Germania anunță că s-ar descurca în cazul în care va fi impus un embargo contra petrolului rusesc
Germania ar fi capabilă să facă față unui embargou al UE împotriva importurilor de petrol rusesc până la sfârșitul acestui an, chiar dacă acest lucru ar putea duce la penurii, a declarat luni ministrul Economiei, Robert Habeck, părând să se pronunțe în favoarea unei interdicții, transmite Reuters.
Doi diplomați ai UE au declarat în weekend că blocul comunitar înclină spre o interdicție până la sfârșitul anului, ca parte a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza invaziei sale în Ucraina. Miniștrii energiei din UE vor discuta propunerea de interzicere a petrolului în cursul zilei de luni la Bruxelles.
„Am reușit să ajungem la o situație în care Germania este capabilă să suporte un embargo asupra petrolului”, a declarat Habeck, reprezentantă a verzilor, într-o conferință de presă. ” Asta nu înseamnă că nu vor fi consecințe”, a adăugat el.
Ministrul de finanțe, Christian Lindner, a mers chiar mai departe, declarând la un post de televiziune german că economia germană ar putea chiar să suporte o interdicție imediată.
„În cazul cărbunelui și al petrolului, este posibil să se renunțe acum la importurile rusești. Nu poate fi exclusă posibilitatea ca prețurile la combustibili să crească”, a declarat Lindner, de la Partidul Liberal Democrat (FDP), pentru WELT.
Guvernul cancelarului Olaf Scholz se află sub presiune pentru a reduce dependența Germaniei de combustibilii fosili ruși și a fost acuzat de lipsă de leadership după opoziția sa inițială la furnizarea de arme grele către Ucraina.
Luna trecută, Germania a redus ponderea petrolului rusesc la 25% din totalul importurilor, de la 35% înainte de invazie.
Germania susține embargoul contra petrolului rusesc
Habeck a declarat că principala provocare pentru Germania este de a găsi livrări alternative de petrol către o rafinărie din Schwedt, operată de compania de stat rusă Rosneft, care alimentează regiunile din estul Germaniei, precum și zona metropolitană a Berlinului.
Aceste zone s-ar putea confrunta cu o probleme de aprovizionare în cazul unui embargo al UE, dacă Germania nu poate asigura importuri alternative de petrol până la sfârșitul anului, a declarat Habeck.
„Încă nu avem o soluție pentru rafinăria din Schwedt. Nu putem garanta că aprovizionarea va fi continuă. Cu siguranță vor exista creșteri de prețuri și vor fi unele întreruperi. Dar asta nu înseamnă că vom aluneca într-o criză a petrolului”, a declarat Habeck.
Duminică, un consilier al lui Scholz a spus pentru Financial Times că Germania a susținut embargoul dorit de UE contra petrolului rusesc, dar a dorit câteva luni în plus pentru a-și asigura alternative.
Joerg Kukies a afirmat că obiectivul este de a se asigura că Schwedt este aprovizionat cu petrol non-rusesc aduse cu nave la Rostock, pe Marea Baltică. Pentru a permite acest lucru, portul Rostock va trebui să fie adâncit și să se lucreze la conducta care îl leagă de Schwedt, a spus el. (foto articol © Aleksandr Gerasimov | Dreamstime.com)