Germania isi invinge teama de Blackout. 13 centrale atomice sunt temporar scoase din functiune

E sambata seara, 21 mai 2011. O aiureala americana anuntase sfarsitul lumii. Televizorul a mers, frigiderul la fel, strazile au ramas luminate. Marele Blackout n-a avut loc, in ciuda faptului ca doar patru dintre cele 17 centrale nucleare din Germania au furnizat curent electric. E adevarat ca marii consumatori industriali erau in weekend si abia de luni isi reiau in forta activitatea. Factorii de raspundere in ampla actiune germana de „deconectare nucleara” avertizeaza impotriva declansarii panicii in randul populatiei, spunand ca situatia e tensionata, insa sub control.

Perfuzii pentru akaweuri

In campania electorala din 2009, cancelarul Angela Merkel promitea prelungirea duratei de functionare a reactoarelor. Realeasa in functia de cancelar, ea s-a tinut de cuvant si „coma” centralelor nucleare (AKW) din Germania, chiar si a celor demult depasite de timp, a fost prelungita cu 12 ani. Guvernul social-democrat al lui Schroder punea pe agenda guvernamentala de acum 10 ani oprirea progresiva a acestor centrale, pana in anul 2020.

La finele anului 2010, prelungirea vietii centralelor nucleare din Germania a fost trecuta „pe sub masa”, fara a fi votata in Camera Superioara a Parlamentului. Insa, dupa catastrofa de la Fukushima, teama de apocalipsa nucleara a cuprins lumea si simpatia electoratului fata de coalitia de guvernamant de centru-dreapta din Germania a inceput sa scada. Trebuia, rapid, gasit un cuvant magic care sa reaseze spiritele, macar pana dupa alegerile regionale din primavara lui 2011, unde Verzii au prins aripi.

Si a fost gasit: moratoriu, un cuvant cu greutate si inteles cu greutate de omul de rand. Prin moratoriul atomic, centralele nucleare urmau sa fie supuse vreme de trei luni unor verificari si teste de stres, care sa le ateste, sau nu, „invulnerabilitatea”. Mitul sigurantei absolute a fost insa anterior demolat de Cernobil si recent, de Fukushima. La doua luni dupa catastrofa de la centrala nucleara din Japonia, situatia e departe de a fi sub control.

Aproape de chix

Intr-un articol cu titlul „Sufleu cu crusta”, Spiegel din 16.05. scrie despre situatia de la centrala nucleara de la Fukushima. „In realitate, nivelul apei e cu trei metri mai scazut decat se crede – ceea ce inseamna ca tuburile de ardere sunt uscate si nesupuse procesului de racire”. Aceasta inseamna ca mari portiuni din aceste tuburi s-au topit, iar masa de uraniu incepe sa prinda crusta, ca un „sufleu” pus la cuptor. Astfel, procesul de racire este si mai greoi.

Dupa cum ar fi declarat un purtator de cuvant al Tepco, citat de publicatia mai sus numita, aceasta masa ar fi corodat deja peretii reactorului. Daca procesul continua, materia nucleara in contact deschis cu apa de racire ar putea provoca o explozie puternica, eliberand o imensa masa de aburi, un adevarat nor radioactiv.

In afara de aer, si apa marii este in pericol de contaminare. In procesul de racire, imense cantitati de apa au fost pompate in spatiul din jurul reactoarelor afectate de la Fukushima. Apei care se prelinge prin fisuri in mare i-a fost depistat un inalt continut radioactiv. In subsolul cladirii turbinelor de la reactorul 3 „au fost masurati 750 milisieverti, o radioactivitate care ar ucide omul in cateva ore”.

Iar daca noua si inaintata tehnologie japoneza a dat chix in fata unei furii naturale concertate, ce garantii se pot cere unor altor centrale nucleare, a caror medie de varsta e de 30 de ani?

Adio sau la revedere

Tocmai astfel de garantii se incearca acum prin moratoriul atomic si testul de dezamorsare a centralelor nucleare din Germania. De la mijlocul lunii martie, fie ca urmare a moratoriului, fie pentru lucrari de revizie si intretinere, centralele nucleare au fost, una dupa alta, scoase din retea. Vineri, au mai ramas patru in functie. Timp de o saptamana, doar patru din 17 „akaweuri” germane (Atomkraftwerk) vor furniza curent electric. Oare se poate trai si fara ele?

Dintre cele cca 50 de centrale nucleare europene, 17 se afla in Germania. Bavaria are Grundremmingen B si C, ambele date in functiune in 1984. Li se adauga Isar 1 (1977), Isar 2 (1988) si Grafenrheinfeld (1981). Cu Neckar 1 (1976), Neckar 2 (1989), Philippsburg 1 (1979) si Philippsburg-2 (1984) se faleste landul Baden-Wurttemberg.

Landul Hessen gazduieste centralele nucleare Biblis A (1974) si Biblis B (1976). Cu Grohnde (1984), Emsland (1988), Krummel (1983), Brokdorf (1986), Unterweser (1978), si Brunsbuttel (1976), peisajul centralelor nucleare din Germania e complet. Patru companii le administreaza: E.ON, RWE, Vattenfall si EnBW.

Ultimul dintre cele 13 reactoare puse temporar pe butuci e cel din Emsland. Sambata, administratorul acestuia, RWE, a anuntat inceperea lucrarilor de intretinere la reactorul care a furnizat anul trecut 11 miliarde de kwh, asigurand curent electric pentru cca 3,5 milioane de gospodarii. De sambata, au ramas in reteaua de furnizare cu curent electric din Germania doar patru centrale nucleare: Neckarwestheim 2, Isar 2, Gundremmingen C si Brokdorf.

Inapoi la carbuni?

Lobby-ul energetic a incercat sa se opuna deciziei politice concretizate in moratoriu. Un manager de la RWE a spus ca „e in joc alimentarea stabila cu curent electric a Germaniei”.

Cu toate acestea, se pare ca suntem departe de scenariul apocaliptic. Cel putin pana acum. Energia electrica generata de centralele nucleare asigura cca 22% din necesarul Germaniei, care in anii trecuti a avut un net excedent la export.

Graficul facut pentru 2010 de AG Energiebilanzen indica urmatoarea repartizare in Germania, pe surse de energie: gaze naturale (21,8%), energie nucleara (22%), energie eoliana (6,2%), biomasa (5,6%), hidroenergie (3,2%), energie fotovoltaica (2%), alte forme de energie (5%). Restul de energie, peste 34 %, provine din carbuni si huila.

Daca soarele si vantul sunt prietenosi, Germania nu se teme ca va trebui sa importe energie electrica. Se pune chiar in discutie, din ce in ce mai frecvent, varianta reactivarii exploatarilor de carbuni, considerate pana nu demult nerentabile. Insa Fukushima a demonstrat ca, in goana pentru profit, pretul platit pentru aventura nucleara inca nestapanita de om e mult, mult prea mare.