Sari direct la conținut

Familia regretatului Isaac Hayes a dat în judecată echipa de campanie a lui Donald Trump / Celine Dion, nemulțumită și ea

HotNews.ro
Familia regretatului Isaac Hayes a dat în judecată echipa de campanie a lui Donald Trump / Celine Dion, nemulțumită și ea
Fostul președinte american Donald Trump și candidatul republican la vicepreședinție, senatorul J.D. Vance, la un miting de campanie, 20 iulie 2024, în Grand Rapids, Michigan. Sursa foto: Evan Vucci / AP / Profimedia

Familia regretatului cântăreț și compozitor american Isaac Hayes, o legendă a muzicii soul, a dat în judecată echipa de campanie a lui Donald Trump, acuzând că fostul președinte republican folosește fără aprobare un cântec în timpul mitingurilor sale electorale, relatează The Hill.

Avocații familiei spun că au identificat 134 de instanțe în care echipa lui Trump a folosit cântecul „Hold On, I’m Comin” la mitinguri electorale organizate din 2022 până în prezent.

Hayes a fost compozitor pentru acest cântec interpretat de Sam & Dave în 1966 și moștenitorii săi dețin drepturile de autor pentru ea. Legenda muzicii soul a murit în 2008, la vârsta de 65 de ani.

„Ne-a fost adus la cunoștință că dv. sau echipa de campanie ați autorizat difuzarea ilegală a cântecului cu mai multe ocazii în timpul diverselor mitinguri pentru campania dv. politică, fără autorizare din partea deținătorului drepturilor de autor și în pofida faptului că clientul nostru v-a solicitat în mod repetat să nu vă angajați în asemenea activități ilegale”, notează avocații familiei în plângerea depusă în instanță.

Plângerea cere campaniei electorale a lui Donald Trump despăgubiri în valoare de 3 milioane de dolari, înlăturarea de pe conturile sale oficiale a oricăror înregistrări video în care cântecul poate fi auzit în timpul mitingurilor electorale și scuze în scris pentru utilizarea neautorizată a sa.

„…și acel cântec, serios?”, întreabă echipa lui Celine Dion echipa lui Trump

Revista Variety amintește că fostul președinte american și echipa sa de campanie au o istorie îndelungată de a difuza fără autorizare diverse cântece la mitingurile și evenimentele sale electorale, printre acestea numărându-se hituri ale unor trupe precum Rolling Stones, Aerosmith sau The Village People.

Cel mai recent, echipa sa a difuzat cântecul My Heart Will Go On la un miting electoral organizat vineri în statul Montana. Spre deosebire însă de alte ocazii, a fost difuzat nu doar cântecul, ci și o înregistrare video cu cântăreața canadiană interpretându-l.

Variety notează că o astfel de utilizare încalcă mai multe reglementări ale legislației privind drepturile de autor decât o simplă difuzare a cântecului. Celine Dion și echipa sa au denunțat rapid folosirea la mitingul lui Trump a cântecului compus pentru filmul Titanic din 1997.

„Astăzi, echipa de management a lui Celine Dion și casa sa de discuri, Sony Music Entartainment Canada Inc., au devenit conștiente de o folosire neautorizată a înregistrării video, a cântecului, a interpretării muzicale și a imaginii lui Celine Dion cântând My Heart Will Go On la un miting electoral al lui Donald Trump / J.D. Vance în Montana”, se arată într-un comunicat publicat de echipa cântăreței.

„Această utilizare nu este în niciun fel autorizată și Celine Dion nu susține asta sau orice altă utilizare asemănătoare… și acel cântec, serios?”, adaugă comunicatul într-o referință probabilă la faptul că personajul interpretat de Leonardo DiCaprio moare în timp ce pe coloana sonoră a Titanic se aude My Heart Will Go On.

Printre multe alte premii, cântecul a câștigat un Oscar și un Glob de Aur pentru cel mai bun cântec original, precum și patru Premii Grammy ale industriei muzicale, printre care cântecul Anului și Albumul Anului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro