Invazia Afganistanului: 10 ani de război și de înfrângeri umilitoare pentru armata sovietică
La începutul anului 1989, U.R.S.S. își retrăgea trupele din Afganistan, ceea ce marca sfârșitul unei invazii începute în urmă cu aproape 10 ani. Această retragere reprezenta nu numai o înfrângere militară, dar și o importantă știrbire a imaginii de mare putere pe care sovieticii o aveau în acel moment. Înfrângerea din Afganistan, la care se adaugă accidentul nuclear de la Cernobîl, precum și starea precară a economiei, a dus, într-un final, la destrămarea de facto a U.R.S.S.
Sovieticii au fost atrași într-un război prelungit, în care nu au avut niciodată șanse de victorie. Purtarea unui război pe teritoriul ostil al unui stat ocupat a secătuit economia rusă.
Dar cum a fost posibil ca un colos militar de calibrul sovieticilor să fie nevoit să se retragă rușinos, ținând cont de faptul că afganii practic nu aveau armată? La această întrebare vom încerca să răspundem analizând evenimentele, precum și aportul pe care intervenția americană, dar și a altor țări, l-a avut. De asemenea vom analiza și modul în care retragerea din Afganistan a dat o lovitură de grație U.R.S.S-ului, un stat deja eșuat.
De ce au intrat rușii în Afganistan?
Cauzele invaziei sovietice din Afganistan sunt complexe și își au originile în secolul al XIX-lea. Astfel, în acea perioada, Rusia țaristă, aflată în plină expansiune, se găsea în competiție directă cu Marea Britanie pentru controlul acestei regiuni. Era ceea ce istoricii au numit, ulterior, ‘The Great Game’. Tot din acea perioadă datează și supranumele Afganistanului de ‘cimitir al imperiilor’, având în vedere eșecurile repetate ale britanicilor, care doreau să-și extindă dominația dinspre India.
Cu un an înaintea invaziei din 1979, U.R.S.S. și Afganistanul încheiaseră un tratat de prietenie, prin care cele două părți se obligau să-și ofere reciproc asistență militară și economică. Afganistanul se învecina cu Rusia, aceasta din urmă considerând zona una de maximă importanță strategică pentru securitatea ei națională, dar și poartă de intrare spre Asia.
În 1978 are loc în Afganistan o lovitură de stat, orchestrată de partidul marxist condus de Nur Muhammad Taraki, acesta devenind șeful statului. Ulterior va intra în conflict cu premierul Hafizullah Amin, care dorea o politică externă mai puțin prietenoasă față de sovietici.
A fost practic momentul în care rușii iau decizia de a intra în Afganistan, majoritatea istoricilor considerând că acest lucru a fost practic o încercare a sovieticilor de a pătrunde în Golful Persic, pentru a putea accesa resursele de petrol de acolo și a-și crește influența în lumea musulmană.
Există dovezi concrete în privința faptului că rușii credeau în mod sincer că se vor bucura de o susținere a populației afgane, lucru care nu s-a întâmplat sub nicio formă. De fapt, a fost o stratagemă a serviciilor secrete americane de a le induce această idee falsă.
Guvernul american nu uitase implicarea sovietică în nu demult încheiatul război din Vietnam și dorea să plătească Rusiei cu aceeași monedă. Ceea ce a urmat a scăpat practic de sub controlul ambelor părți, deoarece nimeni nu luase în considerare factorul religios, care va juca un rol esențial în ceea ce va urma, modelând scenă politică și militară a lumii până în ziua de astăzi.
Soldati sovietici in Afganistan, 1988 (foto: Alamy / Profimedia)
10 ani de război și de înfrângeri umilitoare pentru armata rusă
Pe 27 decembrie 1979 armata rusă întră în Afganistan și ocupă capitală Kabul, precum și principalele orașe din țară. Încă de la început, erorile de evaluare a situației strategice, precum și greșelile tactice și-au făcut simțită prezența. În Afganistan există o structurare tribală a societății, pe care sovieticii nu au reușit niciodată să o schimbe. Trupelor ruse li s-a alăturat armata afgană rămasă loială guvernului controlat de sovietici.
Încă de la început, rușii au avut dificultăți majore în organizarea liniilor de aprovizionare. Astfel, ei ocupă principalele aglomerări urbane și stabilesc baze militare pe întreg teritoriul Afganistanului. Dar, privit în ansamblu, acest lucru nu însemna mare lucru, deoarece aceste centre de ocupație sovietică arătau ca niște insule într-un teritoriu total ostil. Bazele militare trebuiau aprovizionate constant, ceea ce armata rusă nu reușea să facă decât cu mare dificultate și mari pierderi.
Din punct de vedere al reliefului, Afganistanul este o țară predominant muntoasă. Prin acești munți, rușii trebuiau să deplaseze convoaiele militare de aprovizionare, care deveneau o țintă ușoară pentru luptătorii afgani slab înarmați, dar care cunoșteau terenul la perfecție și foloseau acest lucru cu succes. Sigur, nu trebuie subestimat nici ajutorul extern de care afganii au beneficiat. În primul rând SUA, dar și țări precum Pakistan sau Marea Britanie au furnizat atât armament modern, cât și consilieri militari afganilor transformați în mujahedini. Strict literar, din punct de vedere al religiei islamic, termenul desemnează o persoană care s-a angajat în jihad sau război sfânt.
Pierderile, de ambele părți, au urcat vertiginos, iar civilii din Rusia încep să fie nemulțumiți de numărul tot mai mare de soldați ruși care se întorceau acasă în ‘Lalelele Negre’, numele pe care veteranii din Afganistan au dat-o avioanelor AN-12, cu care se transportau în țară cadavrele celor căzuți. În bună tradiție sovietică, Kremlinul va încerca să ascundă pierderile suferite, dar fără prea mult succes. Numele sinistru de ‘Laleaua Neagră’ dat avioanelor va fi celebru datorită unui cântec compus de Alexandr Rozenbaum, cântec care va deveni un adevărat imn al veteranilor din Afganistan.
Perfect conștienți de ajutorul militar american pe care mujahedinii îl primesc, sovieticii încearcă să restabilească cumva echilibrul și folosesc armament greu tot mai mult, acesta având o capacitate de distrugere sporită. Punctul culminant a fost atins în momentul în care au început să utilizeze bombele cu dispersie, arme interzise de legile internaționale, tocmai datorită efectelor avute asupra combatanților.
Ani de zile luptele au urmat același șablon. Rușii declarau ‘eliberată’ o provincie, după care, la scurt timp, trupele lor erau atacate de luptătorii afgani care inițial se ascunseseră în față puterii de foc net superioare. Cel mai mult a avut de suferit populația civilă afgană, dar, treptat, efortul de război a început să ruineze economia sovietică, lovită crunt în 1986 și de uriașul demers întreprins pentru înlăturarea efectelor dezastrului nuclear de la Cernobîl.
Este momentul în care Gorbaciov decide că este obligat să sacrifice imaginea armatei ruse și începe demersurile pentru o retragere din Afganistan. Vor mai trece însă trei ani până când, în februarie 1989, ultimele trupe sovietice vor părăsi Afganistanul, lăsând în urmă o țară distrusă din toate punctele de vedere.
Elicopter sovietic doborat in Afganistan (foto: Archive Collection / Alamy / Alamy / Profimedia)
Urmări ale războiului din Afganistan și de ce a fost acesta atât de important pentru istoria ulterioară
Oficial, sovieticii au declarat un număr de aproximativ 15 mii de militari pierduți în cei zece ani de război și peste 50 de mii de răniți. Cel mai probabil, numărul real este mult mai mare, Rusia dorind să-și ascundă pierderile, așa cum a făcut-o întotdeauna. De partea cealaltă, este mult mai dificil de înaintat o cifra, o estimare grosieră fiind de circa 100 de mii de combatanți afgani decedați și până la 2 milioane de civili.
Analiștii militari au tras concluziile ce se impuneau, constatând faptul că rușii nu au reușit să gestioneze uriașul avantaj pe care l-au avut în ceea ce privește puterea de foc, într-un conflict cu gherile slab dotate și instruite. Totodată, folosind o armata de recruți, aceștia aveau de multe ori o pregătire precară, ceea ce s-a tradus, pe câmpul de lupta, în putere combativă scăzută și greșeli care au generat pierderi nejustificate. Starea deplorabilă a armatei ruse va fi confirmată, câțiva ani mai târziu, de invazia din Cecenia.
După retragerea sovietică, pentru Afganistan au urmat ani de război civil. Efectele adverse ale faptului că serviciile secrete americane au înarmat și instruit combatanții afgani, se vor vedea ulterior. Mulți mujahedini s-au radicalizat și au devenit ceea ce astăzi numim talibani. Faptul că unul dintre liderii mujahedini instruiți de americani a fost Osama Bin Laden, reprezintă un exemplu concludent în acest sens. Americanii au creat și instruit o forță militară cu care se vor confrunta ei înșiși mai târziu, cu efecte negative atât de bine cunoscute.
De cealaltă parte, pentru ruși, invazia din Afganistan este privită de foarte mulți oameni ca fiind elementul care a înclinat balanța în favoarea destrămării U.R.S.S-ului. În memoria colectivă rusă, acest război rămâne o rană deschisă, existând mărturii ale veteranilor asupra unui sentiment de trădare și de abandon din partea statului rus.
Surse:
– Rodric Braithwaite, Afgantsy: The Russians in Afghanistan, 1979–89.
– Gregory Feifer, The Great Gamble: The Soviet war in Afghanistan
– Mark Galeotti, Afghanistan: the Soviet Union’s Last War.
– Oleg Novinkov, Afghan boomerang.
– Gregory Fremont-Barnes, Razboiul sovieto-afgan 1979-1989
Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan:
- Atacarea Poloniei și Finlandei de către Rusia / Propaganda Moscovei – de la al doilea război mondial, la Tucker Carlson
- Ofensiva Tet, lupta care a dus la retragerea americană din Vietnam
- De ce a eșuat ofensiva din Ardeni, ultima zvâcnire a Germaniei naziste
- Istoria unui dezastru: Tancurile românești pe frontul de est / Mareșal – proiectul românesc furat de sovietici
INTERVIURILE HotNews.ro