Logan – Vine o zi cand se va sfarsi

Dupa 17 ani, Hugh Jackman si-a luat adio de la Wolverine. Si noi impreuna cu el, in sala de cinematograf. A fost o aventura cu suisuri si coborasuri. Stiam ca intr-o buna zi Hugh va preda stafeta, dar am dorit sa amanam momentul pret de un an sau doi. Sir Patrick Stewart si-a luat si el ramas bun de la rolul profesorului Charles Xavier. Dintr-o data ne simtim mai batrani si parca „X-Men” nu vor mai fi la fel fara garda veche.

„…there’s no living with… with a killing. There’s no going back from one. Right or wrong, it’s a brand. A brand sticks. There’s no going back. Now you run on home to your mother, and tell her… tell her everything’s all right. And there aren’t any more guns in the valley” (Shane -1953)

Logan nu a avut o viata usoara pe marele ecran. S-au incercat fel de fel de formule, studiourile si-au bagat coada, iar dupa X-Men Origins: Wolverine multi au crezut ca Hugh Jackman se saturase sa mai astepte o transpunere pe marele ecran a indragitului personaj din benzile desenate.

Ultimul capitol are la baza mai multe povesti din benzile desenate: „Old Man Logan”, „Mutant Massacre”, „X-23” si „The Death of Wolverine”. James Mangold si Hugh Jackman au dorit sa ofere fanilor un film care nu tine cont de „reteta” filmelor cu supereroi. Nu vin extraterestrii sa atace planeta, nu sunt orase rase de fata pamantului, trailerul nu ne luase pe sus cu o tema muzicala antrenanta. Am primit un Logan istovit si bolnav, un profesor X aflat pe moarte si o lume a viitorului intunecata si foarte familiara.

Logan da o lovitura fix in punctele nevralnice ale filmelor cu supereroi si refuza compromisul. „Logan” a luptat pentru rating-ul R si demonstreaza – inca mai e nevoie – ca romanele grafice, benzile desenate reprezinta mai mult decat o serie de povesti pentru copii si adolescenti. O lupta dusa de peste 17 ani de X-Men pe marile ecran pentru substanta si calitate.

In general, filmele cu supereroi nu reusesc sa-si atinga potentialul, fie din cauza producatorilor care evita sa aprobe teme sensibile – vezi saga „Demon in the bottle” si „Iron Man 2” – fie prefera calea sigura a succesului la box-office prin bifarea elementelor care atrag fanii in salile de cinematograf.

„Logan” nu-si reneaga originile din benzile desenata si refuza compromisul. Refuza sa acopere ranile, sa se eschiveze in fata sangelui si a ororilor comise de-a lungul vietii. Putem vorbi de epuizarea fizica si psihica a personajelor – Logan si Charles Xavier – prin prisma prezentei constante in franciza a celor doi. Logan, Magneto si Profesorul X au tinut seria X-Men in viata iar acum, dincolo de succesul lui Deadpool si a eforturilor colective de a pune cap la cap proiectul „Gambit”, dincolo de serialele rasfirate pe diverse posturi de televiziune americane, ne gasim intr-o zona nesigura dar necesara.

Hugh Jackman si Patrick Stewart au facut primul pas. 17 ani in care au aparut in filmele cu X-Men sunt suficienti, dar acest lucru nu ne ajuta sa scapam de nodul in gat prezent timp de peste doua ore cat urmarim filmul.

Kevin Feige, strategul din spatele succesului Universului Cinematografic Marvel afirma ca benzile desenate si filmele Marvel urmaresc povestile eroilor, personajele negative fiind necesare pentru a-i mobiliza. Eterna problema a filmelor cu supereroi din ultimii ani, problema care nu-l ocoleste si pe „Logan” ramane utilizarea ineficienta a personajelor negative si a actorilor distribuiti in aceste roluri.

Boyd Holbrook este carismatic pana-n punctul in care nu stii sigur daca vrei sa-l inviti sa beti o bere sau sa-i dai una peste ceafa, iar Richard E.Grant – anuntat cu oarece tam-tam in scenele de final din X-Men:Apocalypse – apare cat sa ofere o figura autoritara in mijlocul echipei de mercernari aflati pe urmele Laurei (Dafne Keen), o pustoaica a carei viata este legata de Logan.

Surpriza filmului o reprezinta faptul ca Feige nu a batut campii cu gratie. Nu am venit pentru doctorul Rice sau pentru mercenarul Pierce. Am venit sa-l vedem pe Logan/Jackman si sa ramanem uimiti de talentul tinerei Dafne Keen.

What have I become

My sweetest friend

Everyone I know goes away

In the end …

Poate niciodata „Hurt” nu a avut un ecou atat de puternic ca in secventele in care Patrick Stewart ni se infatiseaza fragil, impovarat de ani si de cate a vazut si nu a putut controla. Nu credeam ca ne vom vedea eroii imbatranind si murind. Nu credeam ca va veni ziua in care ne vom lua la revedere de la Wolverine. Ziua aceea a venit. Multumim Hugh Jackman, multumim Sir Patrick Stewart. De fapt, nu doream sa vina ziua asta atat de repede si poate si noi, fanii am imbatranit.

Ioana, cand ia o pauza si nu mai e workaholica, se uita la filme si seriale cat e ziua de lunga si scrie despre ele pe edgeandback.ro. O gasiti si pe Facebook.