Florin Cîțu: Ne pregătim pentru până la un milion de oameni trimiși în șomaj tehnic / Șomajul tehnic va fi sprijinit de la buget
Ministrul de Finanțe Florin Cîțu a declarat marți seară, la Digi 24, că restaurantele își pot susține activitatea livrând mâncare la domiciliu, iar noi le putem sprijini făcând comenzi.
Întrebat cât estimează că va dura situaţia actuală, ministrul a răspuns că se are în vedere o perioadă de şase luni. „Începem cu o perioadă de şase luni. Eu, personal, mă uit până în vară să fim într-o perioadă dificilă. Şi după aceea vedem ce se mai întâmplă.(…) Aşa cum m-am pregătit şi la începutul anului pentru o perioadă dificilă, nu ştiam că se întâmplă această nenorocire, dar vreau să fiu sigur că avem finanţare, lichidităţi, că suntem ok până în vară. Între timp, cu fiecare informaţie pe care o avem ne vom recalcula estimările. În acest moment, da, lucrurile nu arată bine pe termen scurt, dar dacă trecem peste un vârf din aprilie s-ar putea să avem o situaţie mai bună prin mai, iunie, iulie,” a explicat Cîţu la Digi 24.
Cîțu spune că pachetul de măsuri menit să sprijine eonomia valoreaza 2% din PIB.
Acesta a vorbit și despre posibilitatea suspendării impozitului pe venit și despre susținerea din bugetul de stat a șomajului tehnic, dar și despre măsuri economice pentru sprijinirea firmelor.
„Ne-am pregătit – și știm, am făcut calcule – chiar pentru 500.000 – un milion de oameni care să intre (în șomaj tehnic) – dacă se va ajunge acolo, eu sper să nu se ajungă – , dar aici avem facilități și pentru companii să rețină oamenii, dacă se poate. Acolo unde pot să rețină oamenii îi vom scuti de plata impozitelor. Încercăm să facem pentru companii o motivare să nu trimită toți oamenii în șomaj tehnic, ca să poată să se reorienteze”, a asigurat Florin Cîțu, la Digi24.
Ministrul a dat exemplul unei firme care a fost susținută ca să cumpere aparatură pentru producerea de măști sanitare, astfel c aîn scurt timp să avem acești materiale sanitare produse în România.
Întrebat dacă se va suspenda plata impozitului pe clădiri și terenuri, Cîțu a spus că această măsura este în sarcina primăriilor doar.
Anterior, acesta scrisese pe Facebook că actualul guvern a amânat cu trei luni termenul limită pentru plata impozitului pe teren, clădiri și mașini, de la 31 martie la 30 iunie. Modificările urmează să fie reglementate prin ordonanță de urgență în prima ședință de guvern.
”Ne uităm și la măsuri în ceea ce privește impozitul pe venit pentru persoane fizice și astăzi se va definitiva și această măsură, vedem cum va fi ea la final. Sunt mai multe variante. Există varianta să amânăm pentru două luni de zile plata impozitului pe venit pentru persoane fizice, dar pentru anumite sectoare, nu pentru toată lumea, acolo unde sunt probleme”, a spus Cîțu.
Sunt mai multe variante, afirmă el, precizând că discută cu oamenii de afaceri.
“Trebuie să ne gândim că nu știm cât va dura această stare și trebuie să dozăm oarecum eforturile, nu vrem să luăm toate măsurile acum și apoi să rămânem fără a avea resurse în perioada următoare”, a precizat ministrul Finanțelor.
El a anunțat luni o serie de măsuri care ar urma să fie adoptate de executiv:
- Amânarea termenului de depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020, până la data de 25 aprilie 2020.
- suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanțelor bugetare;
În acest sens, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilităților bănesti și a veniturilor urmăribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotărârile judecătorești pronunțate în materie penală.
- rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;
- implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;
- suspendarea acțiunilor de control fiscal (a inspecțiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens;
- suspendarea acțiunilor antifraudă privind Filtru II și a activităților specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria și Bulgaria.