Sari direct la conținut

Greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia, subiect de discuție la Guvern

HotNews.ro
Palatul Victoria, Foto: Guvernul Romaniei
Palatul Victoria, Foto: Guvernul Romaniei

Ministrul energiei Anton Anton, ministrul finanțelor Eugen Teodorovici și ministrul economiei Nicolae Bădălău au fost convocați miercuri, în jurul orei 12, la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul Viorica Dăncilă despre greva de la Complexul Energetic Oltenia. Reamintim că minerii refuză să mai lucreze, aflându-se în grevă de vineri seara.

Conducerea companiei a încercat să suspende greva în Tribunal, însă a pierdut. Magistraţii Tribunalului Gorj au respins, marţi, cererea Complexului Energetic Oltenia (CEO) privind suspendarea grevei minerilor prin ordonanţă preşedinţială.

„Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială, ulterior modificată. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2019, la Tribunalul Gorj”, se arată în hotărârea magistraţilor publicată pe portalul instanţei de judecată.

Miercuri, magistraţii vor judeca o altă solicitare prin care administraţia CEO cere ca greva să fie declarată ilegală.

„Miercuri va mai fi un proces pe rol, prin care CE Oltenia cere ca greva să fie declarată ilegală. Iniţial, termenul a fost pentru joi, dar, la cererea companiei energetice, a fost mutat mai devreme cu o zi. În aceste procese, CE Oltenia a dat în judecată câteva zeci de salariaţi, aleşi nu se ştie pe ce criterii, câtă vreme sunt circa 8.000 de mineri în grevă”, se arată într-o postare pe Facebook a Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO).

În acest timp, în faţa sediului CEO din Târgu-Jiu, mai mulţi angajaţi ai companiei au intrat în greva foamei în semn de solidaritate cu cele câteva mii de mineri care protestează în carierele din judeţ. Aceştia au intrat în cursul zilei la o primă rundă de negocieri cu reprezentanţii conducerii CEO, primind o ofertă de creştere salarială în sumă de 500 de lei pentru personalul productiv.

Cei aflaţi în greva foamei au anunţat că îi vor anunţa pe mineri de oferta administraţiei, aceştia din urmă fiind cei care vor anunţa dacă acceptă şi vor înceta protestul.

Reprezentanţii minerilor afirmă însă că nu vor ceda şi vor continua greva începută vineri dacă nu vor obţine de la companie ceea ce solicită – în principal – salarii mai mari cu 45%, vouchere de vacanţă şi condiţii mai bune de muncă.

Minerii au discutat cu șeful companiei Sorin Boza, care le-a propus creșteri salariale între 10% și 24%, cele mai consistente majorări fiind pentru cei cu salarii mai mici.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro