Liiceanu: E cam putin sa oferi lumii un brand de tara cu o frunza, cand il ai pe Mircea Cartarescu

Gabriel Liiceanu, fondatorul grupului Humanitas, a declarat sambata ca brandul de tara este o frunza verde, „cam putin” avand in vedere ca in mijlocul nostru se afla Mircea Cartarescu, pe care „nu suntem in stare” sa-l propunem lumii ca brand si ignoram o creatie care survine rareori in istorie, potrivit Mediafax.

Editura Humanitas a sarbatorit 20 de ani de la prima editie a cartii „Nostalgia” de Mircea Cartarescu, sambata seara, la Libraria Humanitas de la Cismigiu.

In acest context, Gabriel Liiceanu a spus ca are uneori senzatia stand de vorba cu Mircea Cartarescu ca are de-a face „cu un om obisnuit”. „De fapt el este un om obisnuit. Este un om obisnuit in masura in care trupul lui si mintea lui par sa aiba datele pe care le are fiecare dintre noi. Numai ca deosebirea usor dramatica si pe care as vrea sa o constientizam cand vorbim de Mircea Cartarescu este ca face parte dintre putinii oameni care e locuit de ceva care e diferit de el. Asta se numeste cu un cuvant pe care nu stiu cum sa-l ocolesc (…) geniu”, a spus Gabriel Liiceanu.

El a precizat ca recitind „Arhitectul”, povestea cu care se termina volumul „Nostalgia”, a avut o senzatie „extrem de neplacuta”: „Ca orice as face nu as putea sa ajung in ograda unei asemenea performante (…) Senzatia de perfectiune totala, de reusita care nu e la indemana oamenilor in mod obisnuit, de reusita care survine rareori in istorie, am avut-o din plin”.

„Daca as putea sa fi scris ‘Arhitectul’, as fi fericit ca n-am trecut degeaba pe aici. Cum o fi sa scrii o carte intreaga la nivelul asta? Si pe urma inca trei volume de anvergura ‘Orbitorului’? Si sa mai ai si ‘Levantul’ in spate. Sa mai ai si alte volume de poezii, sa mai ai si ‘Travestiul’ si sa mai ai si un proiect de roman de 800 de pagini. Banuiesc ca e o minune ca viata cuiva poate sa arate asa”, a spus Gabriel Liiceanu.

Ulterior, Liiceanu s-a „apropiat” de felul in care este „perceput” Cartarescu in spatiul public in prezent.

„Cand s-a pus problema unui brand al Romaniei, doamna Elena Udrea, cred, care a trebuit sa-l produca, a ales o frunza verde. De care pe urma domnul Lucian Boia si-a batut joc intens, cand a constatat care este brandul de tara al Romaniei – o frunza verde. Cam putin oferi lumii aratand o frunza verde. Dar dupa ce citesti o carte ca asta, pe care o sarbatorim acuma („Nostalgia”, n.r.), te intrebi in ce hal suntem daca avand asa ceva in mijlocul nostru nu suntem in stare sa-l propunem ca brand lumii. Nu cred ca sunt multe popoare care ar fi facut eroarea asta, sa-si bata joc de un om de aceasta anvergura, sa ignore o asemenea creatie, sa n-o puna in lumina si sa-i lase pe straini sa-l descopere, dar nu cu forta cu care l-ar fi descoperit, daca tara lui o facea in mod sistematic. Eu cred ca voi apuca momentul – Mircea Cartarescu sigur il va apuca – cand voi vedea mult ravnitul premiu Nobel luat de el”, a mai spus Gabriel Liiceanu.

El a mai spus ca intr-o emisiune s-a sugerat ca aparitia cartilor lui Mircea Cartarescu „cu subventii de la Institutul Cultural Roman ar fi diminuat pensiile pensionarilor”.

„Daca ar depinde de mine, cred ca as reusi sa dau o alta cota Romaniei, in Europa cel putin, avand posibilitatea sa investesc in Mircea Cartarescu toti banii care s-ar putea investi pentru ca valoarea lui sa devina un bun comun pentru UE (…) Si n-am mai fi perceputi atunci ca spargatori de banci si autori de retele de prostitutie, ci ca oameni din mijlocul carora s-a ridicat autorul ‘Nostalgiei'”, a declarat Liiceanu.

Acesta a amintit, insa, si ceea ce el numeste „Legea Cartarescu”: „Drama noastra este ca (…) un autor de mana intai dintr-o tara, dintr-o cultura, dintr-o perceptie de mana a treia, este egal cu un autor de mana a treia dintr-o tara cu o emblema de civilizatie de mana intai”.

Liiceanu le-a cerut totodata celor cateva zeci de persoane prezente la aniversarea volumului „Nostalgia” sa scuze „impudoarea laudei”: „Dar nu e vorba de lauda, ci de o incercare destul de dificil de facut de a explica ce este uluitor cand te intalnesti cu perfectiunea in forma asta. Si uluitor este ca ai de-a face cu unul dintre oamenii care iti dau patternurile, modelele, pe care tu incepi sa simti. Pentru mine, definitia unui mare creator este exact aceea ca el ajunge la o limita a existentei pe care noi ceilalti nu putem sa o atingem, viziteaza niste taramuri la care noi nu avem acces”.

La randul sau, Mircea Cartarescu a spus ca l-au lasat „fara grai” cuvintele lui Gabriel Liiceanu. „Nu stiu cum ati fi reactionat fiecare dintre dumneavoastra la aceste cuvinte evident enorme. De ce sunt foarte relaxat? Pentru ca stiu ca ele nu mi se adreseaza mie. Am sa va arat cui se adreseaza”, le-a spus Mircea Cartarescu celor prezenti la libraria Humanitas, aratandu-le o fotografie facuta cu de 30 de ani in urma.

„Ele se adreseaza acestui individ, care este o ruda a mea apropiata, care avea vreo 50 de kilograme, acum 30 de ani, si care statea intr-un apartament fara niciun unghi drept. Le-am masurat pe toate cu echerul, in tot apartamentul meu din Colentina nu era niciun unghi drept”, a spus Cartarescu. El a precizat ca in urma cu peste 20 de ani a primit o scrisoare de la Gabriel Liiceanu, care tocmai infiintase editura Humanitas.

„Este singura data in viata mea cand un editor mi-a cerut o carte. Nu s-a mai intamplat absolut niciodata. De aceea, va puteti imagina ca in acea situatie, in care eu eram un biet om, care nu stia nimic pe lume altceva decat sa-si mazgaleasca textele lui, care mergea la cenacluri, care publicase doua sau trei volumase de versuri, plus aceasta editie mutilata din ‘Nostalgia’ (primul volum a fost publicat in 1989, intr-o forma cenzurata, n.r.), va puteti imagina ca a fost ca si cand as fi vazut un OZN. Era ceva care nu era din aceasta lume (…) Am ramas cu gura cascata si aceasta gura cascata mi-a ramas pana astazi. Au fost dupa parerea mea sau in mod sigur marele meu noroc. Eu mai beneficiasem de un astfel de noroc irlandez sau porcesc, norocul e intotdeauna de felul acesta, cand ma intalnisem cu cativa ani mai devreme cu Nicolae Manolescu. Si el a fost un noroc pentru mine, a fost omul care m-a descoperit. Dar toata viata mea din ultimii 20 de ani se leaga de Gabriel Liiceanu”, a spus Mircea Cartarescu.

Cartarescu a mai spus ca i-a fost „teribil de greu” de multe ori si a vorbit si despre cei care „au tot saptat la temelia meschinului sau piedestal”.

„De multe ori mi-a fost teribil de greu, ca si tuturor celorlalti care suntem in situatia asta, insa faptul ca am rezistat si ca mergem mai departe in acest mediu care de multe ori seamana cu acidul sulfuric concentrat este o dovada de tarie (…) Le multumesc si celor care ani si ani de zile au tot sapat la temelia meschinului meu piedestal si care totusi n-au reusit sa faca, cel putin deocamdata, statuia sa se prabuseasca, sa se rupa in bucati”, a mai spus Cartarescu.