Sari direct la conținut

Gonzalez ajunge in premiera intr-o finala de Grand Slam

HotNews.ro

Fernando Gonzalez, al 10-lea favorit al turneului de la Melbourne, n-a avut nicio emotie in semifinale, trecand de germanul Tommy Haas in minimum de seturi, 6-1, 6-3, 6-1 dupa doar o ora si jumatate de joc.

Chilianul a castigat primele 11 puncte ale jocului si a luat primul set dupa doar 28 de minute, fara a face vreo greseala nefortata. In tot meciul, Gonzalez a avut doar trei asftel de erori.

Haas a parut obosit dupa victoria in cinci seturi de sferturile de finala in fata rusului Davidenko si nu a reusit sa se ridice la nivelul adversarului sau. De altfel, germanul nu a avut nicio sansa de break pe serviciul chilianului.

Ultimul act al primului turneu de Grand Slam al anului este programat duminica intre Gonzalez si elvetianul Roger Federer, aflat la a 7-a finala consecutiva de Grand Slam si in cautarea celui de-al noualea titlu intr-un astfel de turneu.

Gonzalez este liderul clasamentului asilor la turneul de la Melbourne. In sase meciuri, el a reusit 85 de asi, in timp ce adversarul sau din finala, Federer are doar 48.

In ultimele trei runde, Gonzalez s-a calificat fara a pierde vreun set. El a trecut de americanul James Blake, favorit 5, in optimi, de spaniolul Rafael Nadal, al doilea cap de serie la Melbourne, in sferturile de finala, si de Haas in semifinale. Totusi, in intalnirile directe cu Federer, Gonzalez n-a castigat niciun meci, elvetianul impunandu-se de 9 ori.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro