FOTO reportaj. Gabriela Firea, primul primar general PSD, a promis "toleranta zero pentru coruptie" si i s-a declarat fidela lui Liviu Dragnea, primul presedinte PSD – infractor cu acte
1Gabriel Firea si Liviu Dragnea
Foto: Hotnews
Gabriela Firea, noul primar general al Bucurestilor, conform sondajelor la iesirea de la urne si numaratorii paralele a voturilor, a promis bucurestenilor toleranta zero pentru coruptie, duminica seara, in primul ei discurs de dupa alegeri. Alaturi de ea, la prima ei declaratie de primarita aleasa, a stat doar presedintele PSD Liviu Dragnea, condamnat definitiv de justitie la 2 ani de inchisoare cu suspendare, aflat in perioada de incercare de 4 ani, in care seful PSD trebuie sa se abtina de la alte infractiuni. Firea si-a declarat fidelitatea fata de Dragnea, insistand ca ea nu nutreste ambitii de viitor presedinte al partidului, iar el a anuntat ca ramane seful PSD. Infrangerea este orfana, victoria are multi parinti, iar la sediul partidului au trecut mai multi PSD-isti sa o felicite pe Firea, printre care si fostul premier Victor Ponta, care este urmarit penal.
Este din Bacau si locuieste in Voluntari, judetul Ilfov, fiind maritata de 6 ani cu primarul acestui oras Florentin Pandele. In Duminica Orbului, imediat dupa inchiderea sectiilor de votare, Gabriela Firea (43 de ani) era orbita de bliturile aparatelor foto si de reflectoarele cameramanilor de la mai toate televiziunile din Bucuresti.
La sediul central al PSD, din soseaua Kiseleff, Firea si-a tinut discursul de castigatoare a Primariei Generale – primul candidat social-democrat care castiga sub sigla partidului aceasta fosta „reduta” anti-PSD si prima femeie aleasa vreodata primar de catre bucuresteni.
Firea a iesit prima in fata jurnalistilor, urmata de Dragnea, dupa aflarea exit poll-urilor
Gabriela Firea a promis „toleranta zero” fata de coruptie in administratia bucuresteana.
„Ma bucur foarte mult ca proiectul meu, care a insemnat o capitala cu scoli si spitale mai bune, cu rezolvarea problemei traficului infernal din Bucuresti, cu mai multe locuri de joaca pentru copii si mai multe parcuri, cu diminuarea poluarii, cu transparenta in Primarie si toleranta zero la coruptie, a avut castig de cauza” – a spus candidata, clasata pe locul intai, in exit poll-uri si in numaratoarea paralela facuta de PSD.
Cand candidatul castiga, politicienii din partidul sau obisnuiesc sa se inghesuie in cadru, sa ii vada toata tara alaturi de invingator, sa-si revendice fiecare particica lui de victorie, sa se „contamineze” cu succesul si norocul castigatorului si sa soarba macar putin din izbanda.
Dragnea ii ofera 3 fire de trandafiri lui Firea: „pentru curaj, tenacitate si responsabilitate”
De data asta, seful PSD, Liviu Dragnea, a luat numai pentru el acest privilegiu. Discursul invingatoarei a fost pus in scena in parcarea din spatele sediului PSD, unde au fost scoase doua pupitre: unul pentru Firea si celalalt pentru Dragnea, care a deschis si a inchis declaratiile de presa. Nimeni altcineva nu a mai fost chemat alaturi, in cadrul invingatorilor.
In discursul ei, in care a pomenit si de „toleranta zero la coruptie”, Firea a recunoscut si „patronajul” lui Dragnea, care in urma cu o luna si jumatate fusese declarat oficial si definitiv, infractor: in 22 aprilie 2016, Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la 2 ani de inchisoare cu suspendare.
Asa cum a constatat justitia, in 2012, la referendumul de demitere a presedintelui de atunci al tarii, Traian Basescu, Liviu Dragnea, care era secretar general al PSD, „a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte formatiunea pe care o reprezenta, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale”.
„Vreau sa-i multumesc domnului presedinte al PSD, dl. Liviu Dragnea, pentru ca a avut atat de mare incredere in mine, un om politic la inceput de drum. Sunt de nici 4 ani in acesta formatiune politica si mi-a dat o sarcina atat de importanta – sa reprezint partidul si alianta PSD-UNPR in aceste alegeri. Ii multumesc domnului presedinte Dragnea ca a avut incredere intr-o femeie, intr-o zona in care sunt multe persoane care nu ar vota o femeie. Iata ca s-a spart acest ghinion si eu trebuie sa va felicit ca ati avut incredere in mine” – a spus Gabriela Firea.
Ea si-a declarat fidelitatea fata de Dragnea, asigurandu-l ca nu ii pandeste functia de presedinte al PSD, desi, in urma scrutinului de duminica, Firea devine persoana din Romania aleasa intr-o functie cu cele mai multe voturi, dupa seful statului.
Intrebata de HotNews daca isi propune si obtinerea functiei de presedinte al PSD, Firea a raspuns: „Nu, deloc”.
„Daca am intrat in aceasta competitie, am facut-o din dorinta de a rezolva problemele din Bucuresti, nu pentru a avea o cariera politica. Sub nicio forma nu am astfel de ganduri. Sunt un om serios si voi dovedi acest lucru”, a mai declarat Firea, cu Liviu Dragnea alaturi de ea.
Sediul PSD, „asediat” de jurnalisti
Ce lideri PSD, cu „procurorii pe cap”, au mai trecut pe la partid sa o felicite pe Firea
- Victor Ponta. Ex-presedintele partidului a venit singur la sediul PSD din bulevardul Kiseleff, pe la ora 20.30, cu jumatate de ora inainte de inchiderea urnelor. Imbracat lejer, cu o camasa scoasa din pantaloni, fara cravata, fostul prim-ministru si-a luat si el „partea leului” in victoria PSD. „E meritul lui Liviu (Dragnea – n.r.), ca a stiut sa tina partidul concentrat, si un pic si meritul faptului ca am guvernat bine in ultimii patru ani si, o data la patru ani, romanii ne mai fac si dreptate”.
Victor Ponta a devenit in septembrie 2015 primul premier roman aflat in functie trimis in judecata. Atunci, DNA l-a trimis in judecata pe Victor Ponta, in dosarul privind contractele de consultanta de la Turceni si Rovinari, sub acuzatii de fals in inscrisuri sub semnatura privata (17 infractiuni), complicitate la evaziune fiscala, in forma continuata si spalarea banilor.
- Robert Negoita. Primarul Sectorului 3 isi pastreaza functia, fiind cotat cu aproape 70% la exit poll-uri. „Cetatenii au avut incredere in noi, trebuie sa le fim recunoscatori si nu trebuie sa-i dezamagim. Patru ani trec asa cum au trecut si astia patru ani, nu stii cand” – a declarat el.
In 14 aprilie 2016, DNA a anuntat ca il urmareste penal pe Robert Negoita, sub acuzatia de evaziune fiscala. Potrivit procurorilor, inainte sa ajunga primar, el a vandut 1.250 de apartamente ca persoana fizica, prejudiciind statul cu 77 milioane de lei, TVA pe care ar fi trebuit sa-l plateasca.
- Marian Neacsu. Si secretarul general al PSD a fost declarat infractor cu acte. In 23 februare 2016, deputatul Neacsu a fost condamnat definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie la 6 ani de inchisoare cu suspendare pentru conflict de interese, dupa ce si-a angajat nelegal fiica la biroul sau parlamentar.
Robert Negoita / Victor Ponta
Oricum, postura de urmarit penal nu le-a stirbit unor politicieni priza la alegatori. Un exemplu este primarita social-democrata a Craiovei, Olguta Vasilescu. In 30 martie, ea a fost retinuta si incatusata de DNA, sub mai multe acuzatii, printre care si luare de mita. Olguta Vasilescu a fost plasata mai intai in arest la domiciliu, iar apoi eliberata. Cercetata in libertate, PSD-ista a castigat si alegerile din 5 iunie, lejer, cu circa 60%, conform numaratorii paralele facute de social-democrati.
Rezultatele PSD la alegerile locale l-au convins si pe Liviu Dragnea sa ramana in fruntea partidului, din cate spune el, la o luna si jumatate de la condamnarea sa definitiva in dosarul „Referendumul”.
„Am reflectat: raman presedintele PSD. In aceasta zi, in opinia mea si nu numai a mea, romanii au sustinut programul nostru, au sustinut obiectivele asumate la congresul din octombrie. Se pare ca stilul nostru nou de a face politica, sa evitam disputele, sa evitam razboiul de dragul razboiului, se pare ca asta a contat” – a spus duminica Dragnea, dupa aflarea rezultatelor la exit-polluri.
Conform acestora, PSD a castigat Primaria Capitalei si aproape toate sectoarele. Sectorul 1 inca mai era in disputa duminica seara. La ora 2 noaptea a plecat de la sediul PSD Central sefa organizatiei de Bucuresti, Gabriela Firea, declarand pentru HotNews ca, in urma numaratorii paralele, candidatul social-democrat de la sectorul 1, Dan Tudorache, avea un usor avans fata de candidata USB, Clotilde Armand, cand mai erau de numarat voturile din 27 de sectii din sector.
Liderii PSD, adusi in Bulevadul Kiseleff cu masini de lux: un Audi Q7, un Lexus si un Mercedes in imagini
Alegatorii romani au „uimit” Europa
Romanii au provocat uimire in Europa alegand ca primari persoane urmarite penal sau condamnate.
La Brasov, fostul liberal George Scripcaru, care a candidat independent acum, parea ca a castigat lejer primaria, in urma exit poll-urilor de duminica seara.
Conform estimarilor, la Ramnicu-Valcea, fostul primar PDL-ist Mircia Gutau a fost ales din nou in fruntea municipiului, dar din partea Partidului Ecologist Roman. El a executat un an si 8 luni de puscarie, dintr-o pedeapsa de trei ani si jumatate, fiind eliberat conditionat in septembrie 2011. Gutau ceruse 50.000 de euro de la un om de afaceri pentru un certificat de urbanism.
La Baia Mare, primarul in functie, Catalin Chereches, a castigat detasat un nou mandat, din spatele gratiilor, fiind arestat preventiv sub acuzatia de luare de mita. Chereches a candidat din partea unei uniuni create de el, Coalitia pentru Baia Mare, cu sustinerea UNPR, PNTCD, dar si a Formului Democrat German din Romania.
In context, agentia de presa Reuters a scris despre gradul de acceptare a coruptiei in societatea romaneasca.
„Zeci de candidati la alegerile de duminica sunt supusi investigatiilor pentru fapte de coruptie si in timp ce ei aveau dreptul oficial de a candida in asteptarea verdictelor finale, decizia lor de a candida indica o acceptare reticenta dar larga a coruptiei in societatea romaneasca, remarca agentia Reuters. Multi au negat in mod public faradelegile” – a scris Reuters, citata de Agerpres.