Mesajul Patriarhiei pentru români, în contextul politic actual. Ce îi îndeamnă să nu facă
Biserica promovează pacea şi unitatea, nu protestele şi dezbinarea, a transmis sâmbătă Patriarhia Română, într-un comunicat de presă.
Mesajul a venit în contextul în care pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice se menţionează că aceştia vor merge duminică în parohii pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR), prin care au fost anulate, vineri, alegerile prezidențiale.
„Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice, s-a stabilit ca aceştia să meargă mâine, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioşilor, în vederea organizării unor proteste şi mişcări de stradă împotriva Curţii Constituţionale a României şi a altor instituţii ale statului român. În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii ca preoţii, monahii şi credincioşii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acţiuni contrare atât legii, cât şi păcii sociale”, afirmă Patriarhia Română, în comunicat, potrivit Agerpres.
„Astfel de instigări pot avea consecinţe negative, atât asupra clericilor, cât şi asupra credincioşilor”, mai scrie în mesajul Bisericii Ortodoxe Române (BOR).
Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii, subliniază Patriarhia.
Simion s-a răzgândit
Sâmbătă, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a anunțat un protest pentru ziua de duminică, la ora 13:00, la secțiile de vot, după anularea alegerilor de către CCR. Vineri, el și-a îndemnat inițial susținătorii să „nu răspundă la provocări” și să nu protesteze.
„Noi mâine(duminică) la 13:00 mergem pașnic cu aceste hârtii la secțiile de vot. PAȘNIC! Mai devreme sau mai târziu ajungem la alegeri libere!”, a scris George Simion pe Facebook. Cu o zi înainte, imediat după decizia CCR, liderul AUR transmisese: „Nu ieșim în stradă, nu ne lăsăm provocați, acest sistem trebuie să cadă democratic!”.
Alături de mesajul lui Simion de sâmbătă, care îndeamnă la protest, a fost atașată și o petiție pe care liderul AUR a lansat-o pentru a contesta decizia CCR. Potrivit unui comunicat transmis de AUR, este vorba de o petiţie „prin care cere alegeri libere” care „va ajunge atât la Comisia de la Veneţia, cât şi la celelalte instituţii europene, precum Consiliul Europei, OSCE şi GRECO”.
CCR a luat decizia de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale după ce joi a primit patru sesizări de la SNSPA, Institutul pentru Studiul Totalitarismului, publicația Calea Europeană și candidatul Cristian Terheș. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate.
BOR, angajament ferm față de apartenența țării la UE
Miercuri, 4 decembrie, BOR a transmis un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene, spre binele poporului român”.
Biserica a precizat miercuri că își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la Uniunea Europeană, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei, ai cărei părinți fondatori au fost profund ancorați în creștinism”, după cum scria în comunicatul instituției.
Anunțul a fost urmat de un apel la preoți să nu facă politică și să nu-și arate susținerea pentru vreun candidat politic, amintind că aceste obligații sunt stablilite de Sfântul Sinod.
Biserica le-a cerut preoților să-și exprime opțiunea electorală exclusiv prin „votul personal secret, și nu prin partizanat politic”, să nu-și exprime în public opinii politic, să nu facă parte din partide și să nu facă campanie pentru vreun candidat.
„Poporul român are nevoie, în acelaşi timp, de libertate şi de unitate, de prosperitate şi de stabilitate”, a mai afirmat BOR, în comunicatul transmis la mijlocul săptămânii de către Patriarhie.