Injuratura privata a lui Traian Basescu (de Cristian Ghinea)

Incidentul cu totul rusinos in care presedintele Romaniei spune ca o ziarista e „tiganca imputita” ridica o discutie interesanta despre limitele vietii private atunci cand e vorba despre politicieni. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii l-a sanctionat pe Traian Basescu cu avertisment, mai curand o palma morala, cu efect simbolic, dar fara urmari de natura juridica.

Presedintele a reactionat rapid, mult mai rapid decat atunci cand si-a cerut scuze. Comunicatul sau spune ca este inacceptabil ca o discutie purtata in intimitate sa faca obiectul unei institutii a statului roman, aceasta abordare fiind una specifica fostei Securitati. Traian Basescu sau cel care a scris comunicatul ne-a aruncat niste idei care merita combatute.

Presedintele pune semnul egal intre CNCD si Securitate. Este o comparatie atat de grosolana incat aproape nu mai merita discutata. Diferenta intre un organ represiv care iti fixeaza microfoane in casa si o institutie democratica ce se intereseaza de ceea ce ai inregistrat singur pe banda, chiar daca in propria masina, este imensa.

Este acel gen de comparatie care te lasa masca prin absurditatea ei, cam cum il comparau adversarii pe Basescu cu Hitler, acum o saptamana. Ajungem astfel la argumentul intimitatii. Daca un ziar ar fi inregistrat pe ascuns, invadand viata privata, ceea ce discuta presedintele cu sotia in propria sufragerie, atunci ar fi reprezentat un abuz de presa.

Dar in acest caz, am asistat la o scena demna de „Cascadorii Rasului”, unde Basescu confisca telefonul altcuiva si se autoinregistreaza. Deci, presedintele si-a autoinvadat intimitatea.

Apoi, contextul era mai degraba public decat privat. Un supermarket este prin excelenta un spatiu public, chiar daca oamenii de acolo nu au permis prezenta camerelor de filmat. Sunt de acord ca ziarista s-a comportat vadit hartuitor, cautand cu tot dinadinsul sa scoata ceva de la Traian Basescu, dar asta face parte din situatia la care s-a expus presedintele de bunavoie si nesilit de nimeni.

El s-a dus la cumparaturi in zi de referendum si era de asteptat ca ziaristii vor veni dupa el. Daca Traian Basescu joaca pe cartea „sunt un om ca voi toti”, atunci trebuia sa se astepte ca, la un moment dat, supraexpunerea ii va aduce si neplaceri. Nu poti sa te astepti ca vei fi aratat la televizor doar razand vesel si pozand cu electoratul.

Deci, pe presedinte l-au lasat nervii cand telefonul inca mai inregistra. Filmul de la „Cascadorii Rasului” continua. Baietii de la SPP nu se pricep sa stearga inregistrarea si inapoiaza ziaristei telefonul cu tot cu cuvintele-delict.

Daca am stabilit ca ziarul nu a facut un gest activ de agresare a intimitatii (nu a instalat microfoane in masina presedintelui, de pilda), atunci intrebarea este: odata ajunsa in mainile ziarului, prin metode care nu ii pot fi reprosate, trebuia publicata inregistrarea? Aici a fost linia de aparare a presedintelui si a celor care i-au cautat justificari: a fost o discutie la nervi, se mai

intampla, mai injura omul cand crede ca nu il aude nimeni. Problema este insa ca presedintele a injurat cu trimiteri evident rasiste, asociind o etnie cu o caracteristica negativa (ganditi-va cum v-ati simtit vazand titlurile cu „romani criminali” din Italia sau cu „romani cersetori” din Anglia). Are dreptul presedintele sa injure in cadru privat? O avea, dar nu asta e important in acest caz.

E relevant pentru interesul public faptul ca presedintele injura cu trimiteri rasiste? Aceasta e intrebarea-cheie. Si mi se pare ca raspunsul e pozitiv: e relevant. De aceea, este bine ca „Jurnalul National” a publicat inregistrarea si ca CNCD a intervenit. Daca nea Gigel ii injura pe tigani la el in sufragerie, este prost crescut, dar e problema lui.

Daca presedintele Romaniei injura cu referire la o minoritate etnica, este de interes public pentru ca aceasta persoana poate contribui la decizii publice care pot afecta respectiva minoritate. Traian Basescu merita cu prisosinta sapuneala de la CNCD si nu inteleg de ce va ataca hotararea in instanta.

Nu va convinge pe nimeni ca un politician se poate ascunde dupa dreptul la intimitate pentru a-si justifica un cliseu rasist.

In acelasi timp, as dori ca CNCD sa fie la fel de prompt si cand alti politicieni comit la televizor, public, ceea ce a comis Basescu. Apoi, sper ca CRP sa fie la fel de critic atunci cand apar atacuri antitiganesti prin presa.