INTERVIU Louis Ulrich: Gasiti-va fiecare locul si rostul in lumea in care traiti sau propuneti alternative de schimbare, acesta este mesajul Pink Floyd dintotdeauna

​Louis Ulrich este traducatorul cartii “Inside Out. O istorie personala a Pink Floyd” scrisa de Nick Mason, tobosarul trupei inca din 1964. Ulrich lucreaza pentru organizatii umanitare si e deseori plecat in Africa. Cartea aceasta a tradus-o cu pasiune, in decurs de mai multe luni, pe cand se gasea in Guineea Bissau, unde nu avea curent electric si era nevoit sa se hraneasca mai mult cu conserve cu conserve. Este un fan din adolescenta al Pink Floyd. A muncit mult, dar cu “o placere greu de descris” la traducerea cartii, si a reusit sa redea excelent in romaneste umorul britanic, jovialitatea, caldura cu care a relatat Mason povestea formatiei.

• Comanda cartea „Inside Out. O istorie personala a Pink Floyd” de la GiftBooks.ro si poti obtine transport GRATUIT
• Alte carti interesante la GiftBooks.ro

Cum credeti ca a evoluat mesajul Pink Floyd/ Waters? Care este acest mesaj? Cat mai e de actualitate? Cum s-a potrivit acest mesaj, aceasta atitudine speciala, cu activitatea dvs in organizatiile umanitare?

– Nu cred că putem vorbi despre o evoluție sau despre o schimbare a mesajului pe care îl transmite muzica trupei Pink Floyd. Publicul, receptorii acestui mesaj sunt alții și sper că va exista mereu o audiență pentru care muzica Floyd va avea o semnificație anume. Mesajul a ramas și sunt sigur că va rămâne același – găsiți-vă fiecare locul și rostul în lumea în care trăiți sau propuneți alternative de schimbare. De nu vă place cum sunteți, fiți diferiți, dar mereu voi înșivă! Însă diferența și alternativa sunt greu de construit și, mai ales, de păstrat. Prețul este foarte mare și, adesea, greu de plătit – la fel și riscul pe care îl implică a fi altfel decât ceilalți. Floyd a ales să fie altfel și a reușit – muzica lor a schimbat nu doar fața muzicii ultimelor decenii ale secolului XX, ci a schimbat modul de gândire al multor oameni – asta pentru că nu îndrăznesc să spun al unei sau unor generații. Și cum libertatea, visul, durerea, temerile sunt cât se poate de omenești și de permanente și atât de prezente în muzica Pink Floyd, a vorbi despre ele – căci Pink Floyd nu înseamnă doar muzica ci și versuri profunde – va fi mereu de actualitate în România sau oriunde. În ceea ce mă privește, nu cred ca fac nimic special, încerc doar să o fac bine. În locul în care lucrez acum, fața întunecată a lunii pălește pe lângă fața foarte întunecată a lumii, o lume plină de sărăcie, foame, boli și moarte. Din păcate, lucrurile au stat așa și în urmă cu ani, când Floyd se reunea pentru a trage alături de alte trupe un semnal de alarmă (al câtelea oare?) legat de Africa și nu sunt sigur ca vor sta altminteri și în anii ce vor veni.

– Spuneati ca ati fi tradus oricum, adica si daca nu ati fi gasit un editor, cartea lui Nick Mason pentru ca ea va asigura un anume echilibru sufletesc intr-o situatie dificila, pe cand va aflati in Africa. Ce anume din carte reusea sa va echilibreze?

Traducerea în sine a cărții a fost un mijloc foarte eficient de a mă simți aproape de lucrurile care în Africa îmi lipseau – cărțile, evenimentele culturale de multe feluri, pe care avându-le la îndemâna acasa nu le prea bagi în seamă. Când însă filmele, concertele, spectacolele și tot ce gândim că face parte din mediul nostru de viață normală lipsesc, orice lucru, cât de mic, capătă o valoare simbolică foarte mare. Iar lucrul la traducerea (de bună voie și nesilit de nimeni) unei cărți trece dincolo de un simplă obligație contractuală. Pentru a mine a fost un exercițiu de normalitate și o plăcere greu de descris. Cu traducerea asta mă întoarceam acasă, m-am întors cu mulți ani în urmă, la anii de liceu, la prietenii de atunci și de mai târziu… acum ne-am mai rărit și parcă se face frig. Noaptea, în Africa, erau 27-28 de grade, dar povestea lui Mason/Floyd încălzește mintea și sufletul, le găsește temperatura cea mai plăcută și mai dătătoare de seamă. Însăși ideea că Floyd vine în România, cântă pentru cei care i-au așteptat, i-am așteptat anii buni, dădea un sens foarte special muncii de traducere.

– Cum apare normalitatea in viziunea lui Mason?

Lumea lui Mason nu a fost decât o lume normală! Mason și ceilalți membrii ai Floyd au trăit într-o lume specială, cea a muzicii și muzicienilor de toate calibrele, dar nu într-o lume anormală. Nu este nimic anormal în ceea ce au trăit și cântat Floyd, zic eu. Și nici nu am avut impresia ca Mason ar fi simțit lumea din jurul lui anormală – poate puțin strâmbă, dar muzica lor a îndreptat chestia asta.

– Dati-mi o serie de termeni care v-au pus probleme de traducere si solutiile pe care le-ati gasit.

Termenii tehnici au fost pentru mine cei mai dificili. În schimb, redactorul de carte, Doru Someșan, a rezolvat cu mare măiestrie chestiunile astea. Știința și meșteșug. Mulțumesc, Doru!

– Care este intamplarea care vi s-a parut cea mai amuzanta din povestirile lui Mason?

Întâlnirea dintre Bryan Morrison și frații Kray…

– Daca ati avea ocazia sa-i puneti cateva intrebari autorului despre lucruri ce au ramas poate nespuse in carte, care ar fi acelea?

Despre ce au vorbit cu Syd Barrett atunci când i-a vizitat la Abbey Road în timp ce lucrau la Wish You Were Here…Și altele.

– Cine credeti ca a cumparat in Romania cartea? Ce cititor ati avut in minte cand ati realizat traducerea pentru publicul romanesc?

Cei care au ascultat Pink Floyd și le-a plăcut, cei care au auzit de Pink Floyd și au devenit curioși, cei care vor asculta mai mult Pink Floyd după ce vor fi citit și acestă carte, cei care au fost atrași de copertă….Poate! Sincer, nu știu! Fiecare carte are publicul ei, fiecare muzică își găsește ascultătorii. Și aici sunt nițel mai răutăcios, dar e clar că Floyd și-a creat publicul, și-a construit un public – pe care sunt sigur ca nu l-a pierdut niciodată, ceva de genul ”Floyd odată, Floyd pentru totdeauna”. Nu contează unde, la București, Bruxelles, Bangui sau Bogota.

– Ce a insemnat Pink Floyd in viata dvs? Si ce anume credeti ca a insemnat pentru adolescentii din vremea lui Ceausescu? A fost muzica lor un fenomen pentru tarile comuniste?

A însemnat un altfel de muzică decât cea cu care eram obișnuit – și sa nu mă întrebați cu care muzică eram obișnuit… A însemnat versuri foarte îndrăznețe și incitante – pentru mine, pentru vremea aceea. Într-o perioadă în care profesorul sau profesoara erau ”tovarășul” sau ”tovarășa” profesoara, versurile din Another Brick in The Wall și necruțătoarea ”Hey teacher, leave the kids alone!” erau de-a dreptul buimăcitoare. Nu știu cât de dur a fost impactul acestor cuvinte, dar am simțit în mod sigur ca lucrurile nu stateau bine cu mine și cu cei de vârsta mea – aveam vreo 14 ani și cred că de atunci nu am mai avut vreun chef (dacă oi fi avut vreodată…) să fiu o altă cărămidă-n zid. Și nu doar eu am simțit asta, pot să garantez, ci și mulți dintre prietenii mei. Traducerea acestei cărți în limba română am făcut-o și cu gândul la ei, unii astăzi în ceruri.

– Care este albumul pe care l-ati ascultat cel mai mult? Si care este cel care va place acum cel mai mult?

– Indiscutabil, The Wall. Greu de spus – la fel de mult ”The Dark Side of The Moon” și ”The Wall”. Și pentru ca cel mai mult îmi plac trei, adaug și ”Animals”. Dar nici ”Wish You Were Here” nu e departe…

– Care e informatia recenta care v-a placut cel mai mult despre Roger Waters si pe care ati vrea sa o faceti cunoscuta mai departe?

Că i-a dat Dumnezeu înțelepciunea de a aduce, în sfârșit, ”The Wall” și în România – informația nu e foarte recenta, sunt iată, vreo 10 luni de când s-a anunțat lucrul acesta. Iar mai departe o să povestesc despre concertul ăsta câtorva dintre prietenii mei africani și mereu celor care vor avea chef să mă asculte – nu de alta, dar pentru mine, cu ”The Wall” mai cade un zid…

____________

„Inside out. O istorie personala a Pink Floyd”, de Nick Mason. Editura Publica, iunie 2013. Traducator, Louis Ulrich