Sari direct la conținut

e-Factura: Cum faci când dai actele contabilului. El nu are de unde să știe dacă tu recunoști sau nu unele facturi

HotNews.ro
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Ceea ce poate vedea contabilul în sistemul Ministerului Finanțelor nu înseamnă că este corect, când vine vorba despre e-Factura. Dacă tu, antreprenor, nu recunoști o factură, dar ea este în sistem pentru că un furnizor a greșit CUI-ul, pentru contabil, dacă nu-i spui, ea este corectă. De aceea, ar trebui să-ți descarci facturile și să i le dai pentru ca el să știe ce recunoști și ce nu.

Pe această temă a vorbit și Cristian Rapcencu, lect. Univ. dr. la Departamentul de Contabilitate ASE București și managing partner noutățifiscale.ro, în cadrul unui interviu acordat Smartbill.

“Eu pot intra în soft să import toate facturile de intrare, dar de unde să știu că nu sunt și erori sau furnizorul poate greși CUI-ul unei firme și să mă trezesc cu o factură? Obligăm clientul, firma, să-și scoată de-acolo facturile și să le ducă la contabil printate cu acel sigiliu al Ministerului de Finanțe? Păi ori ne digitalizăm, ori iar ajungem la hârtii?”, spune el.

Aici, spune Rapcencu, este de discutat cu fiecare entitate în parte.

Mare atenție: am văzut destule erori la importul facturilor din SPV, în special la facturile de storno, cele cu minus. Ți se pot importa cu plus. Dacă nu ai și documentul efectiv să-l vezi, te trezești cu 4 facturi, toate pe plus când, de fapt, două erau cu plus și două cu minus, că stornau niște avansuri”, a explicat expertul.

Potrivit acestuia, sunt niște erori pe partea de SPV, de gestionarea care ține de Ministerul de Finanțe.

„Atunci, măcar la început, o perioadă de tranziție de 1-3 luni, poate ar fi de preferat ca antreprenorii să-și descarce aceste facturi și să le ducă la contabil, știind că acelea și le-au asumat. Eu dacă import direct toate facturile pe care le găsesc în SPV, s-ar putea să mă trezesc cu o factură de la nu știu ce hotel, dar clientul meu nu o recunoaște: N-am fost la hotelul ăla! – Da, dar în SPV există!”, a explicat Cristian Rapcencu.

În astfel de situații, nu mai trebuie înregistrată în contabilitate.

„Dacă știu clar că o factură nu este a mea, ci o eroare, nu am ce să înregistrez în contabilitate.
Dacă am o factură dar este incorect completată, atunci discut cu furnizorul, o stornează, și atunci emite o altă factură, ambele prin sistem. Nu o mai anulez. O factură transmisă în sistem, nu se mai anulează. Ai greșit ceva la ea? Emiți o factură pe minus, o stornezi, și apoi emiți factura corectă”, potrivit expertului.

INTERVIURILE HotNews.ro