's Weblog

Departamentul Trezoreriei va obtine profituri substantiale din investitiile facute in bancile cuprinse in programul de salvare – daca bancile isi recapata sanatatea in cativa ani. Daca nu, guvernul ar putea ramane la situatia financiara de astazi, sau eventual chiar ar putea pierde bani, scrie Dan Popa pe blogul sau.

Din mai multe puncte de vedere, propunerea Washingtonului include conditii mai permisive decat planurile de salvare din tarile europene. Aceasta ar parea a pune in dezavantaj guvernul american, dar Washingtonul ar putea avea de castigat daca ingaduinta sa relativa va ajuta bancile sa-si revina rapid si ii va asigura profituri mari din participatiile sale, noteaza jurnalistii de la The NY Times.

In timp ce unele planuri europene interzic bancilor sa plateasca dividende pentru actiunile obisnuite inainte ca guvernul sa-si recupereze banii si pretind angajamente ca bancile vor continua sa acorde imprumuturi afacerilor si persoanelor fizice, Washingtonul a permis bancilor in care investeste sa continue sa achite dividende pentru actualele actiuni obisnuite si preferate. In plus, daca in unele cazuri bancilor europene li se cere sa plaseze reprezentanti guvernamentali in consiliile lor, guvernul american nu va primi locuri in consilii si nici nu va avea drept de vot.

Aceste deosebiri s-au reflectat in reactiile bursei. Actiunile la bancile britanice supuse unei nationalizari partiale au scazut, investitorii intelegand ca s-ar putea sa treaca mai multi ani pana cand va fi reluata plata dividendelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro