Europa salveaza planeta. Sau nu?

In urma cu cativa ani, in 2006, un economist renumit, lordul Stern din Brentford, a elaborat la cererea guvernului Marii Britanii un raport despre posibile efecte ale incalzirii globale. Raportul are aproape 700 de pagini si este unul dintre numeroasele rapoarte pe acest subiect. Insa concluziile acestui raport au reusit sa alarmeze nu numai toata Europa, dar chiar si acele tari care nu recunosteau pana atunci fenomenul incalzirii globale.

De ce acest raport a devenit atat de popular? A adus dovezi de necontestat asupra fenomenului? A adus argumente noi sustinand degradarea ireversibila a mediului? NU. Pur si simplu a evaluat fenomenul din perspectiva costurilor si a tras concluzia ca este mult mai costisitor sa nu facem nimic pentru a opri fenomenul, decat sa cheltuim bani si resurse pentru a minimiza efectele incalzirii globale. Adica ne-a alarmat, nu prin gravitatea efectiva a fenomenului, ci prin faptul ca ne-am dat seama ca vom pierde bani daca nu facem nimic.

De la raportul Stern s-au intamplat multe. Cercetatorii s-au alarmat, Comisia Interguvernamentala pentru Schimbarile Climatice sub egida Natiunilor Unite a evaluat de mai multe ori fenomenul, UE a lansat faimoasa tinta de 20-20-20 (reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu 20% pana in 2020 si un obiectiv de 20% de energie regenerabila din consumul total de energie primara pana in 2020). Chiar si in SUA a aparut ideea de incalzire globala in discursurile politice, mai ales dupa cunoscutul film al lui Al Gore, The inconvenient truth.

Chiar si astazi sunt multi care neaga inca fenomenul, cercetatori, politicieni si chiar unele guverne. Insa exista o majoritate larga a celor care considera ca acest fenomen trebuie limitat. Tocmai din acest motiv s-a semnat in 1997, Protocolul de la Kyoto, pentru reducerea globala a emisiilor de gaze cu efect de sera.

La acea data, acest protocol nu a reusit sa reuneasca toti actorii globali. In acest fel, efectele acordului vor fi aproape nesemnificative. In vederea continuarii eforturilor de lupta impotriva schimbarilor climatice, liderii din intreaga lume s-au intalnit anul trecut la Bali, iar anul acesta la Poznan pentru stabilirea unui cadru international post-Kyoto.

Insa adevarata incercare va fi anul viitor la Copenhaga, unde se doreste semnarea unui acord post-Kyoto, de data aceasta de catre toti actorii globali. Semnele sunt imbucuratoare, Europa are tinte reale codificate in legislatie. Chiar si Statele Unite anunta, prin viitorul presedinte de la Casa Alba, ca intentioneaza sa urmeze o directie asemanatoare.

Dar in contextul negocierilor post-Kyoto, toata lumea are ochii atintiti asupra UE, mai precis asupra rezultatelor negocierilor pe pachetul privind schimbarile climatice. E vorba de patru proiecte de lege, unul pe energiile regenerabile, unul pe comercializarea cotelor de emisii emisie de gaze cu efect de seră, unul pe captarea si stocarea dioxidului de carbon, si un al patrulea pe efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră in sectoarele non-ETS (transport, agricultura, incalzire locuinte si administrare deseuri). Alte proiecte legislative, precum propunerea privind reducerea emisiilor CO2 la masinile mici, sunt stransa corelatie cu acest pachet.

Prin pachetul energie si schimbari climatice, UE propune masuri ce au ca obiectiv o reducere semnificativa a emisiilor si investitii masive in energie regenerabila. Reducerile de emisii vizeaza aproape toate sectoarele economiei, de la industria mare consumatoare de energie (industria grea, ciment, otel etc.), industria producatoare de energie, pana la cladiri si masini.

Astazi s-au votat in plenul PE propunerile legislative referitoare la schimbarile climatice. In ultimele saptamani a fost o agitatie mare, la nivelul Parlamentului, al Comisiei si al Consiliului si chiar si la nivel international.

Au fost negocieri dure, s-au facut concesii majore si pana la urma s-a creat un compromis unanim acceptat prin contributia majora a ambitioasei presedentii a Frantei. Dar cum este pana la urma acest compromis laudat de mai toata lumea? E suficient pentru a combate schimbarea climatica? Pune in primejdie industria? Noi romanii, vom avea de suferit?

Pentru cei care isi faceau griji pentru binele industriei europene si romanesti, vestea buna e, ca pentru industrie va fi mai putin costisitor sa atinga obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera. Mare parte din argumentele lobby-istilor industriei si ale statelor membre au fost ascultate si acceptate. In acest fel compromisul final s-a indepartat de votul „mai verde” dat in Comisia de Mediu a PE.

S-au obtinut derogari de la licitatia cotelor de emisii in sectorul energetic, s-au obtinut alocari gratuite de certificate de emisii pentru alte cateva sectoare industriale si chiar asigurarea ca nu se va trece automat la un obiectiv de reducere a emisiilor cu 30%, in cazul unui acord international.

Noile state membre au obtinut de asemenea crearea unui fond de solidaritate, prin intermediul caruia le revin fonduri din licitarea certificatelor de emisii pentru modernizarea infrastructurii. Astfel, 10% din profitul obtinut din licitarea certificatelor privind emisiile si alti 2% din venituri vor reveni statelor care au redus emisiile poluante in perioada 1990 si 2005, inclusiv Romania.

Pentru cei care sunt ingrijorati de mediu si cei care cred in raporturile pesimiste elaborate in ultima vreme, vestea nu este cea mai optimista. Chiar daca obiectivul este in continuare unul ambitios, nu am reusit sa ne echipam cu mijloacele necesare pentru a atinge acest obiectiv.

Noi am reusit sa identificam extrem de precis unde trebuie sa ajungem, dar nu si calea. Sunt convins ca acest pachet nu va avea efecte miraculoase. Nu vom avea o Europa mult mai curata sau mult mai putin poluanta, dar cel putin intreaga industrie va porni pe un drum accelerat de evolutie in acest sens.

Avand in vedere cele amintite mai sus, am castigat ceva din acest compromis? Ne ajuta in vreun fel? Reuseste sa combata efectele incalzirii globale?

Trebuie totusi sa ramanem optimisti. Ce s-a realizat in acest moment la nivelul UE este un pas istoric, atat pentru mediu cat si pentru cetateni. Bineinteles, se putea mai mult. Dar cum a declarat si presedintele Sarkozy in plenul Parlamentului, un pachet de asemenea anvergura are sanse de reusita doar daca e acceptat de toata lumea. Iar masurile din acest pachet trebuie sa fie insusite de toate statele membre si sectoarele industriale.

Daca nu se ajungea la acest compromis in timpul presedentiei franceze, foarte probabil nu am fi ajuns la nici un rezultat in viitorul apropiat. Cehia va prelua presedentia Uniunii din ianuarie, iar Vaclav Klaus este un cunoscut contestatar al teoriei schimbarilor climatice.

In acest fel, negocierile ar fi devenit mult mai dificile, cu atat mai mult cu cat noi alegeri pentru Parlamentul European sunt programate pentru mai 2009. In acest fel, s-ar fi pierdut iarasi timp, pana cand noii deputati si-ar fi primit atributiile si si-ar fi insusit detaliile tehnice specifice acestor rapoarte.

Cel mai important argument in sprijinirea compromisului este insa cel legat de contextul negocierilor internationale. Daca Europa nu reusea sa dea un semnal de unitate si de forta pana la summit-ul de la Copenhaga, foarte probabil rezultatele negocierilor. Europa avea nevoie sa vina la masa negocierilor internationale cu un program adoptat, cu masuri legislative concrete si acceptate de toate statele membre. Iar acest lucru s-a realizat in acest moment.

Contextul crizei economice a ingreunat oricum negocierea pachetului. In aceste conditii putem sa ne consideram norocosi ca exista orice fel de intelegere. Pachetul nostru nu va valora nimic fara o intelegere globala. De aceea este foarte important sa avem un acord global post-Kyoto iar faptul ca UE si-a sumat niste angajamente concrete ne asigura o pozitie de forta la nogocieri. Prin adoptarea acestui pachet legislativ, UE reuseste sa dea un semnal puternic pentru ca un angajament global sa devina posibil.

Da se putea mai mult, dar se putea si mult mai putin. Oricat de nemultumit am fi, desi nu este cazul, trebuie sa recunosc ca s-a facut un pas urias inainte. Poate ca nu salvam planeta, dar am reusit sa constientizam la toate nivelurile ca trebuie sa fim mult mai atenti in ceea ce priveste mediul si de natura, in general. Oricat de ecologist as fi, trebuie sa recunosc, ca industria si statele membre din Europa au acceptat sa faca sacrificii si toate acestea intr-o situatie de criza globala.

Cred ca pot sa fiu azi mandru ca am putut sa particip alaturi de colegii mei, chiar daca numai pe ultimii metri, la elaborarea si votarea acestui pachet in Parlamentul European. Este un pachet care reflecta spiritul european de compromis si care ne intareste ca uniune.Este un pachet care in ciuda concesiilor facute, ne poate aduce multe beneficii pe termen mediu si lung in termen de calitate a vietii si chiar si economic. Acest pachet poate sa ne asigure un viitor cu adevarat durabil.