Gabriel Dumitrașcu (fost președinte RADET). Termia are nevoie de un nou model de piață
Bucureștiul nu e singura capitală din estul Europei în care sistemul de încălzire centralizată s-a aflat în pragul colapsului, cu consumatori nemulțumiți și pierderi enorme; Varșovia se afla acum 15 ani acolo unde suntem noi acum, între timp este unul din cele 45 orașe la nivel global ”campioni” ai termoficării. Despre ce ar trebui făcut pentru ca un sistem de încălzire centralizată cu caracteristicile Bucureștiului să poată fi pus pe picioare am discutat cu dl. Gabriel Dumitrașcu, fost președinte al Consiliului de Administrație RADET.
Ce se va întâmpla cu sectorul încălzirii centralizate, în București și în țară, în următorii 1-3 ani? Există, realist, vreo alternativă la încălzirea în sistem centralizat?
Marile sisteme de termoficare din România nu s-au prăbușit, în principal, din cauza îmbătrânirii tehnologice sau a pierderilor din rețea, ci din lipsa unui model comercial de piață funcțional. Rostogolirea penalităților la întârzierea plății subvenției și neaprobarea la timp a costurilor reale ale sistemelor de termoficare a făcut mai mult rău decât rugina și îmbătrânirea. Dacă nu se schimbă modelul comercial de piață, orice efort tehnologic de regenerare a sistemelor de încălzire centralizată se termină cu eșec.
Sistemul centralizat de termoficare este, potrivit specialiștilor tehnici, cel mai eficient sistem de asigurare a apei calde și căldurii pentru locuitorii aglomerărilor urbane atât din punctul de vedere al producerii eficiente al energie termice, al prețului, al emisiilor de poluanți, cât și din punctul de vedere al riscurilor de explozie sau asfixiere care, în această situație, nu există. În fapt, toate aceste deziderate nu pot fi atinse decât în condițiile unui model de piață care să asigure recuperarea costurilor în condiții comerciale uzuale și asigurarea unei marje de profit care să facă atractivă investirea de capital în regenerarea sau extinderea sistemelor centralizate de termoficare. Azi, în România, niciuna dintre aceste condiționalități nu este asigurată de cadrul legislativ. Toți posibilii investitori sau finanțatori pe care i-am consultat în ultimii ani au fost unanimi în a declara că fără a crea ”bancabilitate” sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică, nimeni(privați sau stat) nu poate genera planuri de afaceri cu fezabilitate economică demonstrată.
Proiectul de modificare a legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 a fost inițiat în 2008 și a fost adoptat 10 ani mai târziu. Proiectul lansat, între alții, de președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii și atunci și acum, Iulian Iancu, nu va schimba în multe privințe modul defectuos, din pespectivă comercială, de funcționare al sistemelor centralizate de încălzire.
Multe dintre noile prevederi sunt simple actualizări legislative, care țin cont de schimbările intervenite în arhitectura de reglementare a sistemelor de termoficare, dar nu există un singur articol care să schimbe arhitectura fluxurilor monetare și să ofere predictibilitate asupra plăților și termenelor de încasare, sau să ofere siguranță asupra încasării oportune a unui preț care să acopere costurile reale ale serviciilor plus o minimă marjă de profit. Am propus Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților la finalul lui 2015 un proiect de lege care reglementa judicios aceste aspecte. Au avut loc și două întâlniri de lucru ale Comisiei cu operatorii economici interesați în care s-a convenit forma modificată a legii. Totul a fost doar o mimare a interesului pentru a face legea funcțională. În final, legea a ieșit ciuntită de cele mai importante prevederi care ar fi adus coerență economică. Azi sunt convins că interesele politice au fost cele care au decis.
Pentru a-și mentine și perpetua puterea politicul are nevoie de cat mai mulți angajați, inclusiv în termoficare, care să depindă de subvențiile acordate de la bugetul de stat sau de primărie și care în schimbul asigurării unor salarii să le acorde voturile și are nevoie de votul cetățenilor nevoiași, pe cre îl cumpără cu actualul sistem nediferențiat de subvenții. În spatele acestor false îngrijorări socialiste stă adevăratul interes, să-și numească servilii în poziții de conducere pentru a avea acces discreționar la contracte care au in spate bugete anuale de peste 2 miliarde lei. Vorbind despre căldura cetățenilor, acești politicieni spun: ”vă dăm”, ”vă asigurăm”. În realitate, nici nu dau, nici nu asigură, doar distrug și compromit șansa românilor de a beneficia de sisteme performante, eficiente și economice care să le asigure căldura și apa caldă.
În ce constă criza sistemului din București și cum ar trebui restructurată guvernanța lui pentru a îl putea eficientiza?
Bucureștiul se confruntă și în termoficare cu o criză de sistem.
Sistemul centralizat de termoficare, pe înțelesul tuturor, se compune generic din trei părți:
- Surse de producție (centrale electro-termice). Sursele de producție din București sunt concentrate în proporție de peste 95% sub controlul autorităților publice, constituind un cvasimonopol.
- Sistemul de transport și distribuție (conductele prin care circulă apa fierbinte și sistemele de transformare a energiei primare – puncte termice și module termice – în apă caldă și căldură). Transportul și distribuția energiei termice se fac în regim de monopol de către un operator deținut de autoritatea publică.
- Furnizarea, care asigură relația comercială cu consumatorul, se face în regim de monopol de către același operator deținut de autoritatea publică.
Ce constatăm? Cvasimonopol, monopol, monopol, toate controlate de autoritățile publice.
Am descoperit și miezul răspunsului la întrebările, de ce calitatea serviciilor de termoficare e slabă și de ce Gigacaloria e scumpă?
Pentru că toate activitățile se desfășoară neconcurențial și necompetitiv, în regim de monopol, de catre un operator deținut de o autoritate publică.
Chiar dacă legea permite ca producția și furnizarea de energie termică să se desfășoare și în regim privat, Primăria vrea să-și extindă monopolul și să ”înregimenteze” și ELCEN sub autoritatea municipală, care și-a demonstrat lipsa de viziune progresistă și performanță managerială.
Pe baza experienței orașelor europene, capacitățile de producție și furnizarea trebuie deschise către mediul concurențial și competitiv. Capitalul privat trebuie lăsat să fie investit în capacități de producție noi, care să intre în competiție calitativă și de preț cu ELCEN și la consumatorul final să ajungă preponderent, energia termică provenită de la producatorul care asigură cei mai buni parametri tehnici și cel mai scazut preț.
În ultimii ani, solicitarile operatorilor privați de a construi noi centrale termice în cogenerare în zonele deficitare ale Bucureștiului au fost tergiversate și îngropate de Primăria Capitalei.
Operarea sistemului de transport și distribuție trebuie concesionată concurențial unui operator, deținut de municipaliate sau privat, în urma unui proces competitiv bazat pe capabilitatea și garanțiile oferite pentru îndeplinirea unor indicatori de performanță cheie: pierderile de apă, pierderile de energie termică, costurile totale de transport și distribuție, capacitate operationalaă și managerială, capabilități de a atrage capital și investiții.
Propunerile tehnice privind amplasarea rațională a surselor de producție, reconfigurarea, redimensionarea și modernizarea sistemului de transport și distribuție, schimbarea locului de transfer termic din “punctul termic” în “module termice” amplasate în bloc, înlocuirea distribuției prin coloane cu cea pe orizontala apartamentelor și contorizarea individuală a consumatorilor rămân doar excelente exerciții tehnice, în lipsa unor corectări fundamentale ale erorilor din sistem și ale modelului comercial de piață și schimbare a atitudinii autorităților față de inițiativa și capitalul privat în contextul unei piețe reglementate de stat, așa cum este piața energiei termice.
Există modele de sisteme mari, de proporții comparabile cu Bucureștiul, care au reușit să își revină din pragul colapsului și să devină eficiente?
Nu am fi prima capitală care parcurge drumul de la ineficiență și insatisfacție față de sistemul centralizat de termoficare, la eficiență economică și confort pentru consumatori. În urmă cu 15 ani Varșovia avea aceleași probleme. Au creat un model de piață funcțional și i-au dat bancabilitate, apoi au privatizat sursele de producție, noii deținători au investit și le-au modernizat, au introdus capital privat în transport și distributie și au modernizat rețelele, reducând costul la consumatorul final de la aproximativ 320 lei/Gcal la 132 lei/Gcal (66 zloți/GJ la 27 zloți/GJ). Azi, sistemul de producție din Varșovia produce de 2 ori mai multă energie termică decât Bucureștiul și datorită performanței și convenabilității pe lângă alimentarea a peste 1,7 milioane locuitori și edificii sociale și administrative, furnizează energie termică și câtorva mii de agenți economici și industriali.
Un studiu al Academei Române estima în urmă cu 5 ani că în condițiile în care nu se schimbă nimic, sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din București se închide înainte de 2031. Timpul a accelerat degenerarea sistemului. În varianta în care nu se face nimic sau doar se mimează schimbarea profundă a sistemului, 2031 pare un termen foarte optimist.
INTERVIURILE HotNews.ro