Sari direct la conținut

Forțele armate duc o campanie generalizată de violuri la Khartoum / Tabloul sumbru descris de HRW

HotNews.ro
Forțele armate duc o campanie generalizată de violuri la Khartoum / Tabloul sumbru descris de HRW
Generalul Abdel Fattah al-Burhan (centru), comandantul armatei sudaneze regulate, FOTO: AFP / Profimedia Images

Paramilitarii şi armata s-au dedat la violenţe sexuale generalizate la Khartoum şi în suburbiile sale în timpul războiului pentru putere în care se confruntă în Sudan, a tras luni un semnal de alarmă organizaţia Human Rights Watch (HRW), relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

ONG-ul cu sediul la New York susţine că a adunat mărturiile a 42 de membri ai personalului de îngrijire şi actori de teren care au raportat 262 de cazuri de violenţe sexuale în capitala sudaneză între începutul războiului, în aprilie 2023, şi februarie 2024.

Violenţele sexuale au afectat „femei şi fete cu vârste între nouă şi 60 de ani” şi includ „violuri şi violuri colective”, a menţionat organizaţia într-un raport publicat luni.

Dintre persoanele tratate de profesionişti din domeniul sanitar cu care a discutat HRW, „cel puţin patru femei au murit în urma rănilor suferite”.

Războiul în care se confruntă de peste 15 ani armata, condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan, şi Forţele de susţinere rapidă (FSR) ale fostului său adjunct Mohamed Hamdan Daglo, s-a soldat cu zeci de mii de morţi şi a distrus infrastructurile ţării, între care spitale şi centre de îngrijire.

Paramilitarii FSR sunt acuzaţi că „au violat individual şi colectiv şi că au forţat să se mărite un număr incalculabil de femei şi fete în cartierele rezidenţiale din capitala sudaneză”, a afirmat Laetitia Bader, directoare adjunctă pentru Africa a HRW.

Raportul de 88 de pagini descrie, de asemenea, „condiţii care ar putea fi similare cu sclavia sexuală”.

HRW denunță „crime împotriva umanității” și „crime de război” în Sudan

Chiar dacă cele mai multe mărturii acuză trupele paramilitare, armata este şi ea vizată de acuzaţii.

Deşi „mai puţin numeroase”, cazurile de violenţe sexuale imputate armatei semnalate „s-au înmulţit” de la „preluarea controlului asupra Omdourman”, suburbie din nord-estul Khartoum, la începutul lui 2024.

HRW îi acuză pe paramilitarii din FSR de „crime de război şi crime împotriva umanităţii” şi ambele părţi de „crime de război” pentru atacurile asupra sistemului de sănătate.

„Atacurile beligeranţilor asupra sistemului de sănătate şi a personalului medical”, cuplate „cu restricţiile impuse deplasării civililor, luptele în curs în zone populate şi obstrucţionarea deliberată a ajutorului” au făcut indisponibile „îngrijirile medicale de urgenţă după un viol”, denunţă raportul.

Unele femei au încercat, în van, să facă întrerupere de sarcină atunci când au rămas însărcinate în urma unui viol.

Potrivit HRW, este dificil de evaluat amploarea violenţelor sexuale din cauza reticenţelor victimelor de a depune mărturie, de teama de a nu fi stigmatizate.

ONG-ul a făcut apel la ONU şi Uniunea Africană „să desfăşoare de urgenţă o forţă de protecţie a civililor” în Sudan. 

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro