Draga Radu Moraru, (de Dan Tapalaga)

As lasa deoparte polemica dintre noi, pe teme gazetaresti. Ea nu prea are importanta acum. Admit ca m-am pripit cu o comparatie nefericita. Altceva m-a miscat in replica ta, dincolo de tonul ei frust. Spui ca traversam poate cea mai importanta luna din acesti ultimi 20 de ani, ca ti s-au scurs cei mai frumosi ani ca apa in nisip, ca nu mai vrei sa ratezi si ca te gandesti la viitorul fetitei tale. Tema, grava si grea, ma preocupa zilnic in ultimele luni. Si anii mei frumosi s-au topit scrasnind printre dinti si ma tem ca se vor duce si urmatorii 20.

Am ceva mai putini, 34. Din ’96 incoace am trait dintr-un moment crucial in altul. Fiecare speranta a fost urmata de crunte dezamagiri si, dupa fiecare rau trait, am aflat ca se poate si mai rau. Incerc sa fac, desigur, un bilant politic, nu personal. Fortele care tin Romania in loc mi s-au parut mereu mai puternice si mai inventive decat cele care-i vor mersul inainte. Ma tot intreb cand ne-am stricat noi, ca natie: am fost mereu asa sau ne-a ucis cei 50 de ani de comunism? Purtam otrava in ADN sau ne-a injectat-o comunismul si apoi urmatorii 20 de ani, cum le spui, intunecati? Cei care se bat pentru binele lor au fost, oare, mereu mai numerosi si mai uniti decat utopistii binelui comun?

Aproape ca-mi vine sa zambesc. La ce-mi va folosi sa stiu? Prefer sa nu-mi mai bat capul cu asta. Suntem aici. Punct. Avem de luat decizii. Ne gasim iarasi intr-unul din desele momente cruciale din istoria recenta, la o saptamana distanta de o noua alegere. Tie, ti se pare decisiva. Mie, la fel, cu o precizare: nu va fi decisiva pentru noi si, poate, nici pentru fiica ta. O sa-ti spun si de ce. Ma straduiesc s-o fac cat mai bine si mai simplu.

Alege la intamplare o categorie sociala. Sa zicem, medicii. Incep cu ei pentru ca sanatatea incepe sa ma preocupe si altfel decat ca jurnalist si va trebui sa fac, cred ca prima data in mod serios, un pas catre spital. Constat ca mi-e groaza. Pe mama, bolnava de inima, era s-o pierd acum cateva saptamani intr-un spital din Sibiu. I-au prescris, din greseala, o reteta puternica pentru ficat. Colac peste pupaza, citesc in timp ce scriu o stire despre un bebelus uitat intr-un incubator de o asistenta. Nu degeaba moartea domnului Lazarescu s-a nascut, ca sa zic asa, in Romania.

Bun, ce legatura are cu momentul decisiv? Sa mai facem un pas. Sa zicem ca iese cine vrei tu. O sa dispara brusc medicii iresponsabili, spagari, indiferenti? Nu, desigur. Tot ei ne vor astepta sa ne taie sau sa ne coasa la loc. Lor, li se vor adauga geniile pustii de la Spiru Haret, ca sa-ti dau cateva motive suplimentare de optimism, privind in viitor, cand vei sari de la 40 la 60 de ani. Medicii priceputi si onesti pleaca in Franta sau aiurea, in alte Romanii plutind prin lume. Pe scurt, raul se raspandeste rapid in viata noastra, binele isi ia repejor talpasita.

Vom avea, daca iese cine vrei tu, cel mult o firava garantie ca sistemul sanitar, educatia sau justitia se vor aseza la fel ca trenul pe sine, adica pe un drum definit si presupunem ca spre fericire. Dar in statia dorita vom ajunge tarziu sau poate niciodata. Abia peste 20 – 30 de ani, cand generatiile putrede vor pleca odata cu noi, fiica ta si fiica mea vor avea, cine stie, motive sa spere la mai bun. Nu-i putin lucru, vei spune. Ceilalti ne vor garanta baltirea sau, mai rau, caderea in alte timpuri si alte spatii. De exemplu, mai spre Est.

La fel de tonic discutam si cu Monica Macovei, daca tot ai amintit ca i-am fost pentru scurt timp consilier la Ministerul Justitiei. A deschis in 2005 multe fronturi reformiste, a schimbat legi si tot asa ii spuneam: ce faceti acum e sa asezati un tren pe sine. Va mai deraia de cateva ori pana sa ajunga la destinatie, iar pe magistratii de azi nu-i puteti schimba peste noapte cu nemti.

Si in justitie, masa critica o fac cei care privesc spre viitor cu fata spre trecut. Asa ca legile de azi, cat or fi de bune, vor folosi, sper, copiilor nostri. Apropo de natie: iti amintesti cati oameni au iesit pe strazi cand liberalii au dat-o afara din Guvern? Vreo cateva zeci, ghemuiti in jurul fantanii din Piata Universitatii. Natia e asa cum au descris-o deja altii, nu-ti mai pune nadejdea in ea: vegetala, irationala, fara simtul revolutiei. O mamaliga care iti explodeaza in fata. De aia l-au ales, de exemplu, pe Sorin Oprescu.

Romania rurala ma ingrozeste. Acolo imi pare aproape totul pierdut. Batalia fara sfarsit va fi pentru o subzistenta mizerabila.

Apropo, i-ai vazut la Cluj, in prima confruntare, pe Crin Antonescu si Traian Basescu? Stii la ce m-am gandit? La incercarile tale de a-l developa pe Basescu, febletea ta politica, asa cum crezi ca este. Acolo, in fata lui Crin Antonescu, am vazut insa alt om decat cel fotografiat de Nasul in emisiunea de joi, din cauza careia ti-am reprosat ca faci propaganda. Si n-am vazut o fata diferita pentru ca i-o schimonosea vreun moderator isteric sau de rea credinta. Nu. Pur si simplu asta e fata lui. Tu nu-i vezi umbrele, nefericita comparatie nu-i vede niciodata luminile. Ea s-a vazut insa la Cluj, cand sigura, cand stacojie, cu cicatricile, fardurile, transpiratiile, umbrele si luminile ei. Nici mai bun, nici mai rau decat e.

Am vazut un om cu program si proiect, coerent cu sine insusi in cei cinci ani de mandat, dar si cu mari vulnerabilitati deschise in timp ca o rana care se tot largeste. Din ea nu curge sange, in cazul politicienilor, ci voturi, ceea ce-i cam totuna.

Adversarul sau l-a biciuit fara mila, aratand ca orice Nas isi gaseste, chiar si temporar, Nasul. Dar a lovit atat de des sub centura, neprincipial si inconsistent, incat n-am ce aplauda. Cand si celalalt a lovit la fel, la finalul dezbaterii am ramas cu un nesfarsit sentiment de jena.

Cum as putea sa-l inlatur altfel decat sustinand valori si principii, nu oameni? E la fel de adevarat ca unii le sustin mai puternic, altii deloc, ca in final ajungem tot la nume. Dar, dupa atatea momente cruciale, am obosit sa cred orbeste in oameni. Urmaresc cine ce sustine, cat, unde greseste si de ce. Pe scurt, in marea asta de confuzie, caut repere, borne fixe. Banal spus, ma intereseaza, dincolo de oameni, sa pastrez ceea ce ne ordoneaza viata. Ele, valorile, distinctiile simple intre bine si rau, ma ajuta sa respir in scris si aievea.

Multi s-au inchis deja, debusolati si furiosi pe toti si toate, intr-un soi de greata politica intratabila. Gresesc. Politicienii expirati si cativa moguli din presa i-ar tine pe toti cei care gandesc cu capul lor cat mai departe de jocurile puterii.

Dar si cu oamenii obisnuiti e mai complicat. Cei care azi tin Romania in loc se vor incolona in spatele oricarui invingator si vor face mai departe masa critica. Candidatii sunt la mana lor. De orice sistem vorbim – sanatate, educatie, presa sau justitie – antireformistii fac masa critica si au putere, iar progresistii sunt minoritari si slabi. Cum sa vrei sa-i schimbi cand ai, mai intai, nevoie de voturi? Cum sa tragi natia inainte cand ea insista sa bata pasul pe loc?

Din acest motiv, prefer speranta lucida asteptarilor febrile din momentele cruciale. Dupa ele, ne asteapta urmatorul moment crucial si tot asa. Noi am pierdut pariul, copiii nostri inca nu. Nu i-as creste hranindu-i cu iluzia ca le va fi bine aici. Deocamdata, constat ca lumea din jur se degradeaza, nu infloreste. Ca solutie realista pentru fiica mea, am inceput sa-i gandim tara dincolo de harta. Romania nu mai are granitele invatate la geografie si poate rasari oriunde. Sper ca fiica ta si fiica mea sa traiasca in Romania lor, oriunde ar fi ea, dar cat mai departe de spatiul si vremurile care le-au furat parintilor cei mai frumosi ani din viata.

Iar daca tara asta va fi, candva, chiar Romania, cu atat mai bine. Ar fi, ca sa zic asa, un noroc chior pentru batraneii care vom fi.

P.S. Insa nimeni nu ne poate rapi, inainte de fiecare alegeri, placerea de a visa cu ochii deschisi

PS 2: N-am abandonat nimic, imi vad de treaba, scriu, fac investigatii, merg la vot. Am incercat sa-i ofer colegului meu o perspectiva mai personala, nu o lamentatie fara solutie.

• Citeste si scrisoarea trimisa de Radu Moraru