Sari direct la conținut

Donald Trump amenință Iranul cu consecințe foarte grave dacă reia programul nuclear

HotNews.ro

Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri Iranul cu „consecințe foarte grave” dacă se decide să relanseze programul nuclear, a doua zi după ce a anunțat retragerea Statelor Unite din acordul care vizează împiedicarea Teheranului să obțină arma atomică, scrie AFP.

„Sfătuiesc Iranul să nu relanseze programul nuclear”, a spus Trump, în fața ziariștilor de la Casa Albă, înaintea unei ședințe a cabinetului.

„Dacă o fac, vor exista consecințe foarte grave, OK?”, a adăugat el, răspunzând unei întrebări legate de acest subiect.

Donald Trump a anunțat marți retragerea Statelor Unite din acordul semnat în 2015 între Iran și marile puteri la capătul a aproape doi ani de negocieri internaționale.

Acesta a anunțat și restabilirea sancțiunilor împotriva Republicii islamice, care fuseseră ridicate în schimbul angajamentului asumat de Iran de a nu încerca să obțină arma nucleară.

Președintele iranian Hassan Rohani a oferit celorlalte părți semnatare (Germania, China, Franța, Marea Britanie și Rusia) o scurtă fereastră de negocieri pentru a salva acest acord, amenințând că, în caz contrar, va relua activitățile de îmbogățire a uraniului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro