Gardienii Galaxiei Vol. 2 – Parodie, ironie si terapie de grup

James Gunn a mers la sentiment si, in buna traditie Marvel pe linia cinematografica, a servit o aventura intesata de probleme de familie, atmosfera retro si muzica buna. Nu i-a iesit la fel de bine ca-n 2014, dar acum a avut mai mult timp sa ia fiecare membru al echipei de soc si sa-l treaca printr-o sedinta de terapie. Mai era nevoie de inca un film Marvel incarcat de probleme de famile?

Maybe this man could be your David Hasselhoff. (Gamora)

Sa nu-l uitam pe Groot. Baby Groot. Crenguta, cum este „alintat” de unele personaje, ramane emblema acestei francize, unde remarcile de tipul „suntem Groot”, „sunt Mary Poppins” sau „poate asta e David Hasselhoff-ul tau”, demonstreaza ca James Gunn a invatat lectia Marvel si ofera o continuare asa cum scrie la cartea marilor reusite marca Kevin Feige. Sa fie cu umor, sa avem probleme in familie, sa avem un tata cu un trecut misterios, doua surori care isi poarta sambetele si o serie de personaje secundare care trebuie sa faca si ele ceva. Asa ca le analizam in detaliu suferintele aidoma unor autori de fanfic-uri – povesti scrise de fani – ca sa avem cu ce umple doua ore. Sa fie cu emotie si daca nu-i cu emotie, sa radem si sa pretindem ca facem ceva nou.

James Gunn trece de subtilitati si aterizeaza in zona excesului unde prea mult strica, cu tot cu cele cinci scene care inteseaza genericul. Macar face un bine generatiei tinere si ofera un set de melodii care se potrivesc de minune momentelor cheie si personajelor – vezi „Father and Son” si „Chains” – dar farmecul compilatiei propuse nu se ridica la nivelul Awesome Mix Volume One. De ce? Pentru ca James Gunn sacrifica filmul pe altarul dezvoltarii personajelor, daca aceasta dezvoltare n-ar aminti de alte personaje Marvel aflate in acelasi stadiu – sau in curs de rezolvare – cu sedintele de terapie.

Sursa foto: CineMagia

Va era dor de eternul conflict intre copii si parinti? De ce sa fie Thor si Loki singuri cand putem construi o copie la feminin cu Gamora si Nebula? In caz ca nu v-ati lamurit pana acum, universul cinematografic Marvel traieste din dramele de familie tranpuse in aceste povesti. Nu ne mai miram ca functioneaza din moment ce tocmai aceste trairi si conflicte au darul sa apropie personajele de spectatori.

Exact asta se intampla si cu Peter, Gamora, Yondu, Ego si toata ceata adunata si grupata strategic. Interesant este ca si de aceasta data, personajele secundare sunt cele care stralucesc iar Michael Rooker merita o mentiune speciala pentru intensitatea cu care il joaca pe Yondu. Ar fi pacat daca si de aceasta data, Marvel ar sacrifica un personaj care iese din scena doar pentru ca fanii se dau de ceasul mortii si vor sa-l revada. A fost suficient ce au facut cu sacrificiul lui Phil Coulson. Nici Kurt Russell nu este de ocolit doar ca-n buna traditie MCU, Ego pare interesant la inceput si cu mult potential insa finalul il prinde in postura unui nou personaj negativ de duzina.

Sursa foto: CineMagia

La pomul laudat se spune ca nu-i bine sa te duci cu sacul. Asa sta treaba cu Gardienii Galaxiei vol. 2 in ciuda, parerilor extaziate de dupa vizionare. James Gunn se distreaza in linia parodie/omagiu pentru productiile SF ale anilor ’80 dar sacrifica originalitatea pe reteta clasica Marvel. In Avengers Infinity War n-ar strica un personaj psiholog sau cineva care sa strige la toti supereroii afectati de nesfarsitele probleme de familie, sa revina cu picioarele pe pamant. Nu de alta dar vine Thanos peste noi, cu tot cu tronul plutitor si reciclarea temelor care au facut cariera in universul cinematografic Marvel nu mai are farmec.

Ioana, cand ia o pauza si nu mai e workaholica, se uita la filme si seriale cat e ziua de lunga si scrie despre ele pe edgeandback.ro. O gasiti si pe Facebook.