Escrocherii medicale cu saltele magnetice
Ce au în comun apa sfinţită, spirulina şi o saltea cu electromagneţi? Fiecare este prezentată ca panaceu, de oameni mai bine sau mai rău intenţionaţi. Chiar dacă afirmaţiile lor nu au acoperire ştiinţifică, nimeni nu a avut timpul, banii sau voinţa să probeze contrariul. În plus, sunt relativ inofensive. Ce le diferenţiază? Dacă primele doua sunt ieftine, de banii pe care i-ai da pe o saltea de magnetoterapie pulsatilă îţi poţi plăti lejer câteva vacanţe în străinătate.
- Saptamanalul Viata Medicala a publicat o investigatie despre aceasta escrocherie medicala, careia ii cad victima sute de batrani. Puteti citi articolul integral aici.
SURSA TUTUROR RELELOR
Vreo douăzeci de pensionari, fiecare cu grijile şi bolile lui, aşteaptă să primească informaţii despre o terapie inovatoare, care să-i scape de reţetele lunare şi de cheltuielile pentru medicamente. Sunt într-un hotel din centrul Bucureştiului, la „Ziua sănătăţii“, eveniment organizat periodic de comercianţii acestei revoluţii terapeutice. Participanţilor li s-a spus că vin la o conferinţă de informare pe teme de sănătate, ba unora li s-a promis şi că va fi rost de niscaiva investigaţii gratuite.
Nimănui nu i s-a spus că participă, de fapt, la un eveniment de vânzare. Toţi vârstnicii prezenţi sunt curioşi şi bucuroşi să iasă din casă. Printre ei se află şi bunica mea. Am rugat-o să meargă pentru că, pe parcursul documentării, accesul la aceste întâlniri mi-a fost îngreunat.
Spectacolul începe. Cu toţii trec, pe rând, să fie pozaţi de la brâu în sus cu o termocameră şi apoi la pulsoximetrie. Nu li se explică nimic pe loc, dar sunt rugaţi să reţină concentraţia de oxigen în sânge. Apoi începe prezentarea propriu-zisă. O femeie mignonă dar energică, prezentată ca expertă în medicină complementară, începe să înşire, teatral, tot felul de informaţii.
Nu înainte de a promite: „Veţi afla de la mine azi nişte lucruri pe care sigur nu le-aţi mai aflat din altă parte. (…) Noi astăzi încercăm să vedem dacă putem îmbunătăţi starea sistemului vostru vascular. Şi să ştiţi că vom face lucrul acesta nu cu pumnul de medicamente [rostit apăsat], nici cu intervenţii chirurgicale, ci cu anumite modalităţi de medicină alternativă“.
„90% din bolile care apar – apar din cauza unor probleme de circulaţie“. Fumatul nu este un factor de risc chiar atât de serios: „Bănuiesc că ştiţi şi dumneavoastră oameni care au fumat până la 85 de ani şi nu au păţit nimic, nu au făcut cancer pulmonar“. Îi învaţă să interpreteze imaginile termo de mai devreme: roşul înseamnă temperatura normală a corpului, 35–36 de grade Celsius, galben şi verde – temperaturi între 24 şi 28 de grade, albastru şi negru: „probleme foarte grave cu circulaţia periferică“. Aceasta este sursa tuturor relelor.
PANACEUL
După o demonstraţie care îmbină informaţii ştiinţifice rudimentare cu metafore şi glumiţe, experta în medicină complementară ajunge la concluzia: „Mi-au trebuit zece minute [au fost 30, dar cine stă să numere?] şi v-am demonstrat că bolile acestea grave – diabetul, cancerul şi bolile cardiovasculare – au ca punct de plecare circulaţia sângelui“.
Din când în când, îşi măguleşte auditoriul: „Mă uit la dumneavoastră şi ştiu că sunteţi oameni pozitivi, care caută soluţii“. Urmează mult aşteptata apariţie a tehnologiei inovatoare: „Sunt soluţii pentru a îmbunătăţi tensiunea, pentru a ajunge la limite normale fără acel pumn de medicamente. Sunt soluţii de a stabili valorile glicemiei fără pumnul de medicamente“.
Trecuseră deja două ore, când vârstnicii curioşi au avut ocazia să vadă salteaua Impulser, un dispozitiv de magnetoterapie pulsatilă, cu ajutorul căruia li se spune că pot trata hipertensiunea (folosind-o zi de zi, între şase şi 18 luni), problemele cu prostata, bolile venoase, osteoporoza, insomnia şi nu numai.
„Şi desertul, acea boală de care ne temem cu toţii: Alzheimer. Persoanele cu Alzheimer şi scleroză multiplă ar trebui să folosească dispozitivul toată viaţa“. În urma unei trageri la sorţi, trei norocoşi au ocazia de a testa pe loc dispozitivul, sunt aşezaţi pe saltea, în vreme ce pe un ecran rulează testimoniale despre beneficiile saltelei. Sunt refăcute pozele cu camera termo, iar gazda evenimentului le arată pe noile imagini cum, după numai zece minute pe salteaua-minune, circulaţia periferică a celor trei s-a îmbunătăţit.
Conştientă că preţul dispozitivului le-ar putea da ameţeli pensionarilor, gazda pregăteşte terenul: „În momentul în care voi spune preţul, vor fi două tipuri de reacţii: unii vor face ochii mari, ceilalţi vor rămâne pe gânduri, meditând. Ştiţi care este diferenţa dintre aceste două categorii? Unii au trecut printr-o tragedie, ceilalţi n-au avut parte niciodată de tragedie. Nu ştiu de ce aşteptăm să se întâmple tragedii ca să luăm măsuri“.
Salteaua costă doar 17.200 de lei. „Aceşti bani îi aveţi cu toţii. Unde? Unii i-aţi lăsat la fabrica de medicamente, alţii în termopane sau la fabrica de ţigări. La nunţi, botezuri. (…) 17.200 reprezintă graniţa dintre a rămâne bolnav şi a vă însănătoşi.“
PANACEUL E LA OFERTA
De la intrarea pe piaţa românească, în 2012, şi până astăzi au fost organizate sute de astfel de întâlniri în marile oraşe. Scenariile sunt similare. Ana, o bucureşteancă de 64 de ani, a participat la una în octombrie anul trecut. Era un moment vulnerabil pentru ea, tocmai îşi pierduse soţul. O vecină primise o invitaţie, pe care scria că, dacă vine însoţită, va beneficia de nişte analize gratuite, care altfel ar fi costat 200 de lei. Au mers amândouă şi şi-au petrecut patru ore ascultând un discurs la fel de persuasiv, susţinut de un domn puţin trecut de 40 de ani.
Analizele promise foloseau metoda „bioimpedanţei magnetice“: „Te puneau să strângi o baghetă în mână două-trei minute şi ei scoteau un raport, care arăta că eşti teribil de bolnav“. Fără să se ştie cu vreo boală cronică, Ana a fost surprinsă când toate analizele i-au ieşit în afara limitelor normale. Ca şi Anei, şi celorlalţi participanţi la întâlnire li s-a spus că suferă de dezechilibre sistemice grave. Dar lucrurile nu sunt atât de sumbre: toate pot fi rezolvate. Cu ajutorul saltelei de magnetoterapie pulsatilă.
Ambele întâlniri s-au încheiat cu prezentarea unor oferte speciale pentru achiziţionarea saltelei, de care puteau beneficia câţiva dintre participanţi, aleşi prin tragere la sorţi: preţuri substanţial reduse, cu bonus o plită electrică, un set de tigăi sau vase Impulser. Potenţialii clienţi puteau opta şi pentru plata în rate, creditul se făcea pe loc pe baza unui talon de pensie recent.
Convinsă şi dornică să profite de oferta specială, doar lipsa talonului a împiedicat-o pe Ana să semneze pe linia punctată. Argumentele vânzătorilor i se păreau raţionale: „Făceau în permanenţă comparaţie cu banii pe care îi dă fiecare pe medicamente şi spuneau că nu mai trebuie cheltuiţi aceşti bani“. Până la urmă, fiul a convins-o să renunţe la achiziţie.
Mai mulţi vârstnici şi-au cumpărat pe loc salteaua, toamna trecută. Ieşind de la prezentare, bunica îmi mărturiseşte că aproape au convins-o că are nevoie de salteaua-minune.
TOTUL E PE PREMISĂ MEDICALĂ, PE CHAKRE
Daniel Ghiţă, directorul general al companiei Impulser Group International SRL, m-a întâmpinat cu un zâmbet foarte larg şi cu atitudinea celui care vrea să demonstreze că nu are nimic de ascuns. Mi-a povestit filosofia lui şi a companiei: consumul de medicamente este exagerat, serviciile medicale oferite sunt de o slabă calitate, iar malpraxisul se întâlneşte la tot pasul.
În acest context, Impulser îşi propune să le aducă oamenilor o alternativă, o tehnologie care ar fi fost creată de Oxford şi NASA: „Firma-mamă din Elveţia are nişte agreement-uri confidenţiale cu Oxford Medical şi cu divizia NASA de cercetare. Ne dau şi nouă prin intermediul Elveţiei tehnologii care pentru România par a fi noi, dar în realitate sunt chiar vechi de mai mulţi anişori. Ei au în sertar multe lucruri smart şi ne dau şi nouă ce vor ei“.
NASA ar fi descoperit această tehnică, după cum îmi explică Ghiţă, „acum 20 de ani, când îi trimiteau pe băieţii ăştia prin spaţiu şi veneau cu tot felul de probleme de circulaţie. Şi au descoperit că în navele spaţiale le asigurau tot macromediul şi micromediul, dar iete că au uitat de câmpul magnetic. De care – vrem, nu vrem – avem nevoie.“ L-am rugat pe interlocutor să îmi indice un document care să ateste relaţia cu NASA, dar mi-a spus că „acordurile sunt confidenţiale“.
Cât despre Oxford, un dispozitiv identic cu salteaua Impulser este cel produs de Oxford Medical Instruments, companie înregistrată în Marea Britanie, cu sediul în Banbury, un orăşel aflat la 34 de kilometri de Oxford. Fără nicio legătură cu faimoasa universitate. Am încercat să luăm legătura prin email şi telefon cu respectiva companie, pentru a afla mai multe despre relaţia cu Impulser, dar nu au răspuns solicitărilor.
Când îl întreb ce indicaţii are terapia Impulser, managerul companiei înşiră categorii de afecţiuni – cardiovasculare, neurologice, reumatismale, diabet, concluzionând: „ajută în mai toate bolile, cu excepţia cancerului“. „Totul e pe premisă medicală, pe chakre… e o chestie complicată!“, afirmă foarte convins de poveste.
Am citit pe site-ul companiei că sunt investite „sume uriaşe în cercetare“, aşa că îl întreb de studiile derulate de Impulser: „Ei, toate astea sunt pe la băieţii noştri prin Elveţia, că ei sunt băgaţi prin consorţii europene de cercetare“. Publicate prin vreun jurnal ştiinţific? „Habar n-am. Pe bune, nu ştiu.“ Promite că se va interesa la colegii din Elveţia, dar trebuie să vadă „ce poate scoate pe presă“, pentru că şi aici sunt informaţii confidenţiale.
Îi reamintesc de promisiune de trei ori până când îmi trimite: o disertaţie pe tema pulsaţiilor magnetice, de la Universitatea din Minnesota (dar care nu pomeneşte nimic de aplicaţii terapeutice sau medicale) şi teza de doctorat din 2012 a unui student din Cluj pe tema efectelor magnetoterapiei pulsatile la pacienţii cu gonartroză. Nimic de la colegii din Elveţia.
Pe site-ul Bibliotecii Medicale a Statelor Unite este indexat un singur studiu derulat de Impulser AG, compania elveţiană producătoare a dispozitivului. Studiul publicat în Electromagnetics Biology Medical, în iunie 2013, descria efectele terapiei magnetice pulsatile asupra tensiunii arteriale în repaus, la vârstnici. Concluzia studiului realizat pe 44 de pacienţi a fost că terapia tip PEMF ar putea fi legată de îmbunătăţirea circulaţiei periferice. În rest, pentru o companie care pare să fi găsit Sfântul Graal al terapiilor, sunt mai degrabă absenţi din revistele ştiinţifice.
MEDICII PREZENTATI CA SUSTINATORI – SURPRIZĂ
Compania românească foloseşte o serie de testimoniale, provenind de la câţiva reprezentanţi ai lumii medicale. Printre ei am avut surpriza să îl găsesc pe prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă. Are 82 de ani şi mai multe afecţiuni medicale: diabet, hipertensiune, o istorie de multiple accidente vasculare cerebrale.
În biroul său elegant, îl găsesc la fel de vulnerabil ca pe orice alt bunic invitat la un eveniment de prezentare a terapiei alternative. Se mişcă greu şi vorbeşte cu dificultate. A primit salteaua de la distribuitor anul trecut şi a început să o utilizeze în paralel cu tratamentul medicamentos. Spune că se simte mai bine de când o foloseşte. Nu a renunţat însă la antihipertensive şi nici nu crede că folosirea saltelei ar putea la un moment dat să înlocuiască tratamentul medicamentos. Mărturiseşte că nu a citit studii despre eficienţa acestei terapii.
Un alt susţinător al terapiei Impulser este prof. dr. Vasile Sârbu, medic primar chirurgie generală şi vasculară. Opinia lui apare citată în revista Impulser Magazin: „Impulser este folositoare la bolnavii cu diverse fenomene ischemice şi reduce astenia de toate felurile“. Chirurgul constănţean spune că nu ştia că declaraţia sa a fost folosită în revistă, că nu susţine public această terapie, nu este expert în domeniu, ci îşi exprimase opinia în calitate de utilizator.
„Sunt atâtea lucruri care rămân necunoscute în medicină, că am putea să credem că o saltea din asta s-ar putea să aibă efectele dorite, dar greşeala ar fi dacă am începe să o folosim în toate bolile. Înainte de a o folosi, oamenii ar trebui, mai întâi, să meargă la un medic.“ Nici el nu a văzut studii care să probeze eficienţa terapeutică a saltelei.
În filmul de prezentare a saltelei Impulser, dr. Floarea Giulvezan, medic de familie în Timişoara, dă impresia unui expert în domeniul terapiei magnetice pulsatile. Are multiple intervenţii radical în favoarea utilizării saltelei ca alternativă la tratament, dar, surpriză: dr. Giulvezan de la telefon nu este de acord cu dr. Giulvezan din filmuleţ.
Îmi spune că nu crede că o terapie alternativă poate înlocui tratamentul medicamentos. Şi recunoaşte că: „pe mine nu mă interesează foarte tare terapia asta“, „eu lucrurile astea le ştiu la nivelul de: am auzit de…“. Când o întreb dacă există studii care să demonstreze efectele terapeutice ale saltelei, îmi cere să încheiem discuţia. Insist, îmi spune să caut pe internet şi îmi închide telefonul în nas.
LOGOURILE UNOR INSTITUŢII EUROPENE AFIŞATE FĂRĂ ŞTIINŢA ACESTORA
Pe pagina principală a site-ului impulser.ro tronează logourile a cinci instituţii enumerate ca parteneri de cercetare ai companiei: Asociaţia europeană de bioelectromagnetism (EBEA), Societatea de bioelectromagnetism (BEMS), Societatea europeană de ateroscleroză (EAS), Asociaţia europeană de sănătate publică (EUPHA) şi Northern Iowa University.
Eric van Rongen, preşedintele EBEA şi membru al comitetului ştiinţific al Consiliului sănătăţii din Olanda, s-a arătat foarte surprins de faptul că Impulser foloseşte numele şi logoul EBEA: „se creează impresia greşită că EBEA ar fi în vreun fel conectată cu această companie şi nu este cazul. Le-am cerut să corecteze acest aspect“, mi-a scris van Rongen.
Dr. Phil Chadwick, preşedintele BEMS spune că societatea nu ştia că sigla îi era folosită de compania Impulser, că nu îi oferise susţinerea şi că le va cere îndată celor de la Impulser să elimine logoul din materialele de comunicare, precum şi orice sugestie a vreunei asocieri cu BEMS.
Am primit acelaşi răspuns din partea Societatii Europene de Ateroscleroza. Profesorul Olov Wiklund, preşedintele Congresului EAS, mi-a spus că, din cunoştinţele sale, nu există dovezi medicale că dispozitivele PEMF ar ajuta în ateroscleroză. Nici EUPHA nu era la curent cu faptul că numele şi sigla îi erau folosite de Impulser în promovare. „Nu avem niciun parteneriat, vom lua măsurile necesare pentru ca logoul să fie eliminat“, mi-a scris Dineke Zeegers Paget, director executiv EUPHA.
ALŢI MAGNEŢI PANACEU
Impulser nu este singura companie din România care vinde dispozitive de magnetoterapie pulsatilă. Bemer 3000 Medicin Technik SRL are aparatele Bemer, comercializate cu precădere spre clinici şi cabinete. Potrivit unui reprezentant al companiei însă, ele pot fi şi au fost achiziţionate şi de persoane particulare, în ciuda preţurilor ce par prohibitive pentru publicul larg: 3.200, respectiv 4.200 de euro.
Mai aproape ca strategie şi filosofie de Impulser pare SC Orinro SRL. Mi-au atras iniţial atenţia printr-un fluturaş găsit în cutia poştală. Sun la call-center-ul Orinro, cu gândul să cer mai multe informaţii despre magnetoterapie. Înainte de a mă recomanda ca jurnalist, interlocutoarea mă ia drept potenţial client, aşa că decid să mă port ca atare.
Aflu, astfel, că terapia Orinro este şi ea „recomandată“ într-o arie impresionantă de boli. Cu maximă amabilitate, reprezentanta Orinro se interesează de ce afecţiuni sufăr eu. Îi spun că mă informez pentru bunica, are reumatism, aşa că vrea să o cheme pe bunica la „un eveniment unde poate să facă un tratament gratuit“. O rog să îmi recomande articole, studii şi mă pune să notez site-ul.
Câteva zile mai târziu, un alt reprezentant Orinro mă sună pentru a îmi spune că am câştigat un premiu: două vouchere de 10 euro şi două tratamente gratuite (pentru ce, nu ştiu), dar, pentru a intra în posesia premiului trebuie să particip la un eveniment, neapărat însoţită de soţ. Îi spun că nu sunt căsătorită, moment în care îmi verifică vârsta. Pare dezamăgită când aude că am doar 25 de ani. Îmi explică faptul că ei se adresează familiilor şi insistă să vin la eveniment însoţită de un cuplu de rude peste 40 de ani, doar aşa îmi pot oferi „premiile“.
O saltea de magnetoterapie pulsatilă propune şi Nidolife. Este vorba de salteaua Terramagon promovată prin intermediul unui film de teleshopping, în care mare parte din testimoniale sunt dublate în română, astfel încât sunetul şi imaginea nu corespund. Deşi este clar că personajele nu sunt din România, acestea primesc nume româneşti.
Printre ele apare şi Mihaela Tatu (singurul actor cu nume real din reclamă). Mângâind o pisică albă, rosteşte pe un ton meditativ: „indiferent de afecţiunea pe care am avut-o, organismului meu i s-a aplicat un tratament medicamentos, care l-a dezechilibrat energetic. Dar am găsit soluţia potrivită pentru el: salteaua Terramagon“. În prezent, nici site-ul, nici numărul de telefon al Nidolife nu mai sunt funcţionale.
- In articolul publicat integral de Viata Medicala puteţi afla ce spun studiile ştiinţifice despre efectele terapeutice ale saltelelor cu câmp magnetic pulsatil.
Prof. dr. Dragoş Vinereanu spune că, din cunoştinţele sale, nu există nicio dovadă că acest tip de terapie ar fi eficientă în afecţiunile cardiovasculare.
Perspectiva îi este împărtăşită de prof. dr. Ruxandra Ionescu, preşedinta Societăţii Române de Reumatologie, în cazul afecţiunilor reumatismale şi al osteoporozei: „Ce simplu ar fi dacă, aşezându-te pe o saltea, ai putea să rezolvi totul! În mod cert nu există dovezi ştiinţifice pentru bolile menţionate. Chiar e aberant. Nu rezolvi aşa… cu un panaceu“.
Nici pentru tratarea diabetului cu PEMF nu există suport ştiinţific, arată prof. dr. Maria Moţa, preşedinta Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. „Cel mult ar putea ameliora unele complicaţii, cum ar fi neuropatia, dar afirmaţia că, folosind salteaua, bolnavul ar putea renunţa la o parte din medicamente este chiar periculoasă.“
ZONE GRI ÎN LEGISLAŢIE
Cine reglementează activitatea distribuitorilor de dispozitive medicale pentru terapie alternativă? Dr. Marius Savu, preşedintele Agentiei Nationale a Medicamentului, menţionează că avizarea dispozitivelor medicale a rămas la un departament din cadrul Ministerului Sănătăţii: „Noi momentan nu avizăm şi nici nu avem dreptul să controlăm dispozitivele medicale, dar legea este în curs de schimbare“.
Nici ministerul nu avizează dispozitivul, ci distribuitorul. Dispozitivele medicale circulă liber pe piaţă, dacă poartă marcajul CE aplicat de producător, ca urmare a procedurii de evaluare a conformităţii, conform HG nr. 54/2009 privind condiţiile introducerii pe piaţă a dispozitivelor medicale, hotărâre e guvern care transpune directiva 93/42/EEC privind dispozitivele medicale. După ce primeşte avizul de funcţionare, distribuitorul este obligat să notifice ministerului punerea în funcţiune a dispozitivelor medicale, imediat după prima vânzare încheiată.
Legea actuală nu prevede reglementări specifice privind dispozitivele medicale comercializate direct pacienţilor, pentru uzul personal. „Nu este reglementat acest aspect aşa cum este reglementat medicamentul. E o zonă mult mai liberă, ca să nu zic mai mult. Din păcate, pentru că mulţi vin cu nişte afirmaţii în neregulă, cum e şi cazul magnetoterapiei pulsatile, care ar vindeca orice“, spune Marius Savu.
Un consumator nemulţumit de dispozitiv se poate adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Dacă plângerea are legătură cu preţul sau deteriorarea în perioada de garanţie, este într-adevăr soluţionată de ANPC. Potrivit purtătoarei de cuvânt a ANPC, Monica Pretorian, Comisariatul pentru protecţia consumatorilor din Bucureşti a înregistrat în 2014 zece reclamaţii privind produsele tip „saltea pulsatilă“. Majoritatea au fost soluţionate în favoarea petentului.