Sari direct la conținut

Exploziile de la stația GPL din Crevedia: O parte din victime cer daune de peste 8 milioane de euro / Cel puțin trei ani de încălcări ale legii – referat procurori

HotNews.ro
Urmările exploziilor de la Crevedia, Foto: Inquam Photos / George Calin
Urmările exploziilor de la Crevedia, Foto: Inquam Photos / George Calin

Patronii stației GPL din Crevedia – Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal, și Cosmin Stângă – au încălcat succesiv legea timp de cel puțin trei ani, prin derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare a combustibilului, toate pentru a obține bani, sfidând deciziile autorităților, care le-au retras autorizațiile încă din 2020. Acesta este argumentul Parchetului General, care cere prelungirea măsurii de arestare preventivă în cazul celor doi.

În dosarul deschis în urma exploziilor devastatoare din 26 august de la stația GPL din Crevedia închisă din 2020 doar în acte, procurorul de caz a cerut prelungirea măsurii arestării preventive pentru Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal, și Cosmin Stângă, acţionarii firmei Flagas SRL, care deţinea staţia GPL cu încă 30 de zile, din 6 octombrie și până în 4 noiembrie. Cei doi sunt cercetați pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Ce argumente aduc procurorii pentru menținerea în arest a patronilor stației GPL

Potrivit Parchetului General, în referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, procurorul de caz arată:

  • „Inculpații, în decursul unei perioade de timp de cel puțin 3 ani, au promovat în cadrul societății, în mod sistematic, o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități.
  • Faptele menționate au avut următoarele consecințe: decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a 56 persoane, 6 case distruse total, 83 case distruse parțial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor, aflate pe o rază de aprox. 1.5 km.
  • Din cercetările efectuate rezultă că dispozițiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente față de 158 de persoane”.

O parte din victime cer daune de peste 8 milioane de euro

Potrivit sursei citate, până în acest moment, au fost audiate 90 de persoane care au suferit vătămări fizice, materiale și/sau morale în urma exploziilor. Dintre acestea, 81 s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro și 371.300 lei.

Propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 5 București.

Exploziile devastatoare de la Crevedia au făcut doi morți și 56 de răniți și au scos la iveală un șir întreg de nereguli. Stația GPL care aparținea fiului primarului PSD din Caracal era închisă doar în acte. Sub nasul autorităților se derulau operațiuni care puteau oricând să se transforme într-o tragedie.

Afacerile de milioane ale familiei Doldurea

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia și care îi aparține lui Ionuţ Daniel Doldurea, fiului primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea, a fost amendată de mai multe ori de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru mai multe nereguli legate de nerespectarea măsurilor de securitate la incendiu, iar în 30 septembrie 2020 firma anunțase autoritățile că închide punctul de lucru.

Conform procurorului general Alex Florența, după închidere, în toamna lui 2020, firma – care are 25 de puncte de lucru în toată țara – urma să funcționeze doar ca punct de parcare a cisternelor, însă acolo aveau loc în mod obișnuit transferuri de GPL din cisterne, deși nu mai avea niciun fel de autorizație.

Stația GPL este a firmei FLAGAS SRL, care în ultimii 5 ani a avut contracte de peste 1,6 milioane lei, prin achiziție directă, cu primăriile comunelor conduse în principal de primari PSD. Printre acestea se numără primăriile din Moara Vlăsiei, Bolintin-Vale și Cervenia (Teleorman).

Stația GPL din Crevedia fusese amendată de mai multe ori de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și închisă încă din septembrie 2020, dar, cu toate acestea, continua să funcționeze, iar ancheta Parchetului vizează inclusiv stabilirea rolului instituțiilor care ar fi trebuit să facă controale și să se asigure că depozitul GPL nu continuă să funcționeze.

Un alt dosar penal a fost deschis de Parchetul Militar și vizează modul de intervenție a pompierilor la depozitul GPL unde au avut loc cele două explozii urmate de incendii.

De asemenea, Direcția Națională Anticorupție a anunțat că are deschise două dosare penale vizând săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro