Ghost in the Shell (2017) – Suflet si piese de schimb

Saptamanal avem cate o criza cinefila. Cu „Ghost in the Shell” avem o criza sufleteasca si o problema cu distributia. Valul readaptarilor si reciclarilor in materie de filme este de nestavilit. Whitewashing-ul este pe buzele tuturor si uitam de poveste. Era nevoie de o adaptare a epopeii lui Masamune Shirow? Succes la box-office sa fie dar ce te faci ca taman acolo sunt probleme.

„They created me. But they can not control me” (The Major)

Intr-un viitor nu prea indepartat, omenirea isi face de cap la capitolul piulite si piese de schimb. Ne putem petrece toata ziua dezbatand framantarile etice si cum sta treaba cu potrivirea metal, piele si os, dar din simbioza asta s-a nascut Mira (Scarlett Johansson). Maior intr-o unitate speciala de politisti in frunte cu Aramaki (Takeshi Kitano). Mira este „copila” doctorului Ouelet (Juliette Binoche) si misiunea ei este sa-l prinda pe Kuze (Michael Carmen Pitt) un terorist aparte. Binoche este simpatica dar falsa, Pitt nu stie exact in ce zona sa joaca, personaj negativ sau antierou cu sechele. Nu-i iese prea bine nici lui, Takeshi Kitano conduce detasat, vorbind tot filmul in japoneza si amintindu-ne de vremurile sale de glorie.

Sursa foto: Cinemagia.ro

Povestea este simpla dar cu foarte mult potential. Potential ratat in mare parte.Vizual si muzical, „Ghost in the Shell” este un film superb, cum rar am mai vazut in ultima perioada. Rupert Sanders si-a facut temele si ne plimba cu zaharelul nostalgic, fix pana-n 1995 si inapoi in prezent. Clint Mansell si Steve Aoki ne poarta printr-o succesiune de emotii, culminand cu tema anime-ului, „Utai IV: Reawakening” utilizata cu brio pana-n ultimele secunde din film.

In caz ca nu stiati, Scarlett Johansson joaca rolul Mirei/Motoko si de aici a re-pornit un nesfarsit scandal pe tema whitewashingului sau pe sleau, predilectia producatorilor de la Hollywood de a distribui in roluri etnice, actori cu piele alba. Adica unde ai nevoie o actrita de felul ei asiatica, o aduci pe Scarlett, ii pui o peruca neagra pe cap si incerci sa explici pe tot parcursul filmului cum intr-o lume a viitorului, toate rasele pot convietui intr-un metropolis si barierele etnice au disparut. Nu-i nici prima oara dar nu va fi nici ultima isprava de genul asta. Din pacate, filmele sunt facute ca sa aduca bani si eventual – dar nu principal – sa castige cateva premii. Producatorii au crezut ca pot miza pe popularitatea lui Johansson si pe o poveste in care Maiorul incearca sa-si afle originile. De aici si pana la isteria generata in jurul distributiei n-a pas decat un pas. Sa ne bucuram ca o avem pe Ana Maria Marinca intr-un rol secundar jucat precis si cu mult sarm, mai ales cand reusesti sa-i iei fata lui Binoche.

Sursa foto: Cinemagia.ro

Johansson nu prea a avut ce sa joace, insa este interesant sa-i observam alegerile in materie de roluri. Dupa „Under my Skin”, „Her”, „Lucy”, rolul Mirei denota incapatanarea actritei de a oferi mai mult decat prezenta carismatica, dar secundara din filmele Marvel. Pana i se va oferi un film solo pentru Black Widow, Scarlett Johansson isi incearca talentul prin diverse genuri. Este clar ca filmele de actiune i se potrivesc atata timp cat are si un scenariul pe masura talentului, nu doar cadre in care sa ne demonstreze ca poate juca oricand in Expendables.

„Ghost in the Shell” nu reuseste sa ofere o poveste inchegata si acest lucru se simte in special in ultima jumatate de ora, cand actiunea o ia la goana incercand sa acopere cat mai multe detalii intr-un timp foarte scurt.

Personajul negativ nu este suficient de negativ cat sa ne tina cu sufletul la gura si rocada personajului spre finalul filmului accentueaza golurile din scenariu. Serialul „Westworld” a avut timp suficient sa construiasca o lume fascinanta, Rupert Sanders s-a vazut obligat sa ia din „Ghost in the Shell” tot ce se putea si sa scoata un film care sa aduca profit, sub doua ore. Pana acum, echipa se poate „mandri” cu 19 de milioane la un buget de 110 de milioane, iar asta nu pica bine cand in weekend-ul lansarii „The Boss Baby” iti ia fata cu nici mai mult, nici mai putin de 30 de milioane.

Ce am invatat noi cu ocazia asta? Publicului te ridica si publicul te doboara. „Ghost in the Shell” a mizat pe popularitatea unei distributii internationale, dar si-a urcat in cap fanii care doreau o actrita de origine japoneza. Noi romanii ii intelegem. Si noi ne-am dorit un Dracula jucat de un actor neaos, dar ne-am trezit cu Gary Oldman si Luke Evans. Ghinion.

Ioana, cand ia o pauza si nu mai e workaholica, se uita la filme si seriale cat e ziua de lunga si scrie despre ele pe edgeandback.ro. O gasiti si pe Facebook.