Draft al scrisorii de intentie cu FMI: Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii vor face o analiza a rezultatelor pilonului doi de pensii
Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii vor demara realizarea unei analize cuprinzatoare care sa evalueze rezultatele pilonului doi de al sistemului de pensii (n.red. pensiile private obligatorii), se arata intr-un draft al scrisorii de intentie care va fi convenita de Guvern cu FMI, document obtinut de HotNews.ro. Potrivit acestuia, se vor analiza sustenabilitatea si gradul de adecvare a sistemului de pensii si asupra dezvoltarii pietei de capital din Romania. „Evaluam de asemenea optiunile de reducere a poverii fiscale intr-o maniera neutra din punct de vedere bugetar”, se mai arata in document.
Precizam ca acesta este o varianta a scrisorii de intentie, fiind posibile usoare modificari pana la varianta finala.
Anul trecut in noiembrie, mai multe surse au declarat pentru Mediafax ca experţii FMI au discutat cu autorităţile române posibilitatea de a îngheţa sau reduce cota distribuită către fondurile de pensii private obligatorii, şi chiar de a naţionaliza integral sau parţial sumele deja strânse de acestea. Asemenea masuri au fost luate si in Ungaria sau Polonia.
Cele opt fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la sfarsitul anului 2013 la un numar total de 6 milioane de participanti, pentru care administrau active nete in valoare totala de 13,94 miliarde lei (3,1 miliarde de euro), potrivit datelor centralizate si comunicate luni de Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR). In 2013, randamentul mediu obtinut de toate aceste fonduri de pensii private obligatorii a fost de 11,75%, cea mai buna valoare din ultimii trei ani, potrivit asociatiei.
In cursul anului trecut, activele administrate de fondurile de pensii de Pilon II au crescut cu aproape 45%, evolutie peste asteptarile industriei, determinata in principal de rezultatele investitionale foarte bune.
Daca in ianuarie 2013 APAPR estima active nete de peste 13 mld. RON la finele anului, statistica arata acum active nete de peste 13,9 mld. RON in conturile participantilor la sistem.
De la lansare si pana in prezent, fondurile de pensii obligatorii au primit in administrare in numele participantilor contributii brute totale in valoare de 11,3 mld. RON si au adaugat, prin activitatea investitionala, castiguri nete in valoare de circa 2,6 mld. RON in beneficiul milioanelor de romani care contribuie la Pilonul II.