Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor București ar fi luat mită 5% din valoarea unor contracte date cu dedicație / Ce acuzații îi aduce DNA / Ce spune directoarea instituției – VIDEO
Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), instituție subordonată Primăriei Capitalei, ar fi primit mită 5% din valoarea unor contracte pentru a favoriza anumite firme să câştige mai multe licitaţii, conform unor surse judiciare.
UPDATE 18:32 Directoarea ASSMB, Oana Sivache, cea care l-a denunțat pe directorul adjunct, susține declarații de presă:
Șefa ASSMB, care l-a denunțat pe directorul adjunct: „Să ignorăm existenţa corupţiei e ca şi cum am arunca cu pietre în ambulanţe venite să ne salveze”
- Este un moment important pentru noi, cei care ne dorim să muncim cinstit în această instituție, este un moment în care se face lumină și curățenie
- Am obligatia de a sprijini eforturile medicilor care oferă zilnic ajutor pacienților ce luptă pentru viața lor în spitalele pe care le gestionăm
- Corupţia din sistemul de sănătate nu este doar o colecţie de păcate administrative cunoscute, dar tolerate tacit, este o crimă împotriva umanităţii
- Fiecare act de corupţie din acest sistem nu doar erodează încrederea pacienţilor, ci pune în pericol vieţi. Când un spital ia foc, când aparatura medicală cumpărată cu preţuri supraevaluate nu este folosită sau se strică rapid, tragedia nu este doar financiară, este umană
- Să ignorăm existenţa corupţiei e ca şi cum am arunca cu pietre în ambulanţe venite să ne salveze. Corupţia distorsionează priorităţile, astfel încât deciziile nu sunt luate în funcţie de nevoia de a salva vieţi, ci în funcţie de profit. Nu putem tolera un asemenea compromis pentru că reprezintă o trădare a încrederii pe care oamenii o au noi, o trădare a vieţii
- Lupta împotriva corupției este o obligație morală. Nu e suficient să avem legi, trebuie să fie respectate
- Trebuie să existe un sistem de raportare a corupţiei, aşa cum trebuie să existe consecinţe severe pentru cei găsiţi vinovaţi. Management-ul instituţiilor care conduc sistemul de sănătate are nu doar sarcina, ci şi datoria de a fi un scut împotriva acestui tip de degradare etică şi morală
- Liderii din sănătate trebuie să fie modele de integritate, să pună pacientul în centrul deciziilor. Trebuie să se asigure nu doar că sistemul medical funcţionează, ci că funcţionează corect pentru fiecare pacient în fiecare zi
- Misiunea mea şi a colegilor mei este aceea de a oferi specialiştilor instrumentele necesare pentru a salva vieţi
- Cei care nu înțeleg această misiune trebuie să răspundă pentru faptele lor. Corupția ucide nu e doar un slogan, e o realitate crudă
- Azi, la ASSMB justiția lucrează, suntem la dispoziția DNA
Acuzațiile aduse de DNA directorului adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti
În luna aprilie, Cristian Plută ar fi primit de la Alexandru-Paul Dumitru, reprezentant al SC Palex Construcţii Instalaţii, în mod direct, dar şi prin intermediul lui Silviu Stăncilă, promisiunea unei sume de bani corespunzătoare procentului de 5% din valoarea facturilor plătite de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în baza unui acord cadru încheiat în 4 aprilie între ASSMB şi asocierea Alpha Max Build-Avision Strategy Consulting. Contractul a avut ca obiect „lucrări de reparaţii, reabilitări şi modernizări la unităţile sanitare şi imobilele aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti”, iar banii ar fi fost promiși pentru plata la timp a facturilor și încheierea de contracte subsecvente, conform unor surse judiciare citate de Agerpres.
În perioada 28 august – 3 septembrie, Cristian Plută ar fi primit de la Alexandru-Paul Dumitru, prin intermediul lui Silviu Stăncilă, suma de 306.439,17 lei, reprezentând 5% din suma de 6.128.783,45 lei – suma totală a facturilor emise în luna august de SC Alpha Max Build.
Potrivit aceloraşi surse, în luna august, Cristian Plută ar fi transmis indirect, prin Silviu Stăncilă şi Cristian Ion, în etapa nepublică a procedurii de achiziţie publică, caietul de sarcini pentru „Proiectul Privat de Urgenţă Tip P1”, întocmit la nivelul ASSMB lui Gheorghe Tomescu, administrator al SC Fire&Rescue Services SRL, pentru ca SC Fire&Rescue Services SRL să fie favorizată pentru câştigarea licitaţiei publice.
Sursele judiciare au precizat pentru Agerpres că procurorii anticorupţie au început urmărirea penală împotriva lui Cristian Plută, director adjunct al ASSMB, pentru luare de mită şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii.
În acelaşi dosar este urmărit penal şi Silviu Stăncilă, pentru instigare la dare de mită, complicitate la dare de mită şi complicitate la permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
De asemenea, sunt urmăriţi penal şi Cristian Ion, pentru complicitate la permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi Alexandru-Paul Dumitru, pentru dare de mită.
Cum ar fi pornit ancheta
Luni dimineață, DNA a anunțat oficial, printr-un comunicat de presă, că au avut loc percheziții la opt adrese din București și din județul Ilfov – la o instituție publică, la sedii de firme și la domiciliile unor persoane fizice.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – august 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică și cu numirea unor persoane în funcții de conducere a unor unități spitalicești de pe raza municipiului București”, a transmis DNA.
Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a scris pe Facebook că descinderile DNA de azi nu ar fi avut loc „dacă nu am fi numit la conducerea instituției o directoare onestă și curajoasă.
„Oana Sivache – directorul general susținut de USR – a sesizat instituțiile abilitate, în acest dosar uriaș cu ramificații numeroase. Așa se face curățenie. Scăpăm spitalele din Bucuresti de cancerul corupției ultimelor decenii”, a adăugat el.
Potrivit surselor HotNews.ro, Sivache a colaborat cu procurorii începând chiar imediat după numire, în aprilie 2023. Potrivit acelorași surse, ea i-a ținut la curent pe procurori cu informații despre cum se negociau contractele și ce sume se ofereau ca șpagă, unii dintre cei vizați neavând niciun fel de reținere să încerce s-o mituiască cu sume ajungând chiar la aproape de un milion de euro.
Cine este Cristian Plută
Cristian Plută lucrează în ASSMB din 2013, fiind inițial Șef Serviciu Administrativ, Apoi Director Administrativ, Director Economic și Director al Direcției de Investiții. Pe 8 martie 2022, viceprimarul Horia Tomescu, care are în atribuții ASSMB, l-a numit director interimar al ASSMB. Numirea a fost făcută după demisia fostului director, numit de administrația Firea.
„L-am numit pentru că mi-a fost recomandat drept o persoană care poate să conducă ASSMB”, a declarat Horia Tomescu pentru HotNews.ro.
Pe 24 aprilie 2023 a fost retrogadat în funcția de director general adjunct, în locul său fiind numită director general Oana Sivache, care până atunci a ocupat funcția de director general adjunct.
În anunțul de numire ca director general al Oanei Sivache, Horia Tomescu îi mulțumea directorului Plută pentru activitatea sa.
„În urma deciziei conducerii filialei USR București am numit astăzi în funcția de director general al ASSMB – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București pe doamna Oana Sivache. Îi mulțumesc domnului Cristian Pluta cel care a exercitat funcția de director general în ultimul an, an în care ASSMB:
- a finalizat compartimentul de terapie acută la Spitalul Dr Victor Babeș,
- a achiziționat 9 ambulanțe din fonduri nerambursabile pentru spitalele Colentina, Carol Davila și Victor Babeș,
- a accesat finanțări nerambursabile pentru creșterea securității la incendiu pentru 9 spitale,
- a depus 29 de proiecte de finanțare componentă Sănătate a PNRR,
- finanțează din bugetul local înființarea Băncii de Țesuturi de la Spitalul Colentina,
- finanțează din bugetul local proiectarea pentru stații de epurare pentru 14 spitale,
- a fundamentat pentru 2023 un buget record de 660 milioane lei din care 82 milioane cheltuieli din fonduri nerambursabile și 345 milioane lei investiții.
Îi urez succes doamnei Oana Sivache în vederea implementării reformelor profunde din sistemul de sănătate din București, reforme pe care Alianța USRPLUS le-a promis cetățenilor în campania electorală din 2020”, scria Tomescu pe Facebook, pe 24 aprilie.
Potrivit declarațiilor de avere depuse de-a lungul timpului, în 2017, Plută avea în proprietate doar 3 mașini: un Renault, un Volvo și o Dacia. În perioada 2022-2023, când a ocupat funcția de director general al ASSMB, averea sa a crescut cu 3 proprietăți: două terenuri și o casă.
ASSMB are în subordine 19 spitale din București.