Sari direct la conținut

Două fete au suferit arsuri pe față și pe mâini la un eveniment public din Cluj

HotNews.ro
Masina de ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Două fete de şapte şi 11 ani au ajuns la spital, sâmbătă, cu arsuri pe faţă şi pe mâini, după ce au asistat la un experiment în cadrul unui eveniment public desfăşurat într-un parc din Cluj-Napoca, relatează News.ro.

”Un echipaj SMURD şi un echipaj al serviciului de ambulanţă judeţean Cluj au acordat asistenţă medicală pentru două minore, în vârstă de 7 şi 11 ani, care au suferit arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare, după ce au asistat la un experiment demonstrativ, parte dintr-un eveniment public, care a avut loc într-un parc, de pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj-Napoca”, a transmis, sâmbătă seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

La momentul în care echipajele medicale au ajuns acolo, fetele erau cooperante şi aveau o stare generală bună.

Cele două fete au fost consultate, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.

INTERVIURILE HotNews.ro