Sari direct la conținut

La fel ca Electrica, nici E.ON nu a respectat programele de investitii. Zeci de localitati din zona Moldovei au fost lipsite de electricitate, mai multe zile, dupa ce au cazut stalpi vechi de 60 de ani

HotNews.ro
Stalp E.ON de inalta tensiune, Foto: E.ON Romania
Stalp E.ON de inalta tensiune, Foto: E.ON Romania

Zeci de localitati din zona Moldovei, deservite de Delgaz Grid, distrbuitorul de energie al E.ON, au ramas mai multe zile la rand fara electricitate, dupa ce au cazut sute de stalpi, la sfarsitul saptamanii trecute. In Vaslui, inca sunt 12 localitati fara curent electric. La fel ca in cazul Electrica, si reteaua E.ON este foarte veche, cea mai mare parte fiind construita in anii 1960-1979, iar programele de investitii nu sunt respectate, conform Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). De altfel, aproape toate companiile de distributie din Romania ignora programele de investitii. Reamintim ca 320.000 de consumatori au ramas in bezna, dupa ce s-au prabusit sute de stalpi ai Electrica si E.ON.

Un raport al ANRE din 2015 arata ca, in mare parte, companiile de distributie a energiei nu respecta programele de investitii. Aceasta in conditiile in care, infrastructura este mult depasita fizic si moral. Reteaua este extrem de veche, cei mai multi stalpi de inalta, medie si joasa tensiune fiind instalati inainte de 1979. De exemplu, in zona deservita de E.ON, doar 0,78% din reteaua de 2.691 km de inalta tensiune reprezinta infrastructura noua, pusa in functiune dupa 2.000. Pentru medie tensiune, reteaua pusa in functiune dupa anul 2.000 reprezinta 10,38%, iar pentru joasa tensiune doar 13,16%. Si statiile de transformare sunt la fel de vechi.

Si in cazul celorlalte companii de distributie este intalnita aceeasi situatie, reteaua fiind foarte veche. De aceea sunt extrem de importante investitiile si inlocuirea infrastructurii. Insa, potrivit rapoartelor, companiile de distributie nu respecta programele de investitii. Raportul pe 2015 arata ca doar CEZ Distributie a indeplinit planul pe 2014 si 2015. E.ON avea programate investitii de 173,3 milioane lei in 2014 si a realizat doar 155,7 milioane de lei. Im 2015, avea programate investitii de 183,5 milioane de lei si a realizat 169,6 milioane de lei. Programele de investitii nu au fost respectate nici de companiile de distributie ale ENEL si nici de cele ale Electrica. Vezi in documentele atasate situatia investitiilor si infrastructurii energetice.

In cazul programelor de mentenanta, situatia variaza de la an la an si de la un nivel de tensiune la altul. De exemplu pentru inalta tensiune, E.ON a depasit in 2014 programul de mentenanta majora, realizand 104%, insa in 2015 a realizat doar 57%. Pe joasa tensiune, a realizat doar 75% in 2014, insa 108% in 2015. Vezi documentele atasate.

In situatia in care nu sunt respectate aceste programe de investitii, tarifele reglementate pentru distributia energiei ar trebui reduse de catre ANRE. In calculul tarifelor sunt trecute si investitiile, iar trebuie ajustate in functie de respectarea programelor.

  • Dupa sase zile, inca sunt localitati fara electricitate

Potrivit presei locale, miercuri, dupa sase zile de la distrugerea retelei, inca exista localitati fara electricitate. In judetul Vaslui, deservit de E.ON, 12 localitati sunt inca nealimentate cu energie electrica, ceea ce inseamna, potrivit Prefecturii, in jur de 9.000 de consumatori, transmite Radio Iasi. Delgaz Grid ar avea ca termen de remediere a defectiunilor 30 aprilie, urmand ca la 5 mai toti consumatorii sa aiba curent electric. De asemenea, in judetul Galati, deservit de Electrica, existau miercuri 11 localitati fara electricitate.

Dupa furtunile de saptamana trecute, au ramas fara electricitate zeci de localitati din Vaslui, Botosani, Bacau, Iasi, Neamt si Suceava. Toate aceste judete sunt deservite de E.ON. Situatie grava a fost inregistrata si in cazul zonelor deservite de Electrica, in judetele Braila, Buzau, Galati, Vrancea, Prahova si Cluj.

Un raport al Curtii de Conturi publicat in aprilie 2016 arata ca, in perioada 2010-2014, distribuitorii de energie si transportatorul national nu au efectuat investitiile necesare, fiind inregistrate, in patru ani, pierderi uriase in retea, estimate la aproape 2 miliarde de euro, insa au beneficiat de majorari de tarife, care mai departe au fost suportate de catre consumatori. Principalii distribuitori sunt Electrica, ENEL, CEZ si E.ON, iar transportatorul este Transelectrica.

In ceea ce priveste nivelul de retehnologizare a instalatiilor ce compun reteaua electrica de distributie si reteaua electrica de transport, raportat la necesitatile existente, s-a remarcat un grad scazut de retehnologizare al instalatiilor, respectiv desi peste 45% din instalatii necesitau retehnologizari, aceste lucrari au fost efectuate numai in proportie de 7%- 34 %, raportat la necesitati. Retelele electrice se caracterizeaza printr-un grad ridicat de imbatranire dar si printr-un nivel ridicat al pierderilor inregistrate in retea, fiind astfel evidenta necesitatea realizarii de investitii care sa conduca atat la cresterea eficientei sistemelor, cat si la reducerea pierderilor, se arata in raportul Curtii de Conturi.

Astfel, in conditiile in care au fost asigurate surse de finantare a proiectelor de investitii (prin includerea in tariful de distributie), nivelul investitiilor realizate in retelele electrice a fost diminuat accentuat, astfel ca in anul 2013 nivelul investitiilor realizate si acceptate de ANRE a scazut fata de anul 2011 cu 43%.

Potrivit raportului, la nivelul operatorilor principali de distributie, in perioada 2010-2013, s-a inregistrat un nivel alarmant al pierderilor (CPT) de 12,63% din energia electrica intrata in retelele de distributie. Din evaluarea nivelului consumului propriu tehnologic (CPT) inregistrat in retelele electrice de distributie in anul 2013, comparativ cu anul 2004, se constata faptul ca, desi in perioada 2009-2013 au fost raportate de operatorii de distributie investitii realizate de 5.987.593 mii lei, din care, pentru inlocuirea echipamentelor in vederea reducerii CPT, in perioada 2010-2013 au fost efectuate investitii in valoare de 717.526 mii lei, investitiile realizate nu si-au atins scopul, pierderile inregistrate in retelele de distributie in anul 2013 (12,4%) au ramas la acelasi nivel inregistrat in anul 2004 (12,6%).

Pierderile inregistrate in retelele electrice de distributie in perioada 2010-2013, de 27,6 TWh, reprezinta: 46,1% din energia livrata de Hidroelectrica SA, sau 64,7% din energia livrata de SN Nuclearelectrica SA, sau 49,1% din energia livrata de Complexul Energetic Oltenia SA, in aceeasi perioada. In retelele electrice de distributie si transport, pierderile inregistrate au fost, in perioada 2010-2014, in medie de 7,8 TWh/an, fapt ce a generat costuri estimate la nivelul operatorilor de distributie si transport de 1,88 miliarde euro, ce au fost suportate in cea mai mare parte de consumatorii finali de energie prin includerea acestora in tariful pentru serviciul de transport si distributie. Astfel, in tariful mediu de distributie aplicat consumatorilor, costurile cu achizitia de energie pentru acoperirea pierderilor la nivelul operatorilor de distributie a reprezentat in medie 26%.

Citeste si Sfidarea cetatenilor: Electrica vrea sa-i puna pe clienti sa plateasca stalpii doborati de furtuna, desi compania refuza sa faca investitii in infrastructura veche de 60 de ani

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro