Sari direct la conținut

Medici cunoscuți reacționează la teoriile medicale ale lui Călin Georgescu și îl întreabă: „Ce faceți dacă aveți o boală care trebuie operată?” și „Vă vaccinați antirabic dacă vă mușcă o vulpe pe câmp, la Izvorani?”

HotNews.ro
Secție de anestezie terapie intensivă din România. Imagine Ilustrativă. Inquam Photos / Octav Ganea
Secție de anestezie terapie intensivă din România. Imagine Ilustrativă. Inquam Photos / Octav Ganea

„Eu și colegii mei din spital suntem absolut stupefiați!”, spune Simin Aysel Florescu, unul dintre cei mai cunoscuți medici infecționiști din România, întrebată într-un dialog cu HotNews, despre teoriile medicale ale lui Călin Georgescu, care circulă pe TikTok și alte rețele sociale. „Virusul există, se vede la microscop”, explică și chirurgul oncolog Bogdan Tănase, fost manager al Institutului Oncologic din București, care demontează teoriile despre cancer și chimioterapie ale candidatului. 

  • În videoclipurile care circulă online, Călin Georgescu poate fi auzit spunând: Virusurile sunt „dușmani creați artificial”, iar chimioterapia este „un acid”. „Cum pot să cred că bag un acid în mine și mă vindec?”. Sunt câteva dintre ideile câștigătorului primului tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, idei care circulă în spațiul public. „Chiar există această boală?”, se întreba Călin Georgescu în 2017, la o conferință la Universitatea de Vest din Timișoara. 

„Acest gen de declarații sunt absolut cutremurătoare nu doar pentru lumea medicală, ci și pentru oameni”, consideră Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din București. 

Ea se teme că „după asta urmează să vedem oameni cu infecții severe care refuză să se trateze medical, pentru că se neagă medicina bazată pe dovezi.”

Bogdan Tănase are și o altă temere: „Poate că acesta va fi programul de guvernare. Dacă nu e nevoie de medicamente, va face economie la buget.”

O reacție mai virulentă are Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, el însuși pacient oncologic și omul care intră în contact cu mii de familii care se confruntă cu această afecțiune, bolnavi sau aparținători. 

„Ne condamnă la moarte înainte să fie președinte”, spune el despre Călin Georgescu. „Cu ce drept combate știința, nefiind de profesie? Cum contrazice el știința, fără să aibă studii de specialitate?”, se întreabă Irimia.

„Subminează încrederea pacienților în medicina convențională”

Bogdan Tănase este chirurg oncolog și unul dintre primii medici care au avertizat public, în toamna anului 2015, că România nu are condiții pentru a trata răniții din incendiul de la Clubul Colectiv, într-o perioadă în care autoritățile susțineau contrariul. Este fost manager al Institutului Oncologic din București, cel mai mare spital de oncologie din țară.

Dr. Bogdan Tănase. Foto: Institutul Oncologic București
Dr. Bogdan Tănase. Foto: Institutul Oncologic București

Chirurgul Bogdan Tănase privește teoriile medicale ale lui Călin Georgescu ca pe niște „tâmpenii care țin de pseudoștiință”. 

„Virusul există, se vede la microscop. Că nu îl vedem cu ochiul liber e altceva. Dar îi vedem efectele”, spune medicul.

În ceea ce privește afirmațiile lui Georgescu despre chimioterapie, Bogdan Tănase explică: „PH-ul organismului, teoria cu alcalinizarea organismului sau acidifierea mediului intern e un nonsens din punct de vedere al fiziologiei. Nu există PH alcalin sau acid, există numai un PH destul de constant al mediului intern, pe care organismul tinde să îl păstreze.”

„Iar cancerul este o boală care, în general, este tratabilă. Dacă vrem să tratăm cancerul cu succes, trebuie în primul rând să îl diagnosticăm în stadii incipiente”, adaugă medicul. „Sunt foarte multe cancere tratabile și de pacienți vindecați 100% de cancer. În niciun caz mortalitatea prin cancer nu este de 97%” (așa cum a afirmat public Călin Georgescu – n.red.).

Bogdan Tănase consideră „foarte grav” faptul că aceste afirmații au fost făcute și circulă în spațiul public.  „Ele subminează încrederea pacienților în medicina convențională. Înțeleg teoria că spiritualitatea este importantă. Dar medicina tradițională are niște baze raționale.  În general, civilizația se bazează pe niște baze raționale.”

„Aceste declarații ies din coordonatele raționalului și intră în cele ale supranaturalului”, este opinia medicului. „Aș fi curios să aflu părerea lui dacă ar avea o boală care trebuie operată: de exemplu peritonită sau hernie strangulată. Pe ce s-ar baza atunci?”, se întreabă medicul. 

„Ne aruncă în Evul Mediu”

Simin Aysel Florescu se declară uluită de afirmația că „nu există virusuri” sau că acestea sunt „dușmani creați artificial”: „Practic asta reprezintă negarea tuturor cuceririlor științei din ultimele secole”, spune medicul.

Medicul Simin Aysel Florescu. Foto: doctorulzilei.ro
Medicul Simin Aysel Florescu. Foto: doctorulzilei.ro

Managerul Spitalului „Victor Babeș” consideră că „astfel de atitudini ne aruncă în Evul Mediu, când totul era despre vraci, duhuri și alte elemente supranaturale, dictate de vraci. Acolo ajungem! Este inimaginabil! Prin comparație cu ce poate urma în acest sens, epoca comunistă pare o epocă luminată.”

Medicul explică: „Bolile infecțioase sunt determinate de microorganisme de toate felurile, atât virusuri, cât și bacterii, protozoare, paraziți. Toate aceste tipurile de microorganisme pot determina boli infecțioase la om prin diverse mecanisme și se transmit pe diverse căi. Încă din anii 1.700, Robert Koch a identificat primele bacterii microscopic. Ulterior, lucrurile au evoluat extrem de rapid, identificându-se, rând pe rând, tot felul de microorganisme prin diverse metode, precum și mecanismele prin care acești germeni determină boala la om. Au urmat apoi metodele terapeutice, terapia antibiotică, antivirală, antifungică, antiparazitară”. 

Până la descoperirea penicilinei în anul 1928, oamenii mureau de angină streptococică, de scarlatină, de tot felul de boli pe care acum le tratăm rapid și simplu cu ajutorul antibioticelor, spune medicul. 

„Negăm o descoperire de maximă importanță a unui român”

Simin Aysel Florescu amintește, de asemenea, în dialogul cu HotNews, că primul tratat despre bacterii din lume, „Les Bactéries”, a fost scris de profesorul Victor Babeș împreună cu profesorul Cornil. „El este cel care a scris despre lumea microorganismelor și a bacteriilor, cum provoacă boli”. 

Profesorul Victor Babeș

„Ar însemna să negăm inclusiv o descoperire de maximă importanță a unui profesor român care este o personalitate marcantă la nivel mondial”, subliniază medicul.

„Este absolut stupefiant să negăm existența microorganismelor!”, adaugă ea. 

Ce face candidatul dacă e mușcat de vulpe pe la Izvorani

Virusurile se află la originea unei multitudini de boli, de la gripă, COVID, rabie până la hepatitele B, C sau SIDA, explică dr. Simin Aysel Florescu. Infecția cu virusul HPV poate duce la declanșarea cancerului de col uterin sau a altor câteva tipuri de cancer. 

„Rabia este o boală incurabilă, o boală cu mortalitate 100%. Singura modalitate de a o preveni este vaccinarea. Ce ar urma să facem, dacă virusul rabiei nu există? Să nu aplicăm nicio metodă profilactică? Sunt lucruri absolut incredibile, care contravin oricărei dovezi medicale de pe planetă!”

„Aș vrea să îl văd pe cel care are o mușcătură de câine sau de vulpe și care refuză să se vaccineze pentru că nu există virusul rabiei”, adaugă medicul.

„Ce face dacă este mușcat de o vulpe în pădure, sau pe câmp, de exemplu în vecinătatea localităților din apropierea Bucureștiului, cum ar fi Izvorani? Sau de către un câine necunoscut pe stradă, din întâmplare?”, se întreabă medicul.

„Nu merge cu apă de izvor, rugăciuni și bioenergie. De virusul rabic se moare. Există riscul să mori, dacă animalul acela este infectat și nu te vaccinezi rapid. De aceea profilaxia este de maximă importanță, dacă o faci corect nu dă greș”, explică ea. 

După zeci de ani de cercetări, hepatita C a devenit o boală de care te poți vindeca

Hepatita C este provocată de virusul hepatitic C și a devenit o boală ce poate fi vindecată după zeci de ani de studii clinice cu diverse substanțe antivirale, mai spune managerul spitalului Victor Babeș. Acum există un tratament antiviral care durează 3 luni – sunt antivirale orale care o vindecă. 

Pentru hepatita cu virus hepatitic B încă „se studiază niște asocieri de substanțe, pentru că el nu a putut să fie eliminat complet”.

„Sunt performanțe imense ale științei care sunt negate printr-o propoziție de cineva care nu are habar, asta este cel mai dureros. Și care din păcate propagă aceste lucruri”, afirmă medicul. 

„Covidul nu există? Nouă ni s-a părut că toate sutele și miile acelea de oameni au murit pe lângă noi? Din cauza unui virus nou și perfid?”, mai declară dr. Simin Aysel Florescu. 

Reprezentant al bolnavilor de cancer: „Pe noi ne sperie o asemenea atitudine”

„De-abia mă abțin să nu râd. Acest om bate câmpii”, consideră Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cu referire la candidatul Călin Georgescu. 

„Mai mult decât atât, omul acesta ne condamnă la moarte înainte să fie președinte”, afirmă Cezar Irimia, într-un dialog cu HotNews.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer este cel mai mare ONG ce apără drepturile pacienților oncologici din România, reunind 28 de asociații ale bolnavilor de cancer din întreaga țară. Iar Cezar Irimia este el însuși pacient oncologic. 

Cezar Irimia / Foto: Inquam Photos - Ilona Andrei
Cezar Irimia / Foto: Inquam Photos – Ilona Andrei

„Știința a evoluat, iar dinamica din sănătate este cea mai puternică din lume, la ora actuală. Sunt atâtea metode care salvează vieți! Rata supraviețuirii în cancer s-a dublat. Iar el spune că nu sunt adevărate aceste tratamente! Cu ce drept combate știința, nefiind de profesie? Cum contrazice el știința, fără să aibă studii de specialitate?”

„Pentru noi, pacienții, este un infractor! Vorbește cu atâta nepăsare la adresa românilor pe care el pretinde că îi apără prin ceea ce spune! Acest om este imposibil de urmărit! Pe noi ne sperie o asemenea atitudine”, adaugă Cezar Irimia, el însuși pacient cu două afecțiuni oncologice. 

„Am trimis să citească toți colegii mei din toată țara, din federație. Suntem 28 de asociații ale bolnavilor de cancer. Vom lua atitudine împotriva acestui om!”, mai spune Irimia, care crede că „a fost un vot de blam dat clasei politice. Românul a penalizat clasa politică pentru că s-a săturat. Dar nu și-a votat viitorul”.

INTERVIURILE HotNews.ro