Sari direct la conținut

Haosul din aeroporturi. Cel mai mare transportator european se pregătește de grevă. „Vor fi numeroase anulări şi întârzieri"

HotNews.ro
Avioane Lufthansa, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Avioane Lufthansa, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Miercuri vor fi întârzieri și anulări de zboruri, avertizează unul dintre principalele sindicate de la compania aeriană germană Lufthansa, cel mai mare transportator european, care a lansat luni o chemare la grevă în rândul personalului de la sol, într-un moment deja tensionat pentru sectorul transportului aerian din Europa, transmite AFP.

Sindicatul Verdi a precizat într-un comunicat de presă că a lansat un apel la grevă începând de miercuri, ora 03:45 (01:45 GMT ) şi până joi dimineaţa la ora 06:00 (04:00 GMT), în ideea de a pune noi presiuni asupra echipei manageriale, notează Agerpres.

„Vor fi numeroase anulări şi întârzieri”, a avertizat sindicatul Verdi.

Luna trecută, Verdi a cerut o majorare salarială de 9,5%, sau cel puţin 350 de euro pe lună, pentru cei aproximativ 20.000 de salariaţi de la sol care, potrivit sindicatului, sunt afectaţi de inflaţie şi programul de lucru suplimentar impus ca urmare a deficitului de personal din aeroporturi.

Echipa managerială de la Lufthansa a venit cu o ofertă în data de 13 iulie care, potrivit Verdi, este insuficientă în contextul inflaţiei galopante, care în luna iunie a urcat la 8,2%.

Lufthansa a anulat deja aproape 6.000 de zboruri programate

Lufthansa, cel mai mare transportator european, nu a oferit deocamdată estimări cu privire la impactul grevei de miercuri asupra pasagerilor, în condiţiile în care călătorii se confruntă deja cu perioade mari de aşteptare în aeroporturi şi anulări în serie ale zborurilor, în special din cauza lipsei de personal.

Operatorul aerian Lufthansa a fost nevoit deja să anuleze aproximativ 6.000 de zboruri programate iniţial pentru această vară iar la rândul său conducerea aeroportului din Frankfurt intenţionează să relaxeze calendarul zborurilor pentru a stabiliza operaţiunile aeriene perturbate pentru plecările în vacanţe.

Odată cu ridicarea restricţiilor sanitare la începutul anului, companiile aeriene şi aeroporturile au probleme în a face faţă creşterii puternice a cererii pentru călătorii, după doi ani în care traficul aerian a fost unul redus şi în care sectorul a pierdut numeroşi salariaţi.

Un studiu publicat la finele lunii iunie de institutul german de studii economice din Koln arată că ar fi nevoie de cel puţin 7.000 de angajaţi în sectorul aerian din Germania.

Criză de personal la Lufthansa

La începutul lunii iulie, în Frankfurt, Lufthansa le cere pasagerilor companiei să se descurce singuri dacă au ghinionul să le fie anulat zborul.

„Din cauza numeroaselor anulări de zboruri, vă rugăm să vă faceți propriile aranjamente pentru continuarea călătoriei cu trenul sau la un hotel sau acasă. Reprogramările sau rezervările la hotel nu mai pot fi făcute de către colegi”, este mesajul afișat, în aeroport, potrivit unei postări a expertului în turism Răzvan Pascu.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro