Sari direct la conținut

Energie eoliana: Comisia Europeana se teme ca producatorii din Romania ar putea primi ajutoare prea mari/ Investitiile pot depasi 10 miliarde de euro pe termen lung

HotNews.ro
Energia verde creeaza probleme la Electrica Furnizare, Foto: AGERPRES
Energia verde creeaza probleme la Electrica Furnizare, Foto: AGERPRES

Romania are un potential extraordinar de dezvoltare a pietei energiei eoliene, fapt dovedit de interesul investitorilor, de studiile specialistilor si de planurile autoritatilor romane. In ciuda acestui interes, investitorii sunt, totusi, destul de reticenti, motivul fiind lacunele legislative. Nici pana acum nu au fost adoptate normele de aplicare a Legii 220/2008 privind promovarea producerii energiei din surse regenerabile, desi au trecut mai bine de doi ani de la adoptarea legii, fapt care creaza incertitudine pe piata. Pentru aplicarea normelor, autoritatile romane ar fi trebuit sa trimita Comisiei Europene o notificare oficiala, fapt care nu a fost realizat nici pana in prezent, conform unei informatii transmise de Comisia Europeana la solicitarea HotNews.ro. Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, a declarat ca preocuparea Comisiei Europene este de a nu exista masuri excesive de sprijin. In aceste conditii, nu este exclus ca facilitatile pentru investitori sa fie reduse.

Comisia Europeana inca analizeaza oportunitatea aplicarii Legii 220/2008 care prevede o serie de facilitati pentru producatorii de energie regenerabila, in functie de tehnologia folosita. Din cauza acestor facilitati, Comisia Europeana vrea sa se asigure ca nu este vorba de ajutoare de stat. Actorii din domeniul energiei regenerabile sunt ingrijorati in legatura cu timpul pe care il implica intreaga procedura, sustin reprezentanti ai Grupului de lucru pe energie regenerabila din cadrul Camera Franceza de Comert si Industrie din Romania (CCIFER). In aceste conditii, nu este exclus ca investitorii sa inceapa sa caute oportunitati in alte state.

  • Comisia Europeana este intr-un contact permanent cu autoritatile romane in privinta sistemului stabilit prin Legea 220/2008. Din momentul in care Comisia primeste o notificare oficiala din partea autoritatilor, termenul legal pentru adoptarea unei decizii este de doua luni. Nu suntem in masura sa oferim detalii cu privire la evaluarea masurii, in general, si nici in particular, deoarece nu a fost inca notificata oficial„, se arata in raspunsul Comisiei Europene.

Autoritatile romane: Comisia Europeana ar putea sa ceara o reducere a masurilor de sprijin pentru producatorii de energie regenerabila

Nu suntem in masura sa oferim detalii cu privire la evaluarea masurii, in general, si nici in particular, deoarece nu a fost inca notificata oficial

Comisia Europeana

„Autoritatile romane sunt in contact cu Comisia Europeana, pentru a valida legea care incurajeaza dezvoltarea energiei regenerabile in Romania. Procesul implica o serie de schimburi cu Comisia Europeana, care are experienta examinarii si validarii legilor votate in alte tari europene. Unele tari utilizeaza de mai multi ani sistemul certificatelor verzi acordate producatorilor de energie regenerabila. Chiar daca principiile sunt comune, Comisia Europeana cauta sa evalueze particularitatile tarii, inainte de a valida legea (calitatea resursei solare, resursa eoliana, costurile de adaptare a instalatiilor electrice ale tarii, costurile de constructie pentru fiecare tip de energie regenerabila). Actorii din domeniul energiei regenerabile sunt ingrijorati in legatura cu timpul pe care il implica aceste schimburi. Aceasta tinde sa creasca incertitudinea ca legea votata va fi aplicata sau nu si in ce conditii. In fata acestei incertitudini, investitorii, in anumite cazuri, incep sa caute posibilitati pentru a investi in alte tari, ceea ce este in detrimentul Romaniei„, precizeaza reprezentantii CCIFER.

  • „Comisia Europeana are metodele sale de a actiona. Este destul de rezervata in ceea ce priveste normele de aplicare. Nu cred ca va fi un refuz din partea Comisiei in ceea ce priveste aplicarea legii, insa este posibil sa ceara ca normele sa arate altfel decat si-ar dori investitorii„, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale din Ministerul Economiei.
  • La randul sau, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat pentru HotNews.ro ca autoritatile romane au avut de raspuns, pana acum, la 47 de intrebari trimise de Comisia Europeana. „In conditiile in care au fost 47 de intrebari, exista o doza de neliniste din partea Comisiei Europene”, a precizat Chiritoiu. Acesta a admis faptul ca exista posibilitatea ca oficialii de la Comisie sa ceara Romaniei sa reduca beneficiile catre producatorii de energie regenerabila. „In cel mai bun caz ne vor cere sa lasam Legea in varianta actuala, dar exista si posibilitatea sa ne ceara sa reducem din masurile de sprijin„.

Bogdan Chiritoiu: Legea nu ar fi trebuit elaborata inainte de un aviz al Comisiei Europene

„Notificarea oficiala este ultima etapa intr-un intreg procedeu si aceasta este trimisa abia cand sunt lamurite toate problemele”, a mai declarat presedintele Consiliului Concurentei.

Potrivit acestuia, autoritatile romane nu au procedat corect prin faptul ca mai intai au adoptat Legea si abia dupa aceea au inceput demersurile pentru obtinerea avizului de la Comisia Europeana. „Noi intai am

In conditiile in care au fost 47 de intrebari, exista o doza de neliniste din partea Comisiei Europene

Bogdan Chiritoiu

facut legea si apoi ne-am dus cu ea la Comisia Europeana. In mod normal, se intocmeste un proiect de lege si Comisia Europeana spune daca este bun sau nu”, a precizat Chiritoiu.

Acesta a precizat ca timpul foarte lung pentru obtinerea unui aviz este cauzat de „preocuparea Comisiei Europene de a nu exista masuri excesive de sprijin”.

El a mai spus ca saptamana trecuta a fost trimisa Comisiei Europene o noua serie de clarificari, iar peste doua saptamani vor avea loc noi discutii cu reprezentantii Comisiei Europene.

  • Daca am fi trimis rapid o notificare oficiala, raspunsul ar fi putut fi „Nu”. Pentru a preintampina acest lucu, Consiliul Concurentei, de regula, merge pe varianta notificarii informale pentru a clarifica toate aspectele. Si apoi se face notificarea oficiala. Notificarea informala a fost transmisa in noiembrie 2009. De atunci, discutia este cu intrebari si raspunsuri. Ingrijorarea Comisiei Europene este ca sistemul romanesc de promovare este cel mai atractiv din toata Europa. Se tem ca investitorii ar putea fi supracompensati. Noi dorim sa demonstram ca nu este asa„, a declarat un reprezentant al Ministerului Economiei.

Potential: Capacitate instalata cat puterea a sase reactoare nucleare de genul celor de la Cernavoda

  • Potrivit acestora, autoritatile romane au trimis Comisiei Europene, in septembrie 2010, un plan de actiuni care tinteste o capacitate de 4000 MW de productie eoliana in 2020. Insa, structura retelei electrice solicita adaptari, mai ales in Dobrogea. In Romania, zonele care prezinta cele mai bune conditii pentru investitii in energia eoliana sunt cele din Dobrogea, dar si din partea de est a Moldovei (Iasi, Vaslui, Galati). Aceste adaptari reprezinta un alt motiv de ingrijorare pentru investitori.

„Aceste investitii de adaptare a retelei, dupa cum prevede Directiva Europeana din 2009 privind

Daca am fi trimis rapid o notificare oficiala, raspunsul ar fi putut fi „Nu”. Pentru a preintampina acest lucu, Consiliul Concurentei, de regula, merge pe varianta notificarii informale pentru a clarifica toate aspectele. Si apoi se face notificarea oficiala. Notificarea informala a fost transmisa in noiembrie 2009. De atunci, discutia este cu intrebari si raspunsuri.

Oficial Ministerul Economiei

energiile regenerabile, trebuie calculate (costuri, intarzieri de realizare) pe baza de reguli transparente. Ele au fost preluate aproape in exclusivitate de investitori, ceea ce permite o modernizare progresiva a retelei electrice. In acelasi timp, in absenta unor reguli transparente, operatorii retelei electrice risca sa solicite investitorilor lucrari de reinnoire a retelei, fara posibilitatea de a controla fundamentarea acestor solicitari. Directiva Europeana prevede un control al aplicarii acestor principii pentru jumatatea anului 2011, iar Romania mai are cateva luni pana atunci”, mai arata reprezentantii CCIFER.

Potrivit acestora, cantitatea de energii regenerabile care va fi produsa in Dobrogea va depinde mult de capacitatile pe care le va arata operatorul retelei (n.red. Transelectrica) pentru a asigura stabilitatea electrica a retelei, prin investitiile necesare.

  • In prezent, cererile de racordare din partea investitorilor depasesc de aproape patru ori capacitatea sistemului energetic national de preluare a energiei eoliene. In cazul in care Transelectrica nu creste capacitatea de transport, pot aparea probleme tehnice.

Cererile de racordare din partea investitorilor la Sistemul Energetic National insumeaza o putere de peste 11.000 megawatti (MW), potrivit Transelectrica. In situatia actuala, sistemul energetic national poate prelua aproximativ 3.000 MW putere instalata. Practic, doar un sfert din cererile de racordare din acest moment ar avea sanse sa se concretizeze. Reprezentantii Transelectrica sustin se fac, totusi, eforturi pentru cresterea capacitatii de transport a energiei.

Marii investitori

Interesul investitorilor este mare. Romania a intrat chiar si intr-un Top 30 al tarilor care sunt atractive pentru investitori in energia regenerabila. In cazul in care cadrul legislativ ar fi favorabil, investitiile in domeniu pot depasi 10 miliarde de euro, pe termen lung, spun reprezentantii CCIFER. Deja, mari investitori au inceput, chiar si in lipsa unei legislatii adecvate, sa puna in aplicare proiecte. Un studiu realizat de Asociatia Europeana a Energiei Eoliene arata ca Romania si-a marit anul trecut capacitatea instalata in energie eoliana cu 448 MW, ajungand la 462 MW.De asemenea, potrivit estimarilor, pana la sfarsitul lui 2011, vor mai fi puse in functiune inca 600 MW.

  • Printre proiectele avansate din Romania se afla cel al grupului CEZ care investeste 1,1 miliarde Euro in realizarea unui mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o putere totala instalata de 600 MW. Parcul Eolian CEZ de la Fantanele si Cogealac va avea dublul capacitatii instalate a celui mai mare parc operational in prezent (Parcul eolian Whitelee, Scotia, 322 MW). In acest moment, CEZ opereaza 240 MW capacitate instalata a primei faze a proiectului eolian din Dobrogea.
  • De asemenea, compania Iberdrola Renovables din Spania a anuntat anul trecut ca va dezvolta proiecte de productie energie electrica din surse eoliene de 1.500 MW, in Dobrogea. Compania intentioneaza sa construiasca 50 de ferme eoliene intre 2011 si 2017.
  • Enel Green Power, companie membra a grupului Enel, a demarat in decembrie operatiunile la primul parc eolian al companiei din tara, in localitatea Agighiol, judetul Tulcea. Conform informatiilor prezentate de companie, noul parc eolian are o capacitate totala instalata de 34 MW. Compania italiana intentioneaza sa construiasca un parc eolian de 140 MW in comuna Valea Nucarilor, din judetul Tulcea.
  • Si acestia nu sunt singurii investitori importanti interesati sa produca energie din vant. Alti investitori sunt EDP (Electricitad du Portugal) care urmeaza sa termine constructia a aproximativ 200 MW in Dobrogea. De asemenea, OMV Petrom construieste o ferma eoliana de 45MW. O societate italiana, Butangas, termina constructia unei ferme eoliene de 25MW.
  • Pe de alta parte, sunt alti investitori care au securizat total sau partial proiectul (teren, conexiuni la retea etc), si par sa astepte aplicarea legii pentru a lua decizia legata de investitii, mai spun reprezentantii CCIFER.

Ce prevede Legea privind promovarea energiei regenerabile

Autoritatile nu au elaborat normele de aplicare, insa au reusit sa modifice Legea. Anul trecut a aparut Legea 139 privind modificarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile. Actul normativ creaza cadrul legal de respectare a angajamentului din 2007, respectiv procentul de energie produsa din surse regenerabile din totalul energiei consumate in 2020.

Legea prevede ca producatorii de energie regenerabila sa primeasca certificate verzi in functie de tehnologia folosita. Potrivit noii legi, producatorii de energie regenerabila vor beneficia de certificate verzi in felul urmator:

* Pentru energia produsa in centrale hidroelectrice cu puteri instalate de cel mult 10 MW: 3 certificate pentru fiecare MWh produs si livrat daca centralele sunt noi si 2 certificate pentru fiecare MWh daca centralele sunt retehnologizate

* Doua certificate pana in 2017 si un certificat din 2018 pentru fiecare MWh produs si livrat de producatorii de energie eoliana

* Trei certificate pentru fiecare MWh produs si livrat din energie din biomasa, biogaz si sursa geotermala

* Sase certificate pentru fiecare MWH produs si livrat din energie solara

Potrivit legii, furnizorii erau obligati sa achizitioneze in 2010 certificate verzi echivalent cu 8,3% din energia comercializata in acest an, urmand ca ponderea sa creasca la 20% in 2020. Insa, legea nu a putut fi aplicata in lipsa legislatiei secundare. Un certificat verde se va putea tranzactiona la o valoare cuprinsa intre 27 si 55 de euro.

  • Nivelul tintelor nationale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie in consumul final brut de energie electrica in perspectiva anilor 2010, 2015 si 2020 este de 33%, 35% si, respectiv, 38%.
  • Cotele anuale obligatorii de energie electrica produsa din surse regenerabile de energie care beneficiaza de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru perioada 2010-2020 sunt urmatoarele: 2010-8,3%; 2011-10%; 2012-12%; 2013-14%; 2014-15%; 2015-16%; 2016-17%; 2017- 18%; 2018-19%; 2019-19,5%; 2020-20%.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro