Fundamentalele conteaza

Privind relatia euro-dolar imi vin in minte doua rationamente convergente.

In preajma interventiei militare in Irak, unii lucratori din banci comerciale („traders”) imi spuneau ca mizeaza pe o revenire a dolarului american fata de moneda europeana; doua motive erau invocate: o victorie militara rapida si relansarea economiei americane datorita masurilor fiscale si monetare ale Administratiei republicane si, respectiv, FED-ului.

Analisti ai unor banci afirmau ca dolarul ar trebui sa se intareasca, sa revina chiar la paritate. Al doilea rationament putea fi intalnit in presa autohtona accentuand diferentialul de crestere intre economia SUA si UE; se anticipa astfel revenirea dolarului de la nivelul de 1,14-1,15 USD pentru 1 euro (in perioada cand profetia era facuta).

Fata de rationamentele evocate mai sus am exprimat rezerve, in privat si public; imi era greu sa rationalizez intarirea dolarului in conditiile in care deficitul bugetar si cel de cont curent ale economiei americane cresteau. Fluctuatii mari, este adevarat, au existat de-a lungul aprecierii euro-ului de la circa 0,90 la peste 1,36 USD in ultimii trei ani, dar tendinta a fost de nestopat.

As adauga ca, dupa reuniunea din toamna lui 2004 a FMI si BM (cand euro varia intre 1,20-23 USD), voci autorizate ale finantelor publice internationale au subliniat ca este practic imposibil ca finantarea deficitelor externe ale SUA sa se faca cu un dolar mai puternic, in conditiile date.

Piata valutara internationala este considerata ca fiind cea mai eratica dintre piete, supusa influentei bogatiei fantastice de informatii de orice fel; zvonuri si „informatii privilegiate” pot induce miscari de mare amplitudine, care declanseaza efecte de turma si suprareactii (over-shooting).

Si totusi, ce s-a intamplat in anii din urma demonstreaza ca fundamentalele conteaza pe pietele financiare, fie ele cuprinse adesea de ceea ce Alan Greenspan a numit „exuberanta irationala”.

Un macroeconomist serios nu poate sa treaca cu vederea cresteri mari de deficit bugetar si/sau de deficit extern, care in lipsa unor corectii interne adecvate exercita presiune asupra cursului monedei tarii respective.

Pe pietele valutare externe se intalnesc efecte ale dezechilibrelor comerciale cu cele ale arbitrajului pe care il fac detinatorii de capital – care cauta sa investeasca in active considerate subevaluate.

De aici rezulta situatii cand tari isi pot finanta usor deficite de cont curent de peste 5% din PIB (uneori de peste 8%), intrucat plasamente financiare interne foarte remuneratorii atrag capitaluri straine importante. Iar moneda autohtona se poate chiar aprecia in asemenea conditii. Esential este insa ca aceste plasamente sa fie atractive nu conjunctural.

Altminteri, aprecierea este numai temporara, fiind urmata de deprecieri considerabile.

Soliditatea economiei americane este incontestabila; ea exceleaza prin flexibilitatea pietelor, cel mai inalt ritm de crestere economica intre tarile cu economii avansate, prin inovatie industriala, cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica. Dar economisirea interna este prea scazuta si deficitele au crescut mult in ultimii ani; americanii consuma excesiv, desi produc mult si de calitate.

De aceea, deprecierea dolarului s-a inscris in logica unei gandiri care accentueaza rolul fundamentalelor economice. Marturisesc ca am ezitat daca sa astern aceste randuri. In schimburile de opinii cu unii confrati ce lucreaza in banci, atunci cand mi s-a explicat de ce dolarul ar trebui sa revina (cand euro trecuse de paritate, apoi de 1,10 etc.

), replica mea a fost: Voi aveti optica de „trader”, care este orientata catre viitorul imediat, in timp ce eu sunt macroeconomist; s-ar putea sa aveti dreptate, dar sa lasam timpul sa dea verdictul.

Notand soliditatea economiei SUA si avantajul de a beneficia de principala moneda de rezerva a lumii, ca si de moneda in care se fac tranzactiile pe principalele piete de marfuri in vrac aratam ca, in opinia mea, deficitele mari si in crestere nu au cum sa nu-si spuna cuvantul.

Chiar si acum, cand Banca Centrala a SUA (FED-ul) practica o dobanda de interventie superioara fata de cea a Bancii trale Europene, iar diferentialul de dobanda este asteptat sa creasca, nevoia zilnica de finantare a defictului de cont curent al SUA, de circa 1,8 miliarde dolari, exercita presiune mare. Morala este clara: fundamentalele conteaza pentru orice economie!

P.S. Daca tarile asiatice mari exportatoare ar lasa monedele lor sa se aprecieze fata de dolar, acesta ar cunoaste un reviriment partial fata de euro. Dar tot aceste tari asiatice doresc sa-si mentina nisele de export si detin multe active financiare in SUA – nefiind interesate in diminuarea valorii acestora prin apreciere valutara.