Egipt si democratie

Un articol recent al dlui Valentin Naumescu despre primavara araba, in particular situatia din Egipt, si atitudinea Statelor Unite si a noastra (UE) fata de ea, m-a determinat prin inalta sa calitate, dar si prin faptul ca ajunge la unele concluzii diferite de ale mele, sa scriu acest comentariu.

Sa incep cu evolutia ipotetica a evenimentelor din Egipt daca armata nu dadea lovitura de stat (ca asta a fost). Dl Naumescu crede ca „…egiptenii l-ar fi schimbat in timp, atunci cand o majoritate s-ar fi convins ca guvernul islamist nu da satisfactie economica si sociala”. Eu nu cred asta.

Lasand deschisa chestiunea daca guvernul islamist s-ar fi lasat dat jos de la putere in mod democratic – ne amintim ca in scurtul interval de timp in care a fost la putere a aratat ca nu apreciaza pluralismul politic, facand pasi la marginea sau in afara legalului (mai dihai decat in Romania verii trecute) – timpul in care Fratia Musulmana ar fi pierdut teren pana la pierderea majoritatii ar fi fost imens. Pentru ca saracimea Egiptului are prea putine sperante economice, se uita cu manie la toti imbogatitii necredinciosi si spera ca acestia sa intre in iad (iar ei insisi in rai). Forta de astazi a Islamului se bazeaza pe latura sa morala, de egalitarism, cu multa priza la saraci, care constituie majoritatea nu numai in Egipt.

Eu cred ca amplificarea conflictului intre protestatarii anti-Morsi si sustinatorii lui Morsi s-ar fi transformat rapid fie intr-o serie de masacre, fie intr-un razboi civil. Presedintele Morsi poarta responsabilitate pentru crearea starii conflictuale majore in tara, intrucat viteza transformarilor (de sus in jos) – altfel decat in Turcia – a fost prea mare, alarmanta pentru acei egipteni destul de numerosi care vad in islamizare o garantie a declinului economic si general al tarii.

Ar fi fost politic mai inteligent, desigur, daca armata mai astepta nitel, pana la declansarea ostilitatilor violente intre cele doua tabere, anti- si pro-Morsi, cu mii de victime, si actiona mai apoi. Legitimitatea inlaturarii lui Morsi ar fi fost evidenta, dar ￢ tot lovitura de stat ar fi fost! Mii de familii ar fi fost indoliate, mai multe decat cele de acum, dar noi o duceam mai bine.

O duceam mai bine pentru ca nu eram impinsi la atata ipocrizie. Cei a caror analiza seamana cu a mea (ii cred si in etajele superioare ale politicii americane si europene) sunt acum condusi la ipocrizie. Condamnam ferm varsarea de sange (cine n-o condamna?), dar nu luam masuri efective contra puterii actuale din Egipt.

Cum de am ajuns in aceasta situatie morala deplorabila?

Raspunsul decurge din tratarea problemei de baza a democratiei. In multe tari ale lumii majoritatea nu intelege mare lucru din politica, economie, stiinta, dar la vot conteaza. Si este usor de manipulat. Si in Romania este asa, dar mi￢te in Egipt!

Ma aflu printre conationalii dlui Naumescu care socot ca egiptenii (in majoritate) nu sunt pregatiti cultural pentru pluralism politic. Nici romanii, de altfel. Dar ce propun eu, mana forte?

Nu numaidecat.

In primul rand trebuie sa ii recunoastem democratiei si partile slabe, nu trebuie idealizata. Intr-adevar conteaza la ce popor o aplici. Iranul in mod democratic a ajuns unde se afla astazi. Fidel Castro in Cuba a fost nu acceptat, ci iubit, de o mare majoritate a poporului in prima parte a guvernarii sale, iar mai tarziu tot ar fi castigat la alegeri corecte, desi tara nu mai progresa pe niciun taram, dimpotriva. China in schimb a facut schimbari spectaculoase nu numai in domeniul economic, ci si al libertatilor individuale, fata de regimul lui Mao. Fara democratie.

In concluzie, sa luptam mai intai pentru raspandirea culturii politice, si mai apoi pentru democratie. Daca in Romania putem spera la o crestere a nivelului politic al poporului intr-un cadru democratic, in tari cu un curent islamic puternic nu vad sanse.

Ce au realizat Statele Unite in Irak? O fi acum mai multa democratie, dar mor permanent mult mai multi oameni decat sub Saddam Hussein, si stim si de ce. E mai bine?

Acum a venit momentul sa imi exprim si dezacordul fata de critica adusa politicii actuale neinterventioniste a Americii. Eu o aplaud.

Germania nu s-a implicat nici in Irak, nici in Libia, si isi continua politica de neinterventie. Este de fapt cumpatare, nu neinterventie. Germania, ca si Romania de altfel, este prezenta in Afganistan si in apele din fata Somaliei. Pentru ca aceste interventii sunt dictate de motive defensive. Contra instaurarii unui regim sprijinitor al terorismului global, respectiv de combatere a pirateriei.

Nu orice revolutie este benefica. Este, doar daca noul este mai bun decat vechiul. In Egipt marea majoritate a dorit caderea regimului lui Mubarak. S-a mers pe cale democratica, iar aceasta a instaurat – previzibil – puterea islamistilor, ceea ce pe multi nu i-a satisfacut. Morsi a avut o sansa, dar a pierdut-o. Daca mergea in ritmul lui Erdogan, nu ar fi pierdut puterea. Dar probabil bine pentru Egipt nu era.

Epilog: Primul pas este educatia politica. Al doilea democratia. Aceasta viziune ne obliga la mai putina ipocrizie.