Sari direct la conținut

Mattel lansează prima păpușă Barbie nevăzătoare: „E mai mult decât o jucărie, un simbol al libertății de exprimare și al apartenenței”

HotNews.ro
Păpuși Barbie. Foto: Profimedia
Păpuși Barbie. Foto: Profimedia

Mattel lansează prima Barbie nevăzătoare, scoasă pe piață pentru a crește reprezentarea copiilor orbi și cu deficiențe de vedere, așa cum explică reprezentanții companiei, scrie The Guardian.

Krista Berger, vicepreședinte al Barbie și șefa diviziei globale a păpușilor, spune că „Barbie nu mai este doar o păpușă, ea simbolizează libertatea de exprimare  și poate oferi un sentiment de apartenență”.

Pentru păpușa nevăzătoare, compania a lucrat împreună cu Fundația Americană pentru Nevăzători. Aceasta are un baston alb și roșu și o privire ușor ridicată și orientată în afară, menită să „reproducă precis privirea distinctă a unei persoane nevăzătoare”.

După mai multe experimente cu copii nevăzători sau cu vedere redusă, compania a decis ca păpușa să fie îmbrăcată cu haine cu detalii din țesătură tactilă, un tricou roz din satin și o fustă din tul mov. Detalii precum închizătorile cu buclă de pe spatele, topului păpușii și talia elastică a fustei au fost create pentru a asigura că le va fi ușor copiilor să o îmbrace.

Lucy Edwards, activistă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și prezentatoare TV care este nevăzătoare și apare într-o campanie alături de noua Barbie, a spus că lansarea păpușii înseamnă totul pentru ea. „Ca adolescentă, m-am simțit izolată din cauza pierderii vederii și a lipsei de modele de urmat ca mine. Mă simțeam jenată de bastonul meu, dar dacă aș fi știut că Barbie avea un baston, m-ar fi făcut să mă simt atât de diferit față de al meu și m-ar fi ajutat să mă simt mai puțin singură pe drumul de a accepta și îmbrățișa orbirea mea.”

Potrivit The Guardian, lansarea păpușii este susținută în Marea Britanie de RNIB (Institutul Regal Național pentru Persoane Nevăzătoare). „Barbie este despre bucurie – despre descoperirea și înțelegerea lumii prin joc – și este minunat să te gândești că acum copiii cu deficiențe de vedere pot să se joace cu o Barbie care arată ca ei”, a spus Debbie Miller, directorul de consiliere și suport pentru clienți la organizația de caritate.

Odată cu lansarea primei Barbie nevăzătoare, Mattel a colaborat cu National Down Syndrome Society pentru a introduce prima păpușă de culoare cu sindrom Down. Asta după ce anul trecut a apărut pe piață păpușa albă cu sindrom Down.

Păpușa, creată cu ajutorul NDSS, include un cadru mai scurt, un trunchi mai lung și tonus muscular redus, pentru a reflecta caracteristicile fizice specifice acestei condiții genetice. De asemenea, păpușa dispune de păr împletit, o trăsătură cerută de un grup de focus din comunitatea sindromului Down. 

Ambele păpuși fac parte din gama Barbie Fashionistas, lansată în 2009 cu o selecție mică de păpuși cu diverse tipuri de corp și tonuri de piele. În 2019, gama a fost extinsă pentru a include 176 de păpuși cu nouă tipuri de corp, 35 de tonuri de piele și 94 de coafuri. De asemenea, a debutat o păpușă cu o proteză de picior și una care folosește un scaun cu rotile. În 2022, a fost lansată prima Barbie surdă, împreună cu un Ken cu vitiligo, o boală autoimună care face ca pielea să își piardă pigmentul.

INTERVIURILE HotNews.ro