Sari direct la conținut

Guvernul a adoptat conditiile prin care Armata va cumpara corvete construite intr-un santier naval din Romania, la pachet cu modernizarea fregatelor. Costul programului: 1,6 miliarde de euro

HotNews.ro

Armata va cumpara patru corvete mutifunctionale si va moderniza cele doua fregate tip T22R din dotarea fortelor Navale, dupa ce Guvernul a adoptat HG-ul ce stabileste condiitiile specifice a procedurii de achizitie. Valoarea totala a proiectului de investitii este de circa 1,6 mld. Euro, inclusiv TVA si presupune construirea intr-un interval de sapte ani a celor patru corvete intr-un santier naval din Romania, prima urmand a fi livrata dupa 3 ani.

„In momentul actual, fortele navale romane au in inzestrare patru corvete, care sunt depasite din punct de vedere operational si tehnic, cu interoperabilitate limitata in raport cu navele altor state membre NATO si UE, avand resursa de viata epuizata si dotare cu echipamente si tehnica de provenienta estica, a caror modernizare nu este fezabila”, se arata in Nota de Fundamentare a Hotararii de Guvern.

Vezi aici:

Hotararea de Guvern

Nota de Fundamentare

Anexa ce stabileste conditiile specifice achizitiei

Prin dotarea cu corvete noi, luandu-se in considerare durata de viata a acestora de aproximativ 30 de ani, care poate fi prelungita ulterior prin modernizari succesive, se asigura fortelor navale romane certitudinea operationala necesara pentru indeplinirea corespunzatoare a misiunilor specifice pe termen mediu si lung, mai precizeaza initiatorii HG-ului.

Corvetele vor actiona ca unitate multifunctionala de lupta intr-o grupare de nave sau izolat. Corvetele si cele doua fregate T22 R vor constitui, prin rotatie, un grup de nave care sa fie pus la dispozitia NATO si UE, in vederea indeplinirii angajamentelor asumate de Romania.

„Pentru realizarea compatibilitatii echipamentelor de comunicatii, senzori si armament intre corvetele multifunctionale si fregatele T22 R este necesar ca in cadrul operatiunilor compensatorii sa fie introdusa obligativitatea modernizarii acestora din urma”, se arata in nota de fundamentare.

Prima corveta dupa 3 ani, toate patru intrun interval de 7 ani

La procedura specifica aferenta programului esential de inzestrare „Corveta multifunctionala” pot participa operatori economici din state membre NATO si UE, care la initierea procedurii de achizitie au in portofoliu cel putin o nava livrata in ultimii 15 ani, care sa aiba un deplasament mai mare de 1600 t, avand capacitati de lupta in cel putin doua domenii (lupta antiaeriana – AAW si lupta impotriva navelor de suprafata – ASuW / lupta antisubmarin – ASW) si sistem de management al luptei integrat cu sistemele de senzori si armament, inclusiv sisteme de rachete nava-aer si rachete nava-nava / sonar tractat, al carei proiect va fi ofertat daca operatorul economic va fi selectat in etapa urmatoare a procedurii specifice de achizitie.

Potrivit textul din Anexa Hotararii de Guvern „Interesul esential de securitate pentru statul roman il constituie consolidarea/dezvoltarea pe teritoriul national a unei capabilitati industriale navale, in domeniul militar”. Astfel, HG-ul prevede cele patru corvete sa fie construite si dotate la un santier naval din Romania, impreuna cu lucrarile de mentenanta ulterioare, precum si modernizarea fregateor tip T22R.

Producatorul care va fi declarat castigator va trebui sa construiasca si sa se doteze o prima corveta in intervalul de 3 ani si gruparea de 4 corvete intr-o perioada de maximum 7 ani.

Trei etape pentru selectia constructorului

Procedura specifica de selectare si achizitie a producatorului ce va construi corvetele in romania si va moderniza fregatele va avea trei etape distincte, potrivit Hotararii de Guvern adoptate: etapa de calificare; etapa de dialog; etapa de evaluare a ofertelor finale depuse.

In tepa de calificare sunt verificate aspecte ce tinde capacitatea economica si capacitatea tehnica a ofertantului, astfel incat sa poata indeplini specificatiile tehnice cerute de MApN pentru corvete si fregate.

In etapa de dialog ar urma sa se califice maximum doi operatori economici care indeplinesc criteriile MApN.

„Autoritatea contractanta continua dialogul prin comisia de evaluare pana cand este in masura sa identifice solutia optima care sa ii satisfaca necesitatile, obiectivele si constrangerile”, se arata in textul anexei HG-ului.

In etapa de dialog se stabilesc, printre altele:

a) configuratia finala a corvetelor, suportului logistic initial si produsele/serviciile pentru care

operatorii economici vor depune oferta finala;

b) echipamentele, munitiile si serviciile care se pot achizitiona numai prin acord

interguvernamental sau prin alte proceduri de achizitie;

c) echipamentele care trebuie sa fie puse la dispozitia furnizorului, termenele de punere a

acestora la dispozitie;

d) montajul financiar si contractual (plati in avans, modalitati de plata, garantii etc.);

e) operatiunile de mentenanta preventiva si estimarea costurilor asociate pe ciclul de viata;

f) clauzele obligatorii si modelul de acord-cadru/contract multianual;

g) graficul de desfasurare a activitatilor si termenele de livrare;

h) procedura de acceptanta, audituri tehnice si omologare;

i) procedura de receptie cantitativa si calitativa;

j) serviciile de instruire ce vor fi prestate;

k) posibilitatea de a inlocui pe parcursul derularii contractului, daca partile sunt de acord, unele echipamente din dotarea corvetelor cu alte echipamente mai performante, care pot fi instalate pe nave fara a genera costuri suplimentare;

l) detaliile privind acreditarea sistemului de management al luptei si a sistemelor de comunicatii ale navelor pentru a vehicula informatiile conform necesitatilor autoritatii contractante;

m) detaliile privind confidentialitatea contractului;

n) detaliile privind consolidarea/dezvoltarea unui centru de mentenanta pe teritoriul national, dispus la Marea Neagra sau/si pe Dunarea maritima, pentru executarea lucrarilor de mentenanta a navelor fortelor navale romane;

o) detaliile privind operatiunile compensatorii;

p) sarcinile pe linie de mobilizare ale operatorului economic

Etapa finala va fi facuta evaluarea ofertelor finale. „In situatia in care oferta cu pretul cel mai scazut depusa corespunde solutiei stabilite dupa etapa de dialog, iar pretul total ofertat este mai mic sau egal cu valoarea totala estimata a acordului cadru/contractului multianual si exista fondurile necesare, oferta este declarata castigatoare”, se arata in textul anexei.

Daca pretul total ofertat depaseste valoarea estimata atunci oferta va fi declarata „castigatoare in conditiile in care se identifica fondurile necesare”.

Comisia de evaluare este formata din reprezentanti ai Departamentului pentru armamente, structurii beneficiare si ai Companiei Nationale „Romtehnica” – S.A.

In noiembrie 2016, Guvernul Romaniei, condus pe atunci de Dacian Ciolos, aproba o Hotarare de Guvern similara prin care deja era selectat producatorul olandez Damen sa construiasca in Romania, unde deja detine santierul de la galati, patru corvete multifunctionale Sigma 10514. Costul programului era acelasi: 1,6 miliarde de euro.

Ulterior, insa, dupa schimbarea guvernarii, HG-ul a fost abrogat in martie 2017, motivand ca procedura nu fusese anterior aprobata de Parlament. In aprilie 2017 Legislativul aproba un plan de inzestrare transmis de MApN, in valoare totala de circa 9,3 miliarde de euro, ce includea si programul de achizitie a corvetelor multifunctionale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro