Genovezii și Moldova – O poveste cu negustori, legende, mirodenii, sclavi și cetăți

​De la Suceava la Genova sunt 1.800 de km, dar legăturile dintre moldoveni și orașul din Liguria erau consistente acum mai bine de 500 de ani. Genovezii făceau comerț în aceste locuri, vindeau și cumpărau chiar și sclavi, dar au adus și cele mai moderne instituții bancare ale vremii.

Mai jos puteți citi despre acești negustori – bancheri italici, despre legăturile lor cu moldovenii, despre Ștefan cel Mare și despre legende legate de acești latini veniți la Marea Naegră din cealaltă parte a Europei.

Informația pe scurt:

• Genova, deși era un mic oraș din Liguria, înconjurat de munți, a ajuns – datorită negustorilor și bancherilor săi – să dețină mai multe colonii în Marea Neagră acum peste șase secole. „La Superba” i se spunea Republicii Genova, iar în documente, când se făcea referire la moldoveni sau munteni se vorbea despre oameni din „Velachia” (Valahia).

• Primele dovezi clare despre legături între genovezi și moldoveni sunt de la 1386, iar legăturile dintre italici și cei din Țara Românească sunt mult mai puține în acele timpuri, fiindcă Moldova era mai dezvoltată și avea mai multă libertate în relația complicată cu otomanii.

• Era o perioadă violentă în aceste zone. Invaziile erau dese, alianțele se puteau schimba rapid, iar foametea a afectat și regiunea noastră, atunci când recoltele au fost slabe. Negustorii din Liguria făceau bani frumoși și din comerțul cu sclavi și există documente ce arată că un genovez i-a vândut altui genovez sclavi valahi.

• În cetățile de la Dunăre, negustorii genovezi aduceau vin din Toscana și din Grecia, iar de peste mări erau aduse mirodenii precum piperul, scorțișoara și șofranul. La foarte mare căutare erau țesăturile, iar de la noi plecau cantități mari de cereale, spre Crimeea și spre Constantinopole.

• Sunt mai multe legende despre genovezii care au ajuns în Moldova și Țara Românească: unele vorbesc despre o comoară ascunsă în Dobrogea, altele spun că ei ar fi construit cetatea Giurgiu, iar un cronicar susținea, nici mai mult nici mai puțin, că genovezii au contribuit și la formarea limbii române.

• La Genova s-au înființat printre cele mai vechi bănci din lume, San Giorgio fiind o bancă ce a avut o oarecare influență și în Moldova, la Cetatea Albă, prin intermediul centrului Caffa din Crimeea.

• Primele dovezi despre prezența negustorilor genovezi în zona Dunării de Jos sunt de la 1281, iar la 1387 deschideau o ambasadă la Suceava. Mulți genovezi au locuit în Cetatea Albă și la Chilia, iar sfârșitul prezenței lor a fost marcată de două evenimente, ambele legate de cuceriri otomane: cea a cetății Caffa, în 1475 și pierderea de către Moldova, în 1484, a Chiliei și a Cetății Albe.

• Un istoric român născut în Italia, Alessandro Flavio Dumitrașcu, a cercetat arhivele de la Genova și a scris o carte despre orașul-stat din Liguria și relațiile cu Moldova și zona Dunării de Jos. Acest articol a rezultat dintr-un interviu cu autorul și cuprinde o serie de informații din carte.

Genova, oraș mic, imperiu maritim mare

Genova este cunoscută pentru echipa de fotbal Sampdoria, pentru trecutul maritim medieval, pentru că este locul de naștere a lui Cristofor Columb, dar și a lui Renzo Piano, unul dintre cei mai mari arhitecți contemporani.

Genova a devenit o forță maritimă în regiune, începând cu secolul 11 și i se spunea „La Superba”. A fost condusă de dogi din familii precum Adorno, Guarco, Boccanegra și Fregoso.

Il Galeone Neptune, Porto Storico, Genova (sursa – Shargaljut, Dreamstime.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Genova a participat cu flota sa și la cruciade, s-a luptat de câteva ori cu cetatea Pisa și negustorii au adus din Țara Sfântă un potir vechi despre care au spus că este Sfântul Graal.

Puțini ar fi crezut că Genova ar fi putut deveni o forță

• ”Era un oraș mic, înconjurat de munți, vulnerabil pe apă, dar și pe uscat. În ciuda acestor vulnerabilități orașul a ajuns în frunte pe plan internațional. S-au implicat în lucruri din care ieșeau foarte mulți bani: comerțul și au știu să se descurce, erau foarte adaptabili”, explică Alessandro Flavio Dumitrașcu, un istoric care a scris o carte lansată recent: Genova, Dunărea de Jos și Moldova în secolele XIII – XV.

Două dintre cele mai vechi bănci din lume au fost înființate în acel oraș acum peste 610 ani, cea mai cunoscută fiind Banca San Giorgio (Ufficio di San Giorgio). După 1453, această bancă a avut un rol foarte important la Marea Neagră, pentru că toate posesiunile genoveze din zona pontică au trecut în posesia băncii. Nu sunt date despre tranzacții, dar se poate estima că genovezii de la gurile Dunării ascultau de indicațiile care veneau de la centrul din Caffa (Crimeea), unde banca era „șefă.

Repubblica di Genova a făcut bani buni din vânzarea de sclavi și sunt documente, nu multe, care atestă faptul că un genovez îi vinde un sclav valah unui alt genovez.

• ”Marea Neagră, în general, era un furnizor important de sclavi. Când genovezii intră în regiunea acestei mări, la jumătatea secolului 13, se deschide și o axă numită de istorici Cairo – Sarai și făcea legătura între teritoriile Hoardei de Aur (tătari) și Egipt. Sclavii ce proveneau din Crimeea era extrem de căutați de egipteni, în acea vreme”, spune Dumitrașcu. El explică faptul că în Egipt era nevoie de sclavi, fiindcă erau trimiși în luptă pe post de „carne de tun” (pe atunci Ilhanatul Persiei era principalul dușman).

Genova și valahii, primele contacte timide

Genova și-a dezvoltat imperiul maritim mai ales după 1200.

Un moment cheie a fost 1261, tratatul de la Nymphaion care a însemnat pătrunderea genovezilor în bazinul pontic. Genovezii au continuat infiltrarea în spațiul occidental al Mării Negre, iar Genova s-a duelat și în aceste zone cu Veneția.

Un istoric pe nume Roberto Lopes făcea în anii 70 o comparație între Veneția și Genova, orașe-stat care au ajuns la aceleași rezultate, urmând însă căi diferite. Veneția și-a controlat din metropolă întregul imperiu colonial, iar Genova a lăsat mână liberă inițiativei private.

Palazzo San Giorgio, Genova (sursa Olga Demchishina, Dreamstime.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Unii istorici cred că genovezii au ajuns pentru prima oară în zonele pontice pe la 1160, fiind atrași de grâul ieftin situat între Bulgaria și Marea de Azov. Nu sunt însă dovezi suficiente.

Negustorii genovezi sunt menționați la Vicina în 1281 și la Cetatea Albă pe la 1290. După 1300 au ajuns mai la sud, în Bulgaria de azi, la Nesebar și Sozopol. Vicina era cea mai importantă cetate pe la 1300, aflată sub autoritatea bizantinilor. Nu se știe exact unde era Vicina, dar s-au scris o mulțime de studii despre asta, câteva ipoteze fiind Isaccea, Sf Gheorghe sau Mahmudia. Cetatea va decădea puternic după 1350, iar mitropolia va fi mutată la Curtea de Argeș, în 1359.

Cetatea Albă, Bílhorod – Nistróvskîi, Ucraina (sursa Scanrail, Dreamstime.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Genovezii au desfășurat activități intense în regiune spre final de secol 14: au trimis și galere în Marea Neagră, au trimis mercenari în luptă la Vidin, au încheiat tratate cu marile puteri și au deschis și o ambasadă la Suceava, în 1387, cu rol politic. Documentele spun că atunci, genovezii au venit la capitala de scaun a Moldovei pentru a discuta cu voievodul Petru I despre o posibilă alianță contra unei facțiuni tătărești.

Cele mai mari trei centre comerciale genoveze din Marea Neagră erau Pera (lângă Istanbulul de azi), Caffa, nunită și Feodosia (în Crimeea) și Trapezunt (Trabzon, Turcia).

Chilia și Licostomo

Genovezii au colonizat după 1360 două cetăți de la gurile Dunării: Chilia și Licostomo. Mult timp s-a crezut că este vorba despre o singură cetate, dar s-a dovedit că era vorba de două, probabil cu funcții diferite (una militară, alta comercială) Până la 1360 aceste cetăți erau administrate de tătari. Licostomo înseamnă în greaca veche „gură de lup”.

Pe atunci, Chilia exporta mai ales grâu către regiunea Crimeeii și spre Constantinopol, dar și ceară, miere, sare și sclavi. Importa vin din Toscana și din Grecia, dar și țesături. Istoricii cred că o mică parte din grâu a ajuns și în Liguria.

La câțiva ani după 1400, cele două cetăți au devenit parte a Țării Românești. În 1445, spre exemplu, un cronicar nota că „Licostomo aparținea seniorului din Valahia”.

Turnul Galata din Istanbul (sursa – Alp Aksoy, Dreamstime.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Chilia și-a schimbat des ”seniorul”: a aparținut Țării Românești spre finalul domniei lui Mircea cel Bătrân, Moldova o stăpânește de 1426, două decenii mai târziu îi este cedată lui Iancu de Humedoara, iar în 1462. Ștefan cel Mare încearcă un asediu, dar degeaba. El s-a ales atunci cu o rană la picior care îl va chinui toată viața. Domnitorul o va cuceri trei ani mai târziu, dar o va pierde definitiv la 1484, în favoarea otomanilor.

• „Însa joi nu s-au apucat de harțu, iară vineri dins-de-dimineață au început a bate cetatea și așa toată ziua s-au hărțuit pînă în seară. Iară sîmbătă se inchinară cei din cetate și intră Ștefan vodă în cetatea Chiliei”, scrie cronicarul Grigore Ureche, despre asediul reușit de Ștefan, la 1465.

Genovezii și valahii – Despre drumuri comerciale, supărări și revolte

Conviețuirea genovezilor cu moldovenii și valahii în secolul 15 a fost foarte complicată: au fost intrigi între marile puteri de atunci (Regatul Ungar și Regatul Poloniei), diverse tratate încheiate de genovezi și o serie de controverse pe seama privilegiilor comerciale pe care genovezii le-au primit în țările române.

A fost mare concurență între drumurile comerciale care traversau Moldova și Țara Românească, mergând către Liov-ul polonez sau către Brașovul transilvan. Au fost perioade când un drum comercial nu a mai putut fi folosit din cauza turcilor sau tătarilor și au apărut mai ales după 1430, neînțelegeri serioase între Moldova și Republica Genova.

Liov (Lviv în ucraineană și Lvov în rusă) este în prezent cel mai cunoscut oraș din vestul Ucrainei, dar câteva secole a fost parte a statului polonez și este printre cele mai frumoase orașe din Europa de est.

Marii istorici români au avut păreri divergente când a fost vorba de s spune dacă apariția acestor drumuri comerciale a dus la crearea statelor românești sau, invers: statele au fost impulsionate să se dezvolte, sub influența acestor drumuri comerciale.

Genova, panoramă (sursa – Leonid Andronov | Dreamstime.com)

Click aici pentru a mări fotografia

Moldovenii erau foarte supărați de monopolul comercial instituit de genovezi prin măsurile nefavorabile din anii 1387 și 1409, iar singurul mod în care puteau lupta era contrabalansarea forței prin alianțe cu dușmanii genovezilor: venețienii. De aceea, Moldova a susținut puternic câteva dintre revoltele anti-genoveze, iar Cetatea Albă a avut un rol esențial, menționează în cartea sa, Alessandro Flavio Dumitrașcu.

Genovezii au făcut și alianțe cu otomanii și au trimis și o flotă în Marea Neagră după 1430, pentru a-și apăra interesele comerciale. Însă trebuie spus că după 1420 relațiile dintre genovezi, marile puteri (Ungaria și Polonia) și între Moldova și Țara Românească au fluctuat fantastic de mult în funcție de cine era la conducerea fiecărei entități și de cât de influent era acel conducător.

Trebuie spus că a fost o perioadă extrem de agitată, cu multe schimbări: unii negustori puteau folosi un anumit drum comercial, dar apoi li se impuneau taxe mari sau își pierdeau privilegiile. Când genovezii erau în perioadele ”forte” au putut să se impună și să le interzică venețienilor comerțul cu Cetatea Albă.

O dispută între istorici ține de cum să fie numite cetățile de la Marea Neagră, iar mulți se referă la ele sub numele de „colonii genoveze”, dominate direct de cetatea-mamă. Alții spun că trebuie să renunțăm la acest termen, pentru că gradul de centralizare era foarte scăzut.

Regatul Ungar a deschis la 1358 un drum comercial către Marea Neagră, prin Brașov și prin Țara Românească. Trei decenii mai târziu, Regatul Polon deschide un drum comercial care trece prin Liov și Moldova, având ca destinație bazinul Pontic.

Practic, încă de acum peste 600 de ani existau drumuri comerciale de la Marea Baltică la Marea Neagră și din Europa centrală către Marea Neagră, iar aceste două drumuri făceau din țările române un punct de tranzit.

Țările Române nu au avut mereu raporturi amiabile cu genovezii, mai ales că latinii dețineau monopoluri comerciale, ceea ce nu le pica deloc bine valahilor. Moldovenii s-au aliat cu alte forțe în cadrul unor revolte anti-genoveze.

Prima dovadă oficială a relațiilor dintre Moldova și Genova este de la 1386

Cetatea Albă – Akkerman

Cetatea Albă a fost numită Akkerman de către otomani și Moncastro de către genovezi. În prezent se găsește în localitatea ucraineană Bílhorod – Nistróvskîi, din oblastul Odesa.

Cetatea a aparținut tătarilor și a devenit cel târziu la 1390 parte a principatului Moldovei și a fost mărită și refăcută în 1407 și în 1440, respectiv sub domnitorii moldoveni Alexandru cel Bun și Ștefan al II-lea. De la ea pornea drumul așa-numit moldovenesc pe care neguțătorii îl parcurgeau, până la Liov-ul polon.

Un document de la 1438 atestă faptul că Cetatea Albă era târg de sclavi. Republica genoveză avea tradiție în comerțul cu sclavi încă dinainte de 1300: îi cumpăra din teritoriile de la nordul Mării Negre și îi vindea în Sultanatul Mameluk (Egipt).

Tot de aici pleca la export ceara, despre care se bănuiește că era cea mai de calitate din zona Mării Negre. În cetatea de la gurile Nistrului exista în secolul 15 și o vamă genoveză, iar calcule făcute de istorici indică faptul că la Cetatea Albă, genovezii generau un volum de comerț de aproximativ patru ori mai mic decât la marele centru Caffa din Crimeea.

Cetatea Albă a avut probabil și consuli genovezi, a existat cu siguranță un punct vamal genovez în cetate, iar documentele arată că „genovezii de la Cetatea Albă primeau porunci de la Caffa”.

Cetatea Alba a fost primul oraș-cetate al Moldovei în adevăratul sens al cuvântului: avea ziduri puternice, poduri mobile ingenioase, turnuri solide și un șanț exterior săpat în stâncă la care se spune că s-a lucrat 30 de ani.

Genovezii și Ștefan cel Mare – O poveste cu suișuri și coborâșuri

Moldova a avut mult de împărțit cu genovezii în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, mai ales fiindcă, spre deosebire de Țara Românească, Moldova nu era total supusă Imperiului Otoman și era activă în relațiile internațională, având propria politică externă.

Trebuie spus că Republica Genova a început să decadă după 1450, mai ales că fusese învinsă de ducatul din Milano.

Estimările istoricilor sunt că Moldova avea aproximativ 400.000 de locuitori în timpul lui Ștefan cel Mare, iar Cetatea Albă a avut, la apogeu, undeva pe la 15-20.000 de locuitori. Informații exacte sunt imposibil de aflat.

Chiar înainte ca Ștefan cel Mare să vină la domnie, relațiile dintre Moldova și genovezii din centrul Caffa (din Crimeea) erau tensionate, fiindcă Moldova ocupase în 1454 un castel genovez de pe malul Niprului, castel pe care Ștefan cel Mare nu l-a înapoiat. În plus, recoltele au fost slabe în 1455 și 1456, iar navele trimise de la Caffa către litoralul nostru, pentru a aduce grâne, nu s-au mai întors.

În timpul lui Ștefan cel Mare, relațiile Moldovei cu genovezii din Crimeea au fost când încordate, când mai bune și nu au lipsit litigiile, dar nici încercările de apropiere. Au fost îmsă multe conflicte, fiindcă Ștefan cel Mare a dobândit cetatea Chilia în 1465 și s-au diminuat din acestă cauza veniturile obținute de genovezi din comerțul cu Regatul Ungariei, Tot de acest regat este legată și o altă mare diferență: Ștefan a avut relații în general ostile cu ungurii, în timp ce genovezii erau mai apropiați, fiindcă voiau să obțină venituri comerciale cât mai consistente.

Au contribuit genovezii într-un fel la modernizarea Moldovei din secol 15?

• „Genovezii au avut un rol important la capitolul cultură urbană, circulație monetară, vămi și faptul că Moldova și Țara Românească taxau comerțul și o parte dintre venituri au ajutat la îmbogățirea acestor țări. Când genovezii au dispărut, se cam pierde cu totul influența genoveză”, explică Alesaandro Dumitrașcu.

Trebuie spus că influența directă pe care neguțătorii genovezi au avut-o asupra moldovenilor a fost că i-au atras la târguri în zilele de desfacere și i-au motivat să învețe limbi străine și noțiuni de drept internațional. Unii moldoveni au devenit neguțători renumiți în regiune. Nu trebuie uitat că Suceava, Roman, Cetatea Albă sau Baia erau cetăți tinere, fără experiența de secole a unor cetăți din Mediterana sau Europa de Vest.

Este important de menționat că puțini dintre latinii ligurici prezenți în Moldova erau chiar din Genova (și dacă erau, era vorba de cei mai bogați), iar o mare parte erau din regiunea Liguria (mai ales din Savona).

Ce mărfuri „de peste mări” ajungeau prin Moldova? Un privilegiu acordat negustorilor lioveni de către Ștefan cel Mare, în 1460, menționa mătasea, tămâia, șofranul, bumbacul vinul grecesc, scorțișoara, piperul și camha (stofă de mătase orientală), dar și stofe din spațiul italic.

Erau transportate și piei de miel, de bou, de cămilă și de batal, dar și caviar și carne sărată.

În Moldova au ajuns, mai ales datorită genovezilor, și în special după 1450, o mulțime de țesături scumpe, cu fir de aur, țesături florentine și diverse podoabe.

Genovezii din Crimeea, care aveau schimburi comerciale cu Moldova, nu au vrut să intre în coaliția anti-otomană pe care Ștefan cel Mare încerca să o formeze, pentru genovezi contând latura economică.

Din toamna lui 1474 se poate vorbi de o apropiere între genovezii din Caffa (Crimeea) și Moldova, și s-a negociat intens, Ștefan dorind un încă un aliat în coaliția contra sultanului de la Constantinoole (oraș cucerit de otomani cu 21 de ani în urmă.

Acel eveniment de mare importanță a dus închiderea strâmtorilor și la prăbușirea comerțului genovez în Mediterana.

În 1475 otomanii cuceresc însă Caffa și o parte dintre italicii liguri sunt duși în robie la Constantinopol. Sunt documente care arată că o mică parte dintre genovezi s-au refugiat în Moldova.

În vara lui 1484 turcii au cucerit Chilia și Cetatea Albă, Moldova suferind o mare lovitură economică. Galațiul a rămas principalul port cu un rol, important în comerțul cu turcii și polonii. Prezența genovezilor la Marea Neagră a ajuns la final.

Interesant este că au fost mulți munteni și moldoveni care au trăit și lucrat în teritoriile genoveze. Cel mai cunoscut a fost Fedorca de Telița care a fost pârcălab la Cetatea Albă și a avut apoi un magazin chiar în Genova.

La polul opus, au existat cu siguranță sclavi munteni sau moldoveni vânduți de genovezi (spre exemplu este menționată o sclavă „de genere Vlacorum, Sofia”.

Legende despre genovezi

Una dintre cele mai ciudate legende, prmovată de un cronicar polonez de secol 16, este că latina vorbită de munteni și moldoveni s-ar fi transformat în română datorită influenței genoveze. Evident că este fals.

Altă legendă este că mai multe cetăți din Moldova ar fi fost fondate de genovezi, iar primul care scria asta este Misail Călugărul, într-o interpolare de secol 17 a unei cronici a lui Grigore Ureche. Acolo se spunea că cetăți precum Chilia și Cetatea Albă au fost fondate de ”ianovedzi”. Și în această chestiune istoricii sunt împărțiți, iar cei mai radicali spun că genovezii nu au avut nicio contribuție, dar cei mai mulți susțin că meșterii genovezi sigur au participat la construcția cetății, dar că cetatea ar fi putut fi construită de moldoveni, de bulgari sau de bizantini.

Mai mulți istorici susțin că cetățile Giurgiu și Calafat ar fi fost fondate de genovezi, dar nu există suficiente dovezi istorice care să susțină ipoteza.

O altă legendă este legată de o comoară genoveză de la Constanța, care ar fi fost îngropată de latini înainte de a fi nevoiți să fugă de otomani, la Caffa. Treptat, toate zonele și insulele au fost cucerite de otomani, iar genovezi au ajuns în insula Chios. Se spune că acolo, căpetenia genoveză care trecuse la Islam ar fi dezvăluit locul comorii, iar sultanul a recuperat-o din Dobrogea și ar fi construit cu ea cele mai mari moschei ale acelor vremuri. Evident, este doar ficțiune.

Sursă foto: Dreamstime.com