Generaţia de mâine, episodul 10: Diana Maria Ilie

​​A început să joace tenis pe la vârsta de 7 ani și jumătate, iar, până atunci, Diana îi spunea mamei ei că nu îi place deloc acest sport. Mereu se gândea la faptul că bunica ei, care făcea treabă prin curte, avea o sarcină mult mai uşoară decât aceea de a juca tenis. Cam atât de mult îi displăcea această activitate, sport pe care mama ei îl practicase de performanță în tinereţe. Toate astea până într-o zi de vară, atunci când părinţii şi fratele ei jucau un meci, iar Diana le-a zis că vrea şi ea să încerce. Atunci a început să prindă gustul şi s-a gândit să se apuce serios de treabă.

• Află povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult!

„Un sportiv nu prea are timp să se antreneze dacă are și școală”, explică Diana. Ea a început să facă home schooling și aşa a ajuns să aibă mai mult timp pentru a se antrena. Joacă tenis cam două ore pe zi, apoi face o pauză, iar în unele zile are şi un al doilea antrenament. Se antrenează atât acasă, cât și la federație.

Antrenor i-a fost încă de la început mama ei, Ruxandra Dragomir, despre care are numai cuvinte de laudă. Se înţeleg foarte bine atât pe teren, cât şi în afara lui, iar acest lucru este benefic pentru performanţele junioare. După fiecare meci pierdut, Ruxandra îi spune fiicei ceea ce a greşit şi împreună găsesc variante optime de abordare a viitoarelor meciuri.

Primul meci la care a participat a venit odată cu perioada primelor turnee. Avea 8 ani atunci când a jucat la turneul „Trofeul Ruxandra Dragomir”. După acea experienţă a început să iubească sentimentul care vine odată cu câştigarea meciurilor, asta datorită faptului că în acel an a câștigat trofeul la dublu alături de Alexandra Damaschin.

Până acum, Diana spune despre ea că nu are mare realizări. Şi asta deoarece nu a ajuns să joace la un turneu de Mare Şlem – pentru ea, acela ar reprezenta un moment de mare realizare. Cu toate acestea, are amintiri frumoase de la turneele la care a participat. Spre exemplu, finala de la dublu de la turneul din Insulele Azore, 2018, când bătea foarte tare vântul și la un moment dat “era un scor palpitant”. Nu o să uite niciodată momentul în care a vrut să se arunce după un smash, iar vântul i-a luat mingea, ea a căzut și s-a julit, însă, surprinzător, mingea a fost în teren. Amintirea cu care a rămas de atunci este faptul că a terminat meciul „cu sângele pe picior, ca o războinică”, iar la final a ridicat titlul.

Fire luptătoare, caută mereu să se autodepăşească, iar faptul că mama ei este fostă jucătoare de tenis vine la pachet cu o mulţime de avantaje. În primul rând, Diana simte înţelegere din partea acesteia, pentru că şi „ea știe sentimentul tenisului” și niciodată nu a certat-o atunci când a pierdut. Mai mult, Diana şi-a propus să depăşească performanţele Ruxandrei şi mereu se preocupă să devină mai bună decât mama ei. Acest lucru o provoacă să dea tot ce are mai bun, iar pentru asta îi este profund recunoscătoare mamei.

Dacă ar fi să aleagă un alt model din lumea tenisului, acela ar fi Sorana Cîrstea. O apreciază pentru atitudinea plăcută de pe teren, dar şi pentru faptul că arată foarte bine întotdeauna, în ciuda efortului depus. Mai mult, spune despre aceasta că se comportă foarte frumos şi atunci când nu joacă. Încă îşi aminteşte momentul în care era la Federație și ea avea antrenament pe terenul 2, Sorana pe terenul 3, iar cea din urmă a oprit mingea din antrenament doar ca să o ia în brațe. Au fost momente în care au şi jucat împreună, iar asta i-a dat foarte mare încredere Dianei în forţele proprii: „mă simțeam cu adevărat onorată să joc cu o vedetă a tenisului”.

Diana a trăit de mică cu poveştile mamei despre cum era tenisul pe vremea când aceasta avea 12, 14, 16 sau 18 ani. Dacă pe vremuri părinţii nu veneau la meciurile copiilor, acum totul s-a schimbat. Tot atunci, eforturile pentru a juca şi pentru a participa la turneele mari, erau semnificative: „înainte cred că erau eforturi foarte mari ca să te trimită Federația la turneele de Mare Șlem, iar acum, dacă ești bun, te duci!”, povesteşte Diana.

Cu toate astea, nici acum viaţa unui sportiv nu este uşoară. Diana este conştientă că dacă tatăl ei nu ar asigura baza financiară, ei i-ar fi foarte greu să evolueze. Iar relaţia cu mama este una la fel de importantă, deoarece calmul cu care abordează situaţiile de la antrenament, o ajută pe Diana să realizeze unde greşeşte şi să crească din punct de vedere sportiv. Povesteşte despre ea că este o persoană care se enervează destul de uşor la antrenamente, iar mama ei nu reacţionează deloc. Acela este momentul în care, de regulă, Diana îşi cere scuze, după care îşi pune întrebarea: „Oare cât mai rezistă femeia asta cu mine când o enervez atât de mult?”. Dar îşi dă seama că există şi momente de slăbiciune, iar oamenii nu sunt făcuți „să fie roboți perfecți”.

Până acum, părinții au făcut mari sacrificii pentru ca Diana să poată urma drumul în lumea tenisului. Faptul că a renunțat la o școală este doar un mic aspect, însă pe tot parcursul au dat dovadă că au încredere în Diana, astfel că au ajutat-o să participe la o multitudine de turnee. Tocmai de aceea jucătoarea îşi doreşte să le răsplătească eforturile şi să le ofere, la un moment dat, un loc în lojă la Wimbledon, pe terenul central.

Deşi mereu a auzit de la oameni că are noroc cu mama ei, lucru de care este conştientă şi îşi dă seama că este un avantaj pentru construirea unei cariere, acest lucru nu face ca Dianei să îi şi placă ceea ce face: „Dragostea mea pentru tenis nu depinde de ea, ci mi-am dat seama singură de valoarea acestui sport impecabil”. Pentru cei care vor să se apuce acum de tenis, ar trebuie să știe că nu este un lucru ușor, după cum subliniază Diana şi că nu este un sport care se învață peste noapte.

Află mai multe despre campania Generația de mâine și povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult pe https://www.zuzufit.ro/