Ion Mihai Pacepa. Tradatorul sau eroul?

Circula, zilele astea, o sumedenie de discutii pe tema noii carti a lui Ion Mihai Pacepa, adjunctul serviciului roman de spionaj, care a cerut azil politic in 1980. Recomand mai ales articolul lui Vladimir Tismaneanu, care e mult mai in tema, scrie Alex Mihaileanu, pe blogul lui.

Ce mi se pare interesant insa e modul in care romanii vad problema. Comentariile sint superbe, mai ales cele care conduc nu doar la contraziceri, ci la adevarate certuri. Desigur, uneori, si la injuraturi. Pentru ca putem. Prin urmare, e cazul sa stabilim doua lucruri.

Primul: generalul Ion Mihai Pacepa este un tradator. Indiferent ca dezertarea lui a condus sau nu la distrugerea unor retele mari de spionaj si contraspionaj ale fostului bloc sovietic, Pacepa, dupa toate standardele, ramine un tradator. Tehnic vorbind, asta este. Conform legilor si tuturor regulamentelor posibile si imposibile, din orice tara, indiferent cit de civilizata, in momentul in care pleci cu secrete de stat, pe care le oferi unei agentii de informatii dintr-un stat strain, indiferent daca este sau nu dusman, se numeste dezertare si, implicit, tradare.

Al doilea: eroul national si tradarea care a adus beneficii societatii. Evident, totul este discutabil, mai ales efectele pe care le-a avut dezertarea lui Pacepa. Daca luam in calcul ca azilul politic in Statele Unite a insemnat oferirea de informatii care, ulterior, au condus, intr-o mai mica sau mai mare masura, la caderea sistemului comunist si, deci, la dispararea blocului sovietic, atunci este foarte clar pentru toata lumea ca Pacepa este, vrem sau nu, un erou. Din multe puncte de vedere, este mai degraba un erou american decit un erou roman.

De ce sint importante cele doua idei de mai sus? Pentru ca nu exista o cale de mijloc, un mod in care sa impaci capra tradarii cu varza eroismului. Nu ai cum sa spui ca este fie tradator, fie erou, patriot etc. Toti cei care comenteaza despre Pacepa trebuie sa inteleaga ca omul este si tradator si erou, in acelasi timp. E o relatie de tip cauza-efect si trebuie acceptata ca atare.

De fapt, la acceptare voiam sa ajung. Si repet ce scriam mai sus. Tehnic, conform legilor, a tradat. Si teoretic, si practic. Ca ulterioara sa colaborare cu serviciile americane a adus o serie de beneficii societatii, asta nu poate fi neglijat si, de ce nu?, il absolva de vina de a fi dezertat, indiferent de motivatiile pe care le-a avut, fie scirba fata de sistem, fie teama de a nu fi vazut de fiica sa drept un asasin, asa cum a scris, in 1981, in scrisoarea pe care i-a trimis-o (si care a si fost publicata in Franta.)

Ce vreau sa zic e ca cearta e inutila. Ambele tabere au dreptate sub o forma sau alta. Singura discutie ramine cea despre cit de deschisi sint ochii oamenilor care comenteaza. Mentalitatile, din pacate, se schimba foarte greu, drept dovada faptul ca unii nu vor sa vada si meritele dincolo de decizia omului.

Comenteaza pe Subiectiv.ro